Combaterea integrată a buruienilor din principalele culturi la SC Prodagro SA Zorleni

CAPITOLUL I

IMPORTANŢA ŞI NECESITATEA PROBLEMEI LUATE

IN STUDIU

1.1 Pagube provocate de buruieni producţiei vegetale

Buruienile sunt plante nedorite, care cresc pe terenurile agricole, pe pajişti, in parcuri şi grădini, pe terenuri industriale, aeroporturi etc. şi produc diverse şi enorme pagube. Ele provin din flora spontană. Sunt şi unele buruieni, ca de exemplu pirul târâtor (Agropyron repens), pirul gros(Cynodon dactylon) ş.a. foarte periculoase în culturi, dar când apar pe pajiştile naturale sunt considerate plante furajere. Pe terenurile situate pe pante apariţia unor astfel de buruieni este favorabilă, deoarece protejează solul înpotriva eroziunii.

Buruienile provoacă pagube agriculturii, dar şi altor sectoare ale economiei. În agricultură pagubele sunt mari şi variate şi, în siteză, se concentrează în diminuarea recoltelor, deprecierea calităţii acestora şi creşterea costurilor de producţie. Adesea, recoltele plantelor cultivate sunt diminuate cu 20-60%, iar când îmburuienarea este puternică, acestea pot fi compromise în totalitate. La acestea se adaugă şi alte pagube de ordin organizatoric, sanitar etc. Iată, sumar modul cum se produc pagubele:

a. Buruienile concurează plantele de cultură pentru condiţiile de viaţă. Astfel le răpesc apa , substanţele nutritive, lumina şi căldura.

Numeroase buruieni îşi dezvoltă sistemul radicular mai repede şi mai adânc decât plantele de cultură. De exemplu rădăcinele de ovăz sălbatic (Avena fatua) ajung până la circa 2 m adâncime, iar cele de pălămidă (Cirsium arvense) pot ajunge, în primul an de viaţă, până la cca. 3,5 m, în al doilea an până la cca. 4,5 m, iar în al treilea an la peste 5 m adâncime. Ca urmare, buruienile consumă apa din stratul arabil şi subarabil, lipsind plantele de cultura şi agravând acţiunea secetei. De aceea, lupta cu buruienile este una din principalele măsuri de luptă cu seceta.

Buruienile consumă cantităţi mari de elemente nutritive. De exemplu, o plantă de muştar sălbatic (Sinapis arvensis), în comparaţie cu o plantă bine dezvoltată de ovăz, consumă, în medie, mai mult de 2 ori azot, de 4 ori potasiu. După compoziţia chimică, în medie, buruienile conţin, în comparaţie cu porumbul, aproximativ de 2 ori mai mult azot, fosfor de 1,6 ori, potasiu de 3,5 ori, calciu de 7,6 ori şi magneziu de 3,3 ori (după Greer, citat de Anderson, 1977).

Buruienile parazite (Cuscuta sp., Orobanche sp.) îşi trimit organele de sugere (haustori) în tulpinele sau rădăcinele plantelor de cultură şi le extrag treptat hrana, provocând, dacă atacul este puternic, chiar perirea acestora.

Numeroase buruieni, în condiţii favorabile cresc repede , depăşesc plantele de cultură pe care le umbresc micşorându-le procesul de fotosinteză. Umbrirea este dăunătoare, indeosebi în primele faze de vegetaţie şi de aceea suferă mai mult plantele care la început cresc mai încet (inul, porumbul, iarba de Sudan, meiul etc.). Culturile îmburuienate capătă o culoare verde-gălbuie, sunt mai sensibile la boli şi dăunători şi dau producţii mai mici.

Umbrirea solului determină scăderea temperaturii acesteia cu 2-40C, ceea ce are o influenţă negativă asupra activităţii microorganismelor din sol, îndeosebi în zonele agricole mai reci. Astfel, se reduc procesele de nitrificare, amonificare şi altele, care condiţionează fertilitatea solului.

b. Buruienile favorizează căderea plantelor de cultură. Umbrirea determină alungirea internoduriilor inferioare ale tulpinilor şi scăderea rezistenţei la cădere. Unele buruieni ca: hrişca, urcătoare ( Polygonum convolvulus ), volbura (Convolvulus arvensis ),măzărichea (Vicia sp.)ş.a. se încolocesc pe tulpini care devin astfel mai grele şi cad. La plantele căzute boabele rămân şistave, iar recoltarea se face greu şi cu pierderi de producţie.

Sunt unele buruieni care, în timpul vieţii sau după descompunerea lor, eliberează în sol substanţe ce inhibă creşterea plantelor de cultură (substanţe allelopatice). Aşa de exemplu, rădăcinele de pir elimină substanţa toxică numită agropiren, care inhibă creşterea multor plante (inclusiv a unor cereale) care cresc în apropiere. Lubitul (Camelina alysum), buruiană specifică pentru cultura inului, elimină în sol o substanţă care inhibă creşterea inului diminuând astefel recoltele.

c. Buruienile sunt gazde pentru numeroşi dăunători şi agenţi patogeni ai plantelor de cultură. Acestea pot trece uşor de pe buruieni pe plantele de cultură. Astfel, buruienile favorizează atacul plantelor de cultură şi îngreunează combaterea bolilor şi dăunătorilor. Ploşniţa frunzei de sfeclă (Piesma quadrata) şi fluturele de luncă (Loxostege sticticalis) depun ouăle pe plantele de lobodă (Chenopodium sp.) sau pe cele de ştir (Amaranthus retroflexus etc.). Mulţi dăunători ai plantelor de cultură din familia Cruciferae (varza, rapiţa etc.) trăiesc pe buruieni din aceeaşi familie. Nematozi care atacă sfecla (Heterodera schachtii) sunt adăpostiţi de plantele de căpriţă sau alte buruieni. Gândacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata) se hrăneşte cu frunzele de zârnă (Solanum nigrum) etc. Viermele sârmă (Agriotes lineatus) care atacă cerealele şi alte culturi are ca plantă gazdă volbura, iar puricii care atacă inul, cânepa etc. au plantă gazdă buruieni din familia Cruciferae.

Pirul târâtor, pirul gros şi alte buruieni din familia Gramineae sunt gazde pentru diferite rugini ale plantelor cerealiere. Tăciunele ