Aplicarea Măsurilor de Biosecuritate într-o Unitate de Bovine

CAPITOLUL 1.

CONCEPTUL DE BIOSECURITATE

1.1 Principii generale de biosecuritate

Pentru a fi în măsură să înţelegem conceptul de biosecuritate, trebuie să studiem provenienţa cuvîntului de igienă. Numele de igienă provine de la zeiţa Hygieia, din mitologia greacă, divinitate socotită ca ocrotitoarea sănătăţii. Primele măsuri de igienă au fost cunoscute din vremuri străvechi, cu 4000-5000 de ani î.e.n, la hinduşi, evrei, egipteni etc., aplicate sub supravegherea atentă a preoţilor. Odată cu întemeierea unui nou stat în mileniul al III-lea î.e.n, o atenţie centrală se va acorda drepturilor şi obligaţiilor celor care se ocupau de îngrijirea şi tratarea animalelor.

Conceptul de biosecuritate este relativ nou şi încă nu s-a definit în dicţionare, dar el este prezent în cărţile de specialitate şi pe Internet.

Biosecuritatea reprezintă o sumă de măsuri organizatorice şi tehnice, ce trebuie aplicate într-o unitate zootehnică în vederea prevenirii introducerii, persistenţei şi răspândirii de agenţi patogeni, astfel încât să fie prevenită apariţia bolilor transmisibile.

Acest concept de biosecuritate ne oferă garanţia de calitate a producţiei zootehnice, o bunăstare a animalelor, în special o salubritate a produselor alimentare de origine animală şi în mod deosebit a protecţiei sănătăţii publice de agenţi patogeni zoonotici, transmisibili la om.

În cadrul conceptului de biosecuritate stă la bază igiena animalelor domestice, preocupându-se de menţinerea stării de sănătate şi urmăreşte în permanenţă să promoveze o productivitate superioară. O aplicare corectă a măsurilor menite să păstreze integritatea funcţională a organismului animal, trebuie să ducă în final la prevenirea apariţiei bolilor, la reducerea morbidităţii, a pierderilor şi la o bunăstare animală.

Ignorarea acestor măsuri duc la creşterea costurilor de producţie, ca urmare a subproductivităţii şi a cheltuielilor cu combaterea bolilor.

Astfel, biosecuritatea are ca fundament trei principii de bază:

- Izolarea exploataţiilor zootehnice

- Controlul circulaţiei

- Sanitaţia exploataţiilor zootehnice

1.2 Izolarea exploataţiilor zootehnice

Amenajarea exploataţiilor zootehnice trebuie amplasată în regiunile care sunt favorizabile procesului de producţie din punct de vedere economic şi climatic. De asemenea se vor lua în calcul respectarea tuturor principiilor financiare, dar şi a celor zootehnice şi sanitar-veterinare.

Alegerea locului presupune respectarea unor condiţii, precum:

- Suprafaţa destinată complexului zootehnic să fie suficient de mare pentru amplasarea construcţiilor şi anexelor, cu posibilitate de extindere pe viitor.

- Se vor evita terenurile plane ce pot complica evacuarea dejecţiilor şi încadrarea exploataţiei agro-zootehnice în văile strâmte, neînsorite, din apropierea bălţilor, mediu favorizant insectelor transmiţătoare de boli şi generatoare de disconfort.

- Terenul ales trebui să fie cu cel puţin 0,5 m deasupra nivelului maxim posibil al apelor în cursul inundaţiilor.

- Posibilitatea de deplasare a muncitorilor de la locuinţe spre locul de muncă nu va fi mai mare de 30 de minute.

- Aprovizionarea cu apă potabilă să fie suficientă pentru satisfacerea tuturor cerinţelor.

- Distanţa faţă de sursa energetică să fie cât mai apropiată de unitatea agro-zootehnică, dar reţelele de înaltă tensiune să nu tranverseze perimetrul fermei.

