Agrochimie - Piersicul

Imagine preview
(8/10)

Acest proiect trateaza Agrochimie - Piersicul.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 17 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Şef lucr. Dr. MARIANA VOLF

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Agronomie

Cuprins

Importanţa culturii 2
CAPITOLUL 1 –MEDIUL DE CULTURĂ 3
1.1. Culturi practicate în România şi pe plan mondial 3
1.2. Reacţia mediului de cultură şi importanţa sa agrochimică 4
1.3. Comportarea speciei faţă de pH 5
1.4. Elemente nutritive şi impactul lor asupra creşterii şi dezvoltării plantelor de cultură 6
1.5. Cerinţele speciei faţă de elemente nutritive 8
CAPITOLUL 2 – PREMISE PENTRU CREAREA UNUI pH OPTIM 9
2.1. Criterii pentru corectarea reacţiei solului 9
2.2. Amendamente 9
2.3. Doze recomandate 10
CAPITOLUL 3 – FERTILIZAREA SPECIEI 11
3.1. Sortimente îngrăşăminte 11
3.2. Fertilizatori convenţionali şi neconvenţionali 11
3.3. Doze 12
CAPITOLUL 4 – CONCLUZII 14
Bibliografie 15

Extras din document

Importanţa culturii

Piersicul este a treia specie pomicolă, după măr şi prun, ca importanţă economică şi perspective de cultivare în România. Importanţa culturii rezultă, în primul rând, din valoarea alimentară şi terapeutică a fructelor. După I. F. Ra d u ( 1 9 8 5 ) , piersicile conţin la 100 g substanţă proaspătă : 82—91 g apă ; 17—18 g substanţă uscată ; 5—12 g zahăr total ; 0,3—1,4 g aciditate titrabil exprimată în acid malic ; 0,4—1,3 g proteine ; 0,2—0,7 g pectine ; 0,02—0,4 tanoide ; 0,3—0,7 cenuşă. Dintre glucide, pot fi menţionate : glucoză 1,47%, fructoză 1,0%, zaharoză 6,6%. Conţinutul în vitamine este reprezentat de : acid ascorbic 5—8 mg/100 g, apoi în cantităţi mai mici vitamina B1 (0,03), B2 (0,05), B6 (0,90), A (0,30), vitamina E (0,43 mg/100g). Principalele elemente minerale din piersici, după L. Ra n d o i n , sunt: K 230 mg/100 g; P (22), Mg (10), Ca (8), Na (2), Mn (0,6), Fe (0,4), Cu (0,05), Zn (0,02).

Valoarea energetică este de 29,0—64,0 cal.%.

Fructele piersicului sunt foarte apreciate de consumatori, ca fructe proaspete sau prelucrate: dulceţuri, gemuri, compoturi, fructe deshidratate, congelate, extracte aromate pentru băuturi răcoritoare, sucuri, nectaruri, distilate, rachiu etc.

Piersicile sunt recomandate în alimentaţia bolnavilor de ficat, rinichi, în ateroscleroză, obezitate etc.

Ţara noastră se situează aproape de limita nordică de cultivare eficientă a piersicului şi, ca atare, fructele sale pot fi livrate la export în ţările din nordul Europei.

Piersicul prezintă şi alte avantaje care motivează extinderea sa. Este o specie precoce, fără periodicitate de rodire şi dă producţii mari la ha (20—30 tone).

Deşi este o specie iubitoare de căldură, are rezistenţă mai bună decat caisul şi migdalul la temperaturi scăzute iarna şi primăvara. Cu o experienţă de peste trei decenii în cultura piersicului, la staţiunea Tambureşti-Dolj, putem afirma că din 10 ani piersicul poate pierde rodul total într-un an şi parţial în altul, în timp ce caisul şi migdalul, în acelaşi mediu ecologic, pierd rodul total în doi ani şi parţial în patru, din zece ani. ( http://www.scribd.com)

CAPITOLUL 1 – MEDIUL DE CULTURĂ

1.1. Culturi practicate în România şi pe plan mondial

Situaţia culturii piersicului în România. În ţara noastră piersicul este cultivat, pe 11 305 ha, reprezentând 3,5%, din suprafaţa ocupată cu pomi, din care 9 571 ha sunt plantaţii intensive, iar 1734 ha plantaţii clasice. Cele mai mari producţii se obţin (în ordine descrescândă) în judeţele Constanţa, Bihor, Timiş, Dolj, Olt, Arad, Ialomiţa şi Municipiul Bucureşti.

