Cercetări privind biologia, ecologia și combaterea gândacului ovăzului

CAPITOLUL 1

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND

CULTURA CEREALELOR PĂIOASE

1.1 Importanţa culturii cerealelor

Obţinerea de producţii mari de cereale, în special de grâu, cu însuşiri calitative superioare este necesară pentru asigurarea alimentaţiei

oamenilor şi a materiei prime pentru industria alimentară.

Creşterea producţiei de grâu a fost posibilă prin aplicarea unui sistem de cultură care presupune folosirea soiurilor noi, (mecanizarea completă) cu mare capacitate de producţie , lucrarea şi fertilizarea solului în concordanţă cu cerinţele acestor soiuri, mecanizarea completă a lucrărilor precum şi măsuri de prevenire şi combatere a buruienilor, agenţilor patogeni şi dăunătorilor prin care s-au salvat de la distrugere în cantităţi însemnate de recoltă.(Ceapoiu şi colab. 1987) .

Cerealele ( grâu, secară, orzul, ovăzul, porumbul, sorgul ) au constituit de-a lungul istoriei şi vor constitui întotdeauna grupa de plante de cea mai mare importanţă pentru omenire, aceasta datorită compoziţiei chimice: peste 60 % hidranţi de carbon , 10-14 % substanţe proteice, substanţe minerale, grăsimi, vitamine. Boabele de cereale asigură hrana de bază directă a oamenilor cât şi principala materie primă pentru producerea cărnii, laptelui şi ouălor, alimente care furnizează proteinele vieţii ( Biltenu Gh. 1979 ).

Datorită importanţei lor, cerealele ocupă pe glob cele mai mari suprafeţe între toate plantele de cultură. Suprafaţa cultivată cu cereale este aproximativ 52 % din suprafaţa arabilă a lumii.

Cerealele constituie cel mai important produs alimentar pentru om. Circa 55 % din proteine, 15 % din lipide şi 70 % din glucide, în total 50-55 % din caloriile consumate în lumea întreagă provin din cereale. Dintre acestea grâul, orezul şi porumbul sunt cele mai importante. În ultimul timp secara şi triticalele încep să se extindă în deosebi pe terenurile slab productive.

Suprafaţa cultivată cu cereale pe glob este diferită în funcţie de importanţa acestora pentru alimentaţia omului şi animalelor. Astfel grâul ocupă 33 % din suprafaţa cultivată, orezul 20 %, porumbul 18 %, orzul 11 %, sorgul 6 %, ovăzul 4 % şi secara 2 % (după Rainer L. 1983, citat de Şandru I. 1993).

Ovăzul care a fost şi rămâne planta preferată a gândacului de ovăz (Oulema melonopus L) multă vreme a urmat dupa grâu, orez şi porumb. În America ( S.U.A. şi Canada ) se cultivă mari suprafeţe. În Europa, primul loc ca suprafaţă cultivată îl ocupă fosta U.R.S.S., iar regiunile principale de cultură în care ovăzul poate avea o compoziţie dominantă faţă de celelalte cereale sunt: Irlanda, Scoţia, regiunea fiordurilor Norvegiei, jumătatea sudică a Suediei, partea de sud şi vest a Finlandei, Olanda.

Culturi masive de ovăz se găsesc şi în zonele muntoase din Centrul Europei: zona Munţilor Anzi, Carpaţi, în Cehia, Slovacia, Germania, Austria, Polonia. În ţara noastră suprafeţele cultivate cu acesta plantă au scăzut treptat, ca urmare a reducerii numărului de animale de muncă, tracţiune şi alimentaţiei din gospodăriile populaţiei. În prezent se cultiva mai ales in zonele reci si umede din vestul tarii, Dobrogea, Muntii Apuseni in Maramures, Banat si Bucovina ( Şandru I. 1993 ).

1.2. Importanţa factorilor biologici (samânţa, boli, dăunători ) în obţinerea producţiei agricole

Recolta agricola este rezultatul conlucrarii plantei cultivate cu mediul inconjurator in conditiile determinate de om; ea reprezinta o sinteza a actiunii factorilor sub influenta carora planta isi desfasoara ciclul de viata. Numarul factorilor ce hotarasc soarta recoltei este destul de mare. Astfel pot fi amintiti lumina solara, caldura, apa, aerul, solul, bolile si daunatorii la care se adauga tratamentele fitotehnice aplicate culturilor dintre care, rotatia, lucrarile solului, sămânţa, lupta cu buruienile. Toti acesti factori avand valorile cele mai diferite se combina in diferite moduri si raporturi, in care plantele cultivate sunt puse sa-si desfasoare ciclul de viata. Drept consecinta, marimea recoltei depinde de imbinarea lor armonioasa (Salontai Al. şi Muntean L. 1982). Dintre toti acesti factori implicati in obtinerea productiei de o importanta deosebita sunt sămânţa, bolile, buruienile si daunatorii lor la care se adauga activitatea umana.

1.2.1. Sămânţa

Inseamna inceputul unei noi vieti. Ea contine noul individ in forma lui incipienta, embrionara, inzestrat cu tot ce este necesar, inclusiv hrana pentru primele faze ale cresterii si dezvoltarii.Rezerva acumulata in samanta serveste de multe ori ca hrana pentru om si animale.De calitatea semintei introduse in sol depinde in mare masura cantitatea productiei detinute pe o anumita suprafata spatiala. Samanta a constituit intotdeauna o preocupare importanta a oamenilor de stiinta care au obtinut cele mai bune soiuri, cu inalta productivitate, pentru conditiile pedoclimatice date, rezistente, rezistente la diferite boli si daunatori si alte influiente nefavorabile, ierni grele, seceta, salinitate, cadere.Prin folosirea semintelor superioare din punct de vedere biologic se pot obtine sporuri cu 20-50 % mai mari de samanta obisnuita.

Productivitatea unui soi aparte poate iesi pe deplin in relief atunci cand samanta poseda anumite insusiri ca : puritate , capacitate germinativa, energie germinativa, valoare utila, masa a 1000 boabe( MMB), uniformitate , puterea de strabatere, umiditate, masa volumetrica, starea sanitara, culoarea , luciul, mirosul.Valoarea biologica a unei seminte depinde si de alte insusiri ce nu pot fi determinate in laborator.Este vorba de cele care depind de conditiile de mediu in care samanta a fost produsa si care transmit anumite aptitudini ce se pun in valoare mai tarziu in cursul vegetatiei , concretizandu-se in marimea prductiei.