Butasirea

Imagine preview
(7/10)

Acest proiect trateaza Butasirea.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 21 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Conf. univ. dr. Sumalan Renata

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Agronomie

Cuprins

ARGUMENT 4
CAPITOLUL I 5
1. BUTASIREA 5
1.1. PEPINIERA 5
1.2. ALEGEREA TERENULUI PENTRU PEPINIERĂ 6
1.3. ÎMPĂRŢIREA TERENULUI DIN PEPINIERĂ 7
1.4. BUTĂŞIREA 8
1.4.1. BUTĂŞIREA CU BUTAŞI DE TULPINĂ NELIGNIFICAŢI 10
1.4.2. BUTĂŞIREA CU BUTAŞI DE RĂDĂCINĂ 12
1.5. ALTOIREA 12
1.6. MARCOTAJUL 17
CAPITOLUL II 18
2. NORME DE SĂNĂTATEA ŞI SECURITATEA MUNCII ŞI P.S.I. LA SILVICULTURA 18
BIBLIOGRAFIE 22

Extras din document

ARGUMENT

Padurea reprezinta 1/3 din suprafata uscatului. Ea produce aproximativ 2/3 din oxigenul pe care noi il respiram. Un singur stejar ajuta ca 4800 metri cubi de aer/ ora sa fie purificati, astfel asigurandu-se nevoia de oxigen pentru aproximativ 64 oameni. Un stejar produce, in timpul vietii, o cantitate de oxigen care ajunge unui om timp de 20 ani.

In afara de faptul ca padurile produc oxigen, ele sunt si foarte bune filtre naturale. Astfel, coroanele arborilor retinparticule fine de praf sau cenusa. Totodata, acestea stabilizeaza clima si conserva calitatea solului. Ciclonii, incendiile forestiere, bolile arborilor, alunecarile de teren si alti factori naturali au o influenta mult mai mica decat defrisarile. Din cauza defrisarilor au aparut ariditatea si seceta.

Padurea ofera si omului si animalelor un refugiu. Ea adaposteste o variata lume animala de poluare, zgomot, soare puternic si vant. In afara de acest ascpect, padurea mai ofera si hrana, precum fructele de padure si ciupercile comestibile. De asemenea, stuparitul pastoral si vanatoarea au constituit intotdeauna o importanta categorie de surse pentru alimentarea omului.

Padurile reprezinta si “farmacia” Planetei. Prin diversitatea de plante si animale aceasta ofera o sursa de medicamente, de origine vegetala sau animala. Substantele medicinale deja descoperite, in special in padurile ecuatoriale reprezinta o garantie pentru succese terapeutice si mai mari in viitor.

CAPITOLUL I

1. BUTASIREA

1.1. PEPINIERA

Pepiniera reprezintă suprafaţa de teren aleasă şi amenajată special în scopul producerii de

material de plantat. Clasificarea pepinierelor se poate face după mai multe criterii:

1. după mărime distingem:

> pepiniera mică - suprafaţa mai mică de 3 ha

> pepinieră mijlocie - suprafaţa de 3-20 ha

> pepiniera mare - suprafaţa mai mare de 20 ha

2. după durata de folosire distingem:

> pepiniere permanente - au o durată nedeterminată şi sunt de mărime cel puţin mijlocie

> pepiniere temporare- au o durată limitată şi sunt în general mici

3. după destinaţie şi natura materialului produs:

> pepiniere forestiere (silvice);

> pepiniere de specii ornamentale;

> pepiniere pomicole;

> pepiniere viticole.

Pepinierele forestiere sau silvice sunt specializate în producerea puieţilor forestieri -

arbori şi arbuşti - cu vârsta de 1-3 ani, destinaţi în special lucrărilor de împădurire. La rândul lor, puieţii produşi în pepinieră se clasifică după mai multe criterii:

1. după natura materialului de reproducere folosit se disting

> puieţi din sămânţă - obţinuţi prin regenerare generativă;

> puieţi din butaşi, marcote - obţinuţi prin regenerare vegetativă (restituţie).

