Analiza potențialului agroturistic al zonei Parcului Național Munții Rodnei, Județul Bistrița-Năsăud

CAPITOLUL I

GENERALITĂŢI

1.1. Aşezarea

1.1.1. Spaţiul geografic

Bazinul Superior al Someşului Mare se grefează pe zona de contact dintre cristalinul Munţilor Rodnei şi sedimentaro-vulcanicul munţilor Bârgăului. Pentru a stabili limitele mai clare putem lua ca repere astfel:

- la nord – cumpăna de ape dintre bazinul Someşului Mare şi bazinele superioare ale Vişeului şi Bistriţei Aurii;

- la est – limita este dată de linia ce uneşte punctul de confluenţă a Someşului Mare cu Ilva, urcă apoi la vârful Cornii - vf. Suharosu – vf. Suhardu Mare – vf. Cârtibav;

- la sud – limita este reprezentată de punctul de vărsare a vaii Borcutului în Someşul Mare;

- la vest – limita este dată de interfluviul dintre valea Cormaia şi Rebra până la confluenţa dintre Someş şi Ilve.

1.1.2. Drumuri de acces

În localitatea Ilva Mică, în aval de podul curbat din beton, drumul naţional 17C se bifurcă, un tronson urmează valea Someşului Mare prin localităţile Sângeorz Băi –Maieru – Anieş – Rodna Veche – Şanţ – Valea Mare, depăşeste izvoarele acestuia şi trece pasul Rotunda spre Ţara Dornelor, iar celalalt tronson DJ 172D urmează Valea Ilvelor.

Pe lânga acesta există o multitudine de drumuri forestiere pe toate văile (Maria Mare, Maria Mică, Cârtibav, Cobăşel, Valea Secii, Izvorul Băilor, Anieş, Cormaia, etc.) şi drumurile miniere (Valea Vinului – betonat, Valea Blaznei şi Cobăşel – pietruite, practicabile tot anul). Mai există o reţea de drumuri comunale care realizează legătura între satele de pe Somes şi Ilva: Rodna – Măgura Ilvei (9 km), Şanţ – Lunca Ilvei (13 km), pe valea Cârtibav, practicabil tot timpul anului cu autovehicule de toate mărimile.

Căile rutiere cuprind :

- drumuri nationale: 36 km

- drumuri judeţene: 58 km

- drumuri comunale şi forestiere: peste 200 km

Acestea sunt completate de drumurile de hotar amenajate pentru car sau căruţă.

Foarte importantă este linia ferată pe traseul Ilva Mică – Rodna Veche, pe o lugime de 22 km, care pe lângă facilitarea accesului în zonă, asigură şi legătura între Rodna şi sudul ţării sau între Rodna şi nordul ţării prin tronsonul Salva – Sighetu Marmaţiei.

1.2. Relieful

1.2.1. Geologie

Altitudinea mare şi masivitatea Munţilor Rodnei sunt consecinţe ale alcătuirii petrografice şi ale condiţiilor tectonice. Munţii apar sub forma unui horst alcătuit din şisturi cristaline, delimitat de falii profunde: Dragoş–Vodă (la nord) şi Rodnei (la sud). Şisturile cristaline apar sub forma a 3 pânze (serii): mezometamorfică (de Bretila), epimetamorfică paleozoică (de Repedea) şi mezometamorfică (de Rebra). În partea sudică a Munţilor Rodnei apar roci vulcanice neogene sub forma unor măguri dispuse în lungul Someşului Mare. Rocile sedimentare de vârstă cretacică şi paleogenă (marne, gresii conglomerate şi calcare) care înconjoară masivul au fost afectate de mişcările stirice şi imprimă reliefului câteva trăsături caracteristice.

Rocile metamorfice sunt bine reprezentate în masiv prin: amfibolitele, serpentinele, gnaisurile oculare, paragnaisurile. Rocile vulcanice neogene sunt reprezentate prin: riolite, dacite şi andezite, care se pot identifica în ramura sudică a Munţilor Rodnei, respectiv Valea Cormaia, Valea Anieşului şi Valea Cobăşel. Calcarele cristaline, amfibolitele şi micaşisturile cu granaţi predomină pe Vf. Inău, Vf. Corongiş, Vf. Omu, Vf. Cişa şi sunt formate din calcar recifal cristalin.Masa cristalină a Munţilor Rodnei este înconjurată de un brâu continuu de depozite sedimentare, de vârstă cretacică şi paleogenă, care ţin de următoarele bazine învecinate: Depresiunea Maramureşului, bazinul Ţibău – Rotunda – Prislop şi Munţii Bârgăului. Sedimentarul din Pasul Rotunda este reprezentat prin marnele senoniene, roşii, peste care urmează gresiile şi conglomeratele de Prislop. Pe versantul sudic, sedimentarul paleogen are la bază gresiile şi conglomeratele luteţiene de Prislop, peste care urmează calcarele prioboniene şi apoi seria bituminoasă a oligocenului, aşa cum se observă în anticlinalele Sângeroz şi Rodna. Sedimentarul care înconjură cristalinul Munţilor Rodnei este în cea mai mare parte cutat de mişcările stirice.

