Aprecirea Valorii Agroproductive a unui Sortiment nou de Hibrizi de Tomate în Solarii în Condițiile Județului Iași

PARTEA I

CAPITOLUL I

Fructele de tomate reprezintã importanţa economicã şi alimentarã , nu atît prin conţinutul în elemente energice, cît şi prin vitamine, sãruri minerale şi acizi organici avind o gamã variatã de intrebuinţãri şi inregistrînd un consum mare,

atît proaspete, cît şi prelucrate industrial.

1.1.Importanţa alimentarã a tomatelor

Tomatele au un gust placut şi o valoare nutritivã ridicatã. Se remarcã conţinutul în glucide (2,9-7%), Vitaminele A, B, B2, B6, C (15-30 %), substanţe minerale (Ca 15 mg 15%;Fe 2,3 mg %; P 26 mg %; K 270 mg %) precum şi acizi organici (0,5-1,5%). Tomatele proaspete (100g) asigurã în necesar, 10% din vitamina A, 25-50% din vitamina C, 50% din vitamina B2 si 12-15% din vitamina, B6.Aportul valoic este destul de redus 20-35 Kcal/100g.

Compoziţia chimicã a tomatelor variazã în funcţie de soi. Fructele obţinute în condiţiile climatice ale ţarii noasre se evidenţiazã prin conţinutul ridicat în zaharuri, aciditate, acid ascorbic şi carotenoide, în special la tomatele obţinute în cîmp în lunile ilulie-septembrie, datoritã temperaturilor şi radiaţiei solare ridicate.

Tomatele sînt apreciate şI pentru gama variata de întrebuinţãri (proaspete ca salatã, preparate sub diferite mîncãruri, prelucrate industrial ca sucuri, paste, fructe întregi, s.a.).

1.2.Importanţa economico-socialã a tomatelor.

Din punct de vedere economic tomatele se dovedesc a fi cele mai rentabile culturi, aducînd venituri importante unitãţilor producãtoare, atît prin valorificare prin piţa internã cît şI la export.

1.3.Rãspîndire şI suprafeţe cultivate

. Tomatele sunt originale din America Centralã şI de Sud, Peru şI Ecuador, specia de origine fiind Licopersicum esculentum variantã cerasiforme unde era cultivatã de cãtre vechii indieni ca plantã ornamentalã, tomatele trec în Mexic, unde sunt încã din anul 200 î.e.n. la început folosite ca plante medicinale şI apoi în culturã.

În Europa tomatele au pãtruns în secolul al-XVl-lea mai întîi în Spania, Portugalia şI Italia, de unde trec în Anglia, fiind cultivate tot ca plante ornamentale cunoscute sub denumirea de ponodoro.

Cultivarea ca legumã a tomatelor sa produs în secolul al -XVII-lea, iar rãspîndirea în celelalte ţãri din Europa a început în secolul al-XVIII-lea şI chiar al-XIX-lea, aşa cum este cazul ţãrii noastre şI a altora.

Deşi cultura tomatelor a început cu numai un secol în urmã, sa extins în special în prajma primului şI celui de-al doilea rãzboi mondial, ocupînd în prezent primul loc în producţia de legume pe plan mondial.

Dacã în anul 1948-1952, suprafaţa ocupatã cu tomate pe pamînt era de aproximativ 1milion hectare, cu o producţie de peste 12 milioane tone annual, în anul 1975 suprafaţa a crescut la 1,6 milioane hectare, producţia fiind de 36 milioane tone.

În producţia mondialã cei mai mari producãtori sunt S.U.A, cu, 8,55 miloane tone, apoi fosta U.R.S.S.,cu 7 milioane tone ,Itlia cu 3,4 milioane tone ,Bulgaria ,Olanda (în sere).

În europa pentru producţia de serã s-au creat hibrizii F10 ,de mare productivitate, calitate şI rezistenţã la boli şI nematozi.

În ţara noastrã tomatele erau cultivate la început în preajma marilor oraşe, dupã cel deal doilea rãzboi mondial cultura sa extins şI înzonele mai îndepãrtate de oraşe, avînd însã asigurat transportul pe cãile ferate sau şosele. S-au creat zone specializate în producerea tomatelor,timpuri pentru export(Teleorman, Dolj, Timiş, etc.) în sere şI spaţii protejate tomatele ocupã aproximativ 60% din suprafţã.

CAPITOLUL II

2.1.Particularitãţi botanice şI biologice

Tomatele sunt plante anuale cultivate în condiţiile climatice ale ţãrii noastre. În regiunile cu climat tropical se comportã ca plante perene.

2.1.1.Sistemul radicular

Rãdãcina încondiţiile naturale pãtrunde în sol la 1m adîncime. Datoritã acestui fapt tomatele semãnate direct în cîmp prezintã rezistenţã la secetã. În cazul culturilor cultivate prin rãsad, pivotul find rupt rãdãcina se dezvoltã în stratul arabil, necesitînd udãri dese. Creşterea optimã a sistemului radicular are loc la 15-350 C.

2.1.2.Tulpina

Tulpina tomatelor are o crestere simpodialã şI poate avea înãlţimi diferite, în funcţie de varietate şI soi. Asfel la varietate vulgare (cu creştere nedeterminatã) plantele cresc înalte pînã la 200-300cm, necesitînd sã fie palisate. La varietatea validum (cu creştere determinatã) înãlţimea tulpinei variazã între 30-100cm.De obicei, la soiurile pitice din cadrul acestei varietaţi, tulpina se lemnificã şI se menţine în poziţie verticalã, pretîndu-se la recoltare mecanizatã.

Tulpina tomatelor emite rãdãcini adventive, ceea ce permite plantarea mai adîncã a rãsadurilor. De aceea prezintã o mare capacitate de lãstãrire, formînd copili la subsoara frunzelor. Dacã nu se intervine la conducerea plantelor prin copilit, plantele se dezvoltã sub formã de tufã. Toţi copili sunt fertili, dar planta lãsatã liber fermenteazã formînd fructe mici şI care se maturizeazã tîrziu. Ruperea copililor sau ciupirea vîrfului unora din ei, are drept scop sã dirijeze fructificarea, ajutînd la obţinerea unor fructe mari şI de calitate.

Toatã planta este acoperitã cu perişori glandulari care la atingere emanã miros specific de solalinã.