Cercetări privind influența unor verigi tehnologice asupra producerii de sămânță la soiul de grâu de toamnă

INTRODUCERE

Grija pentru folosirea la însămânţări a celor mai bune seminţe sau material săditor a preocupat pe om din momentul în care acesta a devenit agricultor, presupunând din cele mai vechi timpuri, şi apoi fiind tot mai convins că numai aşa poate obţine rezultate bogate. Asfel, el foloseşte pentru înmulţire numai fructele şi seminţele cele mai mari, mai sănătoase şi mai frumoase.

Dezvoltarea continuă a agriculturii a menţinut această exigenţă legată de o alegere raţională a seminţelor destinate însămânţărilor în scopul de a ridica neîntrerupt cantitatea şi calitatea producţiei plantelor de cultură pe unitatea de suprafaţă. Desigur că treptat s-au adăugat şi alte preocupări, care se vor nominaliza drept obiective de ameliorare.

Lucrările de ameliorarea plantelor, au fost la început empirice şi apoi s-au desfăşurat pe bază ştiinţifică. Această activitate are astăzi nu numai o dezvoltare, dar şi rezultate extraordinare, angrenând direct sau indirect foarte multe institute, staţiuni şi laboratoare de cercetare, ferme experimentale şi un numeros personal.

Raspândirea în producţie a formelor nou create – cultivarele (soiuri, hibrizi, clone etc) devine însă posibilă datorită unui sistem extrem de complex şi bine organizat de producere de sămânţă, incluzând societăţi de producere şi înmulţirea seminţelor ameliorate şi de comercializare a acestora.

Preocupările în privinţa studierii unor aspecte particulare ale producerii de sămânţă sunt foarte puţine. Din acest motiv s-a considerat oportună abordarea acestui proces, având în vedere cât mai multe şi variate aspecte, mai ales cele de ordin tehnologic, care pot suferi influenţe datorate interacţiunii genotipului cu condiţiile de mediu. Astfel, au fost organizate un şir de experienţe care au căutat să găsească răspunsuri la problemele legate nu numai de înmulţirea rapidă a unui nou soi, dar şi de aspectele economice ale acestei activităţi. Totodată prin interpretarea acestor rezultate s-a cautat să se sublinieze importanţa producerii de sămânţă pentru practica agricolă în general.

CAPITOLUL I

PROBLEME ACTUALE SI DE PERSPECTIVĂ ALE PRODUCERII DE SĂMÂNŢĂ LA PLANTELE AGRICOLE

1.1. CULTIVARUL, REZULTATUL PROCESULUI DE AMELIORARE ŞI OBIECT AL SISTEMULUI DE PRODUCERE DE SĂMÂNŢĂ

1.1.1. Noţiunea de cultivar şi caracteristicile sale

În accepţiunea unanimă, cultivarul, rezultat al activităţii de ameliorare, este definit ca un ansamblu de indivizi cultivaţi, care au caractere şi însuşiri proprii (morfologice, fiziologice, citologice, biochimice, etc.) importante pentru agricultură şi care după multiplicare (sexuată sau asexuată) îşi menţin caracteristicile. (BARBIER, 1970, citat de BEWLEY şi BLACK, 1985).

Această definiţie are la bază următoarele criterii:

- Criteriul de identitate sau individualitate, prin care un cultivar se deosebeşte, prin una sau mai multe caracteristici proprii de alte cultivare aparţinând aceleiaşi specii;

- Criteriul de omogenitate, ce conferă ansamblului de indivizi care alcătuiesc cultivarul o asemănare privind principalele caracteristici (aceeaşi talie, aceeaşi perioadă de vegetaţie, formă, mărime şi culoare a seminţelor, etc.);

- Criteriul stabilităţii, care se referă la menţinerea în urma reproducerilor succesive a caracterelor de identitate şi omogenitate a cultivarului.

Cultivarul poate fi clasificat din punct de vedere agricol, botanic şi genetic.

Din punct de vedere agricol, cultivarul este considerat un mijloc de producţie. În funcţie de capacitatea lor productivă, cultivarele pot fi grupate în intensive, semiintensive şi extensive.

Din punct de vedere botanic cultivarul nu este o unitate taxonomică, dar aparţine în majoritatea cazurilor, unei varietăţi botanice. Din punct de vedere genetic cultivarul ester o populaţie de indivizi care se caracterizează printr-o anumită structură genetică.