Calcarele din jumătatea sudică a Munţilor Rodnei au permis instalarea unui relief carstic reprezentat prin câteva peşteri remarcabile: Izvorul Tăuşoarelor, Baia lui Schneider, Cobăşel etc. În zona nordică a parcului se află încă două sisteme carstice: Piatra Rea şi Bătrâna.

1.2.2. Geomorfologie

Diferenţa de altitudine de mai mult de 1600 m (între 600 m şi 2303 m) denotă existenţa unor condiţii şi forme variate. Din întregul lanţ carpatic oriental, Munţii Rodnei păstrează cel mai bine urmele glaciaţiunii cuaternare, păstrându-se peisajul tipic al modelării glaciare cu întreaga gamă de forme rezultate din acţiunea gheţarilor montani, asociate cu resturi ale prelucrării anterioare şi cu formele eroziunii postglaciare. Relieful galciar este bine reprezentat pe versantul nordic.

Munţii Rodnei se remarcă prin înălţime şi masivitate, caracteristici determinate în primul rând de constituţia geologică. Trecând de 2200 m (Vf. Ineu – 2279 m, Vf. Ineuţ – 2222 m, Vf. Buhăescu Mare – 2257 m, Pietrosu Mare – 2303 m etc.), aceste vârfuri formează cea mai proeminentă unitate muntoasă din Carpaţii Orientali.

Aspectele geomorfologice şi gruparea caracterelor de detaliu duc la diferenţierea Munţilor Rodnei în 5 compartimente sau complexe morfologice, dispuse de la est la vest astfel: Inău, Omu-Gărgălău, Galaţ-Puzdrele, Pietrosu şi Bătrâna.

Compartimentul Inău cuprinde partea răsăriteană a masivului, reprezentând un nod orografic de unde se ramifică în toate direcţiile culmile muntoase: Culmea Tomnatecului şi Piciorul Pleşcuţei spre nord, Culmea Dosu Gajei – Nichitaş spre est, Piciorul Inăuţ – Vf. Roşu-Cobăşel spre sud-est, Muntele Curăţel şi Muntele Crăciunel spre sud-vest, separate între ele prin văi adânci. Este constituit din roci cristaline puternic metamorfozate în care sunt săpate circuri glaciare adânci cu lacuri, în parte acoperite de depozite glaciare şi grohotişuri. Zona este dominată de Vf. Inău (2279 m).

Compartimentul Omu-Gărgălău, din care se desprind: culmea Piatra Rea, culmea Ştiol şi Piciorul Oncului, spre nord, Cişa-Coasta Netedă spre est, Coasta Tăului-Corongiş-Vf. Păltinişului, spre sud, se remarcă prin vârfurile Gărgălău (2159 m) şi Omului (2134 m).

Se impun în relief bogăţia formelor glaciare şi crionivale, manifestări ale glaciaţiunilor Mindel, Riss şi Wurm, care au dus la instalarea unor gheţari de circ, de vale şi de platou. Urmele acestora sunt prezente în jurul Pietrosului şi a crestei principale. Se detaşează între acestea complexele glaciare cu lacuri: Iezer, Buhăescu, Repedea, Negoiescu, Cimpoieşul, Cailor, Bistricioara, Putredu, Ineu şi Lala. Cea mai importantă caracteristică a circurilor glaciare o reprezintă etajarea microreliefului, în partea superioară se conturează pereţi abrupţi cu stânci, în parte dezgolite de vegetaţie, iar la baza acestor abrupturi se dezvoltă trene mari de grohotiş cu pantă mică. Văile glaciare au profilul longitudinal în trepte şi cel transversal în forma literei „U”, încep imediat de la pragurile glaciare, praguri ce apar şi în aval. În timpul extensiunii maxime, limbile de gheţar au avut lungimi de 4 – 5 km şi au coborât până la 1100 m pe versantul nordic. Se păstrează bine morenele frontale pe văile Pietroasa, Bistricioara, Putredu şi Bila.

Din diversitatea mare a formelor de relief se remarcă: vârfurile şi crestele modelate prin procese criergice, versanţii de gelifracţie, râurile şi torenţii de pietre, mările de blocuri, trenele de grohotişuri, blocuri glisante, potcoavele nivale, terasetele de crioplantaţie şi solifluxiune, culoarele de avalanşe, pâlniile şi nişele de nivaţie, microdepresiunile nivale, etc.