Cercetari privind Influenta Lungimii Corporale si a Perimetrului Mare, asupra Prolificitatii, la Femelele de Pesti Pasnici si Rapitori

Imagine preview
(7/10)

Acest proiect trateaza Cercetari privind Influenta Lungimii Corporale si a Perimetrului Mare, asupra Prolificitatii, la Femelele de Pesti Pasnici si Rapitori.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 22 fisiere doc, ppt, xls, jpg, db de 74 de pagini (in total).

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 7 puncte.

Domeniu: Agronomie

Cuprins

Introducere 1
Capitolul I: Situaţia din literatura de specialitate referitor la tema abordată 5
Capitolul II: Date despre unitatea gazdă a observaţiilor şi cercetărilor 11
2.1. Scurt istoric 11
2.2. Aşezarea geografică 11
2.3. Condiţiile meteorologice 12
2.4. Organizarea şi fluxul tehnologic 13
2.5. Rezultate productive şi economice 16
2.6. Elemente de dezvoltare în perspectivă 17
Capitolul III: Norme de protecţie a muncii 19
3.1. Norme generale 19
3.2. Norme pentru pregătirea şi organizarea locului de muncă 20
3.3. Norme de protecţie a muncii în tehnologiile de lucru 23
Capitolul IV: Cercetări proprii 25
Scopul lucrării 25
4.1. Material şi metodă de lucru 26
4.2. Organizarea experienţei 28
4.3. Speciile cercetate 30
4.4. Rezultatele obţinute şi interpretarea lor 40
4.3.1. Principalele dimensiuni corporale şi prolificitatea la crap românesc 40
4.3.2. Principalele dimensiuni corporale şi prolificitatea la şalău 44
4.3.3. Principalele dimensiuni corporale şi prolificitatea la somn 48
Concluzii generale şi recomandări 54
Bibliografie 56
Lista graficelor şi tabelelor 57

Extras din document

INTRODUCERE

Istoricul şi importanţa pescuitului

Rezultatele săpăturilor arheologice, mărturiile cronicilor şi documentelor, precum şi analiza lexicului limbii române, ne arată că pescuitul a fost o îndeletnicire foarte veche în ţinutul carpato-dunărean şi că el a continuat neîntrerupt din cele mai îndepărtate timpuri. Bogăţia în ape a acestui ţinut – în primul rând prezenţa Dunării cu marile ei bălţi şi cu afluenţii şi subafluenţii ei – explică faptul.

N-a fost însă o îndeletnicire foarte veche, ci şi una însemnată de-a lungul întregii lunci a Dunării. Pentru mulţi dintre riveranii fluviului, pescuitul a reprezentat îndeletnicirea principală, asigurându-le nu numai hrana, dar şi modul de a-şi procura – mai întâi prin schimb, apoi prin bani – celelalte lucruri necesare vieţii.

Pescuitul a fost practicat încă din neolitic cu ajutorul celor trei unelte esenţiale: undiţa, harponul sau ostia, şi plasa; din acestea trei a derivat toată gama de unelte constatată mai târziu, de-a lungul veacurilor, de forme diferite şi de calitate îmbunătăţită; nu se poate spune însă că între neolitic şi secolul al XX-lea s-a introdus vreo unealtă importantă de esenţă nouă, aşa cum s-a întâmplat la vânătoare cu arma de foc. Căci pescuitul cu ajutorul substanţelor toxice sau explozibile (varul nestins) a avut nu numai un caracter restrâns la ape mici, mai ales de munte, dar a căpătat până la urmă şi unul ilicit.

Numărul pescarilor a fost considerabil în lunca Dunării – cu secole înainte de era noastră – şi apreciabil de-a lungul marilor afluenţi ai fluviului. Mânuirea plaselor mari (năvodul, tifanul) a impus din capul locului organizarea grupelor de pescari, fiecare grupă având în frunte un şef (vătaf).

Însemnătatea pescuitului în antichitate la gurile Dunării este ilustrată de exportul însemnat de peşte pe care-l făcea oraşul Histria, a cărui economie se întemeia în primul rând tocmai pe acest export şi ale cărui vechi privilegii în domeniul pescuitului sunt întărite în timpul împăratului Traian.