Izolarea în spaţiu a exploataţiei zootehnice se va realiza în special după distanţa faţă de localităţi, cu scopul de a preveni difuzarea bolilor infecto-contagioase şi poluarea mediului înconjurător.

1.2.1 Distanţele de protecţie sanitară

Distanţele de protecţie sanitară sunt sintetizate astfel:

- Distanţa faţă de drumuri trebuie să asigure o zonă de protecţie ce va preveni contractarea unor boli, ce ar putea fi transmise prin mijloacele de transport şi praf. Normativul sanitar veterinar privind amplasarea, proiectarea şi sistematizarea obiectivelor zootehnice şi de industrie alimentară, aprobat prin Ordinul nr. 76 / 1979 al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, prevede ca perimetrul fermei de animale să nu fie mai aproape de:

- 22 m de la drumurile naţionale, europene şi liniile de cale ferată;

- 20 m de la şoselele judeţene;

- 18 m de la drumurile comunale.

- Distanţele recomandate dintre diferitele unităţi zootehnice pentru asigurarea prevenirii difuzării bolilor prin curenţii de aer şi insectelor purtătoare sunt:

- 100 m - între fermele avicole cu pui de carne;

- 50 m – între staţia de incubaţie şi diferite ferme avicole;

- 50 m – între fermele avicole cu păsări adulte şi fermele avicole cu tineret;

- 500 m – între fermele (sectoarele) de păsări cu linii pure şi cele cu bunici;

- 1500 m – între fermele avicole şi abatorul de păsări;

- 100 – 200 m – între unităţile cu animale de blană şi celelalte unităţi zootehnice;

- 1500 m – între fermele de porci/păsări de reproducţie şi celelalte ferme zootehnice.

- Distanţele faţă de unităţile industriale şi faţă de locurile publice de odihnă se stabilesc în baza prevederilor Legii de protecţie a mediului nr. 137/1995 şi a Ordinului ministrului Pădurilor şi protecţiei mediului nr. 125/1996. Obţinerea autorizaţiei de mediu se va elibera doar după efectuarea unui studiu de impact asupra mediului.

- Distanţele de protecţie sanitară între zonele locuite şi construcţiile zootehnice se stabilesc pe baza studiilor de impact asupra sănătăţii populaţiei şi a mediului înconjurător, luându-se în considerare Normele de igienă recomandările privind mediul de viaţă al populaţiei, aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 536 din 1997. Distanţele minime de protecţie sanitară recomandate între zonele protejate şi o serie de unităţi care produc disconfort, sunt următoarele:

- Ferme de cabaline: 100 m

- Ferme de îngrăşătorii de taurine, până la 500 de capete: 200 m

- Ferme şi îngrăşătorii de taurine, peste 500 de capete: 500 m

- Ferme de păsări, până la 5.000 de capete: 500 m

- Ferme de păsări cu peste 5.000 de capete şi complexe avicole industriale: 1.000 m

- Ferme de ovine: 100 m

- Ferme de porci, până la 2.000 de capete: 500 m

- Ferme de porci între 2.000- 10.000 de capete: 1.000 m

- Complexe de porci cu peste 10.000 de capete: 1.500 m

- Spitale veterinare: 30 m

- Grajduri de izolare şi carantină pentru animale: 100 m

- Abatoare, târguri de vite şi baze de recepţie a animalelor: 500 m

- Depozite pentru colectarea şi păstrarea produselor de origine animală: 300 m

- Platforme sau locuri pentru depozitarea gunoiului de grajd, în funcţie de mărimea exploataţiilor agro-zootehnice deservite: 500 m

- Platforme pentru depozitarea gunoiului porcin: 1.000 m

- Staţii de eupurare a apelor reziduale de la fermele de porcine, sub 10.000 de capete: 1.000 m

- Cimitire de animale, crematorii: 200 m

- Depozite controlate de reziduri solide: 1.000 m

- Camere de tratare biotermică a gunoaielor: 100 m.