Origine şi arie de răspândire. Majoritatea studiilor intreprinse, consideră că ţară de origine a piersicului este China, unde această specie creşte şi astăzi în stare sălbatică.

Pe plan mondial producţia de piersic a crescut de la 6,3 milioane tone, media anilor 1967—1971, la 8,1 milione tone, 1988, sporul fiind de 28% („Anuarul Statistic” F.A.O.).

Principala zonă de producţie este cea europeană, care deţine 43,7%, apoi americană cu 22,2% şi asiatică cu 16,2%.

În Europa, cele mai mari ţări cultivatoare sunt : Italia, care a produs in 1988 1,4 milioane tone, Franţa cu 472 000 tone, Grecia cu 611 000 tone, Spania cu 604 000 tone etc.

Pe celelalte continente se remarcă : S.U.A., a cărei producţie s-a ridicat la 1,6 milioane tone, Argentina cu 220 000 tone, China cu 400 000 tone, Japonia cu 240 000 tone, Turcia cu 200000 tone, Africa de Sud 180 000 tone.

Pe plan mondial s-a extins cultura a trei categorii de piersici : piersici propriuzise, cu pieliţa pubescentă ; nectarine, cu pieliţa glabră şi pavii — piersici destinate industrializării, cu pieliţa pubescentă şi sâmbure în general aderent. Manifestă o netă tendinţă de creştere, cu deosebire susţinută de nectarine a căror recoltă a crescut cu circa 55% in ultimii 3 ani.

După modul cum a evoluat sortimentul în Italia, în ultimii 25 de ani, se pare că un soi de piersic nu are şanse de a rezista in cultură mai mult de 15—20 ani. Au făcut excepţie doar soiurile ,,Redhaven” şi „I. H. Hale".

Un aspect interesant care a reieşit, din analiza privind cultura piersicului în Europa, cu deosebire în ţările care fac parte din Comunitatea Economică Europeană (CEE), se referă la utilizarea producţiei de piersic. În ultimii ani, 3/4 din recoltă au fost destinate pentru consum în stare proaspătă, 10% pentru industrie şi 5% sunt considerate pierderi.

Comerţul cu piersici este dominat de Italia şi Grecia. O anume contribuţie la acest comerţ au Spania, Franţa şi unele ţări est-europene (Bulgaria, Romania, Ungaria, Iugoslavia). Iarna, o cantitate de piersici este adusă în Europa din Africa de Sud, Argentina, Brazilia, Chile etc. Fluxul comercial, atât vara, cât şi iarna este dirijat în principal spre ţările comunitare, îndeosebi spre Germania. După previziunile C.E.E. producţia de piersici la nivelul deceniului următor va trebui să fie de 2,1—2,3 milioane tone.

Fisiere in arhiva (1):

  • Agrochimie - Piersicul.docx

Bibliografie

Importanţa culturii 2
CAPITOLUL 1 –MEDIUL DE CULTURĂ 3
1.1. Culturi practicate în România şi pe plan mondial 3
1.2. Reacţia mediului de cultură şi importanţa sa agrochimică 4
1.3. Comportarea speciei faţă de pH 5
1.4. Elemente nutritive şi impactul lor asupra creşterii şi dezvoltării plantelor de cultură 6
1.5. Cerinţele speciei faţă de elemente nutritive 8
CAPITOLUL 2 – PREMISE PENTRU CREAREA UNUI pH OPTIM 9
2.1. Criterii pentru corectarea reacţiei solului 9
2.2. Amendamente 9
2.3. Doze recomandate 10
CAPITOLUL 3 – FERTILIZAREA SPECIEI 11
3.1. Sortimente îngrăşăminte 11
3.2. Fertilizatori convenţionali şi neconvenţionali 11
3.3. Doze 12
CAPITOLUL 4 – CONCLUZII 14
Bibliografie 15

Alte informatii

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ ION IONESCU DE LA BRAD DIN IAŞI FACULTATEA DE AGRICULTURĂ SPECIALIZAREA AGRICULTURĂ