Din timpul dominaţiei romane în Dacia au rămas o serie de termeni de origine latină în legătură cu peştele, cu pescuitul şi cu unele unelte, înlocuind termenii anteriori de origine dacică. Altă serie, de origine slavă veche, a pătruns în limba înaintaşilor noştri în timpul conlocuirii slavo-române, cei mai mulţi înlocuind la rândul lor termenii corespunzători anteriori, romanici, iar o parte privind forme noi ale străvechilor unelte. Alţi termeni au fost luaţi de la greci şi de la turci.

Pescuitul a continuat fără întrerupere în epoca migraţiunilor sau a trecerii spre feudalism, precum şi în feudalismul timpuriu. Izvoarele arată că încă înainte de întemeierea ţărilor româneşti, în secolele XII - XIII, pescuitul la Dunăre aducea venituri remarcabile şi alimenta un export însemnat.

După întemeierea Ţării Româneşti şi a Moldovei, ştirile în legătură cu pescuitul devin tot mai numeroase. Ele se referă nu numai la marile bălţi din lunca Dunării, din luncile afluenţilor ei principali şi din lunca Nistrului, dar şi la apele de munte şi, într-o mai mică măsură, la apele teritoriale ale mării; se referă de asemenea la obligaţiile pescarilor faţă de autoritatea de stat, la dijmele şi muncile pe care ei le prestează şi care fac parte din „obiceiul pământului”. Acest obicei include şi iazurile şi heleşteiele, indicând normele de construire a lor aşa încât să nu dăuneze celor din amonte; îl găsim de asemenea şi în legătură cu „braniştile” sau terenurile rezervate pentru vânat, pescuit, făcutul fânului şi tăiatul lemnelor din pădure.

Mulţimea iazurilor, în special în Moldova, e o caracteristică a vechii vieţi economice româneşti.

Pescuitul în Dunăre ajunge la o formă intensivă în feudalismul dezvoltat prin aşa zisele garduri cu leasă, care sunt tot o aplicare a principiului plasei şi reprezintă lucrări surprinzătoare pentru mijloacele vremii, ele dovedesc un nivel tehnic ridicat.

Cantitatea de peşte prins în Dunăre şi bălţile ei, precum şi în bălţile afluenţilor principali, continuă să depăşească mult nevoile consumului local, care era alimentat, într-o proporţie însemnată şi de produsul iazurilor sau heleşteielor. De aceea continuă să aibă loc un export însemnat în ţările limitrofe, export evaluat numai pentru Moldova, la mijlocul secolului al-XVII-lea, la „multe mii de care” anual. Acest export aduce venituri nu numai producătorilor şi negustorilor dar şi cărăuşilor şi visteriei statului. O dată însă cu înmulţirea populaţiei Principatelor, volumul, deci valoarea exportului, scade; la finele epocii feudale ea nu mai reprezintă decât o mică fracţiune din ceea ce fusese cu secole înainte. În schimb, se menţine comerţul intern. Peştele e transportat în care cu boi, căruţe cu cai sau sub formă de poveri pe cai nu numai în târgurile mari şi mici, unde sunt „pescării” sau locuri tradiţionale de vânzare, dar şi în sate. O mulţime de pescari negustori urcă pe drumurile ţării până în satele de munte; unii din ei, numiţi mălăieri, vând peşte nu pe bani, ci pe produse ţărăneşti, realizând un câştig superior.

Fisiere in arhiva (22):

  • Anexe
    • Anexa1
      • Reprod. de somn.jpg
      • Reproducator de crap golas.jpg
      • REPROD~3.JPG
      • Reroducator de somn (femela).jpg
    • Anexa2
      • j0177467.jpg
      • j0177997.jpg
      • j0177999.jpg
      • j0178000.jpg
      • j0178444.jpg
      • j0178450.jpg
      • j0178497.jpg
      • j0178506.jpg
      • j0182517.jpg
      • j0255514.jpg
      • j0262518.jpg
      • j0289726.jpg
      • Thumbs.db
    • Anexa3.xls
    • Prezentare.ppt
  • Bibliografie.doc
  • Cercetari privind Influenta Lungimii Corporale si a Perimetrului Mare, la Femelele de Pesti Pasnici si Rapitori.doc
  • Cuprins.doc