2. după tehnica de lucru folosită la producerea lor:

> puieţi nerepicaţi - cu sistemul de rădăcini nederanjat până la recoltarea lor;

> puieţi repicaţi, adică transplantaţi o dată sau de mai multe ori pe

perioada creşterii în pepinieră în vederea fortificării lor şi realizării

unor dimensiuni mari.

3. după modul de prezentare a sistemului de rădăcini în urma recoltării:

> puieţi cu rădăcini nude (neprotq'ate de pământul în care au crescut);

> puieţi cu rădăcini protq'ate (cu rădăcini acoperite), acoperite de pământ parţial sau total;

> puieţi crescuţi în recipiente, cu rădăcinile nederanjate.

4. după dimensiuni:

> puieţi de talie mică:

> înălţimea tulpini < 50 cm la

răşinoase;

> înălţimea tulpini < 100 cm la

foioase.

> puieţi de talie mijlocie:

> foioase cu înălţimea de 1-1,2 m;

> repicaţi;

> vârsta de 3-4 ani.

> puieţi de talie mare (ornamentali) - în spaţii verzi:

> înălţimea tulpini > 50 cm la

răşinoase;

> înălţimea tulpini > 100-150 cm la

foioase.

De multe ori puieţii de talie mare se obţin prin repicaj repetat.

1.2. ALEGEREA TERENULUI PENTRU PEPINIERĂ

La alegerea terenului în vederea amplasării pepinierei este necesar un studiu al factorilor

staţionali:

> geomorfologici;

> edafici;

> climatici.

Este indicat ca pepinieră să fie situată în condiţii climato-edafice reprezentative pentru teritoriul deservit astfel încât să ofere condiţii optime de vegetaţie speciilor cultivate şi anume:

> terenul să fie neted şi uşor înclinat (1-30). Neted - pentru a permite mecanizarea

lucrărilor; uşor înclinat - pentru a asigura scurgerea apelor în exces din precipitaţii

sau irigaţii. În cazul în care nu pot fi evitate, terenurile cu înclinare mai mare se

terasează.

>în regiunile montane se preferă expoziţiile însorite (care se încălzesc mai uşor) şi

mai puţin cele nordice şi reci (unde zăpada se menţine mai mult timp). Se evită

fundul văilor şi locurile depresionare.

> pepinierele se amplasează în locuri lipsite de vegetaţie forestieră. Nu se recomandă

aşezarea pepinierelor în imediata apropiere a pădurii deoarece poate fi invadată de

numeroşi dăunători ai plantelor lemnoase. Fac excepţie speciile mai delicate (brad,

fag) pentru care se recomandă înfiinţarea de pepiniere mici sub masiv (de

preferinţă la adăpostul unei păduri rărite de fag)

> solul să fie profund, cu textură mijlocie, reavăn, bogat în substanţe nutritive.

Solurile grele, argiloase (deşi bogate) trebuie evitate. Ele sunt reci, compacte şi greu

permeabile pentru apă şi aer, îngheţă uşor şi provoacă deşosarea puieţilor. Solurile

cu textură uşoară prezintă dezavantajul că sunt mai sărace în substanţe minerale

nutritive şi în apă.

Solurile lutoase şi luto-nisipoase, profunde, cu umiditate suficientă sunt cele mai

indicate pentru pepinieră. Ele asigură un regim aero-hidric-termic mai bun şi se

lucrează uşor.

Solurile mlăştinose, sărăturoase etc., nu se recomandă.

Experienţa practică a arătat că pe soluri cu fertilitate ridicată se obţin puieţi

viguroşi, cu mari cantităţi de rezerve acumulate în ţesuturi. Recomandările făcute

de către unii autori prin care pentru puieţii care urmează a se planta în condiţii

grele de vegetaţie este indicată producerea în pepiniere cu soluri sărace nu are nici

un suport ştiinţific.

Solul să fie profund, cu textură mijlocie, reavăn, bogat în substanţe nutritive.

Fisiere in arhiva (1):

  • Butasirea.doc

Alte informatii

PROIECT SUSTINUT IN CADRUL USAMVBT, FACULTATEA DE HORTICULTURA SI SILVICULTURA