Analiza și caracterizarea zonei Timișoara - Becicherecu Mic sub aspectul condițiilor pedoclimatice

1.1. Relieful şi geomorfologia.

Din punct de vedere geomorfologic, perimetrul studiat face parte din Marea Câmpie a Dunării de Mijloc, subdiviziunile Câmpia Tisei, districtul ei sud-estic, Câmpia Banatului.

Câmpia bănăţeană este prezentă în perimetru sub forma a două unităţi de relief:

- Câmpia înaltă : ramificaţiile ei sud-vestice.

- Câmpia joasă a Torontalului.

Câmpia înaltă : este reprezentată de ultimele ramificaţii sud-vestice ale Câmpiei Vingăi. Această câmpie îşi trimite în teritoriu două ramificaţii, pe direcţia vest în trupul I, situat în imediata vecinătate nordică a municipiului Timişoara, între intravilan la sud, şoseaua Timişoara-Arad la est, şoseaua Timişoara-Sânicolau-Mare la vest şi pârâul Niarad la nord, şi insular prezintă câţiva martori de eroziune în trupul II, situat la o distanţă de peste 5 km de trupul I spre nord-vest.

Aspectul reliefului nu este întrutotul caracteristic unei formaţiuni de câmpie piemontană, aici înbinându-se forme de microrelief specifice celor două forme de câmpie.

Trecerea spre Câmpia joasă se realizează prin formaţiuni de versant slab înclinate şi estompate, pe suprafaţa cărora nu au fost sesizate urme de eroziune.

Altitudinile maxime întâlnite în cuprinsul acestei forme de relief sunt de 94 m, în extremitatea nordică a trupului I, şi câţiva martori de eroziune insulari de 92 m în trupul II, izolaţi şi înconjuraţi de vechi meandrări ale râurilor din zonă.

Câmpia joasă de subsidenţă cuprinde peste 80% din suprafaţa ambelor trupuri şi are aspectul unei câmpii loessice. Reprezintă o regiune tipică de divagare holocenă, în care atât subsidentele locale ( Timişoara-Becicherecu Mic ) cât şi subsidenţa generală din cursul inferior al râului Tisa, a determinat o acoperire parţială a depozitelor loessoide şi a aluviunilor mai vechi ori o amestecare a acestora cu materiale aluviale recente.

Din diluviu şi până în sec. al 18-lea, râurile nu îşi aveau albiile bine fixate, iar câmpia a funcţionat ca o întinsă zonă de mlaştini presărată cu rare grinduri.

Întreaga reţea de meandre se leagă de aceste fenomene paleogeografice, când Bega sau Beregsăul au oscilat pe suprafaţa propriei lor lunci sute de ani, stabilindu -se greu o albie definitivă. Aceasta face ca aproape toate vechile meandre să se lege unele de altele, eventualele întreruperi datorându-se ori unor cauze naturale de natură acumulativă ( revărsări şi sedimentări care obturau parţial unele zone coborâte ) ori unor cauze antropice ( nivelări şi modelări recente ).

Altitudinea minimă a reliefului este de 85-86 m, caz în care nivelul freatic se găseşte foarte aproape de suprafaţă.

Altitudinea maximă este de 90-91 m pe formele plane sau uşor grindate. Înspre Dudeştii Noi apar câteva grinduri ce depăşesc 92 m reprezentând martori de eroziune ai Câmpiei înalte slab reprezentaţi şi intens aplatizaţi.

În intervalul acestor cote altitudinale, relieful şi apa freatică interacţionează asupra covorului de sol, imprimând caractere de hidromorfie de diferite intensităţi.

Cu toate lucrările de modelare şi nivelare executate în zonă nu au putut fi şterse tiparele vechilor cursuri de ape şi a numeroaselor meandrări.

Întregul perimetru prezintă de altfel un grad de neuniformitate destul de înaintat ceea ce face ca modelarea acestui perimetru să fie greu de realizat şi eventual foarte costisitoare.

1.2. Hidrografia.

Perimetrul cercetat face parte din grupa sistemelor hidrografice sud-vestice, bazinul hidrografic Bega, în care deversează o serie de colectori de rang inferior.

Avându-şi obârşia în Câmpia înaltă Vinga, mai precis la cumpăna câmpiei cu dealurile Lipovei în amonte de Bogda, Beregsăul mărgineşte la nord şi vest trupul II al perimetrului studiat.

Este canalizat cu albie mult alungită în adâncime, el părând astăzi ca un râu care şi-a adâncit albia în propriile depozite. Canalizarea s-a executat pe vechiul traiect, astfel că are un curs sinuos, cu numeroase bucle şi meandre.

Datorită unor baraje de retenţie în amonte, râul nu este îndiguit pe traiectul său în câmpie.