Biologia Florii-Soarelui

1.1.RĂSPÂNDIRE

În anul 1931, N.Vavilov a situat originea florii-soarelui în partea de nord a Mexicului şi în statele americane Colorado şi Nebraska. Descoperirile arheologice din America de Nord au relevat prezenţa de achene şi porţiuni de calatidii de floarea-soarelui,în deosebi în statele Colorado şi New Mexico.După unele evaluări cu carbon14, se estimează că unele resturi descoperite datează de la anii 2600 Î.Ch.

Prin intermediul exploratorilor spanioli (probabil spre mijlocul secolului al XVI-lea), floarea-soarelui şi-a făcut apariţia în Europa.Cultivată,in principal,ca planta ornamentală,specia s-a răspândit repede de-a curmezişul continentului (Franta,Italia,Europa de Nord şi de Est), ca o curiozitate botanică; la sfarşitul secolului al XVI-lea, numeroase scrieri o semnalau în Belgia, Olanda, Elveţia, Germania, Anglia, ca plantă ornamentală.

Primele dovezi ale extragerii uleiului de floarea-soarelui datează de la sfarşitul secolului al XVIII-lea, dar abia intre anii 1830-1840, seminţele de floarea-soarelui au fost prelucrate la scară industrială. La sfarşitul secolului al XIX-lea cultura ocupa deja 150.000 ha (îndeosebi în Ucraina şi Kuban), pentru a atinge 1 milion de hectare la inceputul secolului XX.

In anul 1999 (dupa Statistical Annual Report,2000) pe glob s-au cultivat cu floarea-soarelui 21.8 mil.ha, rezultând o producţie medie mondială de 1190 kg boabe/ha şi o producţie globala de 25,84 mil.tone.

Ţările mari cultivatoare de floarea-soarelui sunt: SUA (1413 mii ha şi o producţie medie de 1690 kg seminţe/ha), Argentina (3750 mii ha, 1810 kg/ha), India (2200 mii ha, 550 kg/ha), China (720 mii ha, 1290 kg/ha), Turcia (520 mii ha,1250 kg/ha), Franţa (895 mii ha, 2090 kg/ha), Ungaria (428 mii ha, 1650 kg/ha), Spania (990 mii ha, 1110 kg/ha), ţarile fostei URSS (6912 mii ha, din care 4100 mii ha in Federaţia Rusă şi 2400 mii ha in Ucraina, 800 kg/ha).

In România, floarea-soarelui a fost introdusă pentru producerea uleiului, pe la mijlocul sec.XIX in Moldova; fiind principala plantă producătoare de ulei alimentar,floarea-soarelui a cunoscut un ritm de dezvoltare fără precedent (CR.HERA şi col.,1989).Cultivarea pe suprafeţe mai mari a debutat in sec.XX, cu 672 ha în 1910, ajungându-se la 200.000 ha în 1938; după al doilea război mondial suprafetele au crescut la 416 mii ha în 1948, 496,5 mii ha în 1950 şi 526,7 mii ha în perioada 1971-1975.În prezent se cultivă circa 1 milion de hectare, justificate fără îndoială ,prin rentabilitatea ridicată a culturii,ceea ce prezintă un pericol real,deoarece nu se mai poate respecta intervalul de pauza de minimum 6 ani pănă la revenirea culturii pe acelaşi teren, impus de regulile fitosanitare.Judeţele mari cultivatoare de floarea-soarelui sunt:Constanţa, Teleorman, Călăraşi Dolj, Brăila, Ialomiţa, Olt, Timiş (cu peste 50 mii ha fiecare).

1.2.COMPOZIŢIA CHIMICĂ

Seminţele de floarea-soarelui conţin 33-56% ulei, cu valoare alimentară ridicată, conferită de prezenţa acizilor graşi nesaturaţi, reprezentaţi în cea mai mare parte de acizii linoleic (44-75%,conţinut ridicat) şi oleic (14-43%, nivel mediu), dar şi de existenţa a mai puţin de 15% acizi graşi nesaturaţi (mai ales palmitic şi stearic) şi de lipsa aproape totală a acidului linolenic (urme-2%), fapt ce-i conferă stabilitate şi capacitate îndelungată de conservare (tab.1 si 2, după A.BONJEAN,1986).

Tabelul 1.

Compoziţia chimică a seminţelor şi a turtelor de floarea-soarelui (%)

Componente În achenă În miez În turte

Ulei 44-53 58-69 6-10

Proteina brută 15-22 20-26 30-35

Glucide 14,5-15 7,5-9 19-22

Celuloză 14-19 4-5 12-18

Săruri minerale 3,0-3,5 3,5 6,5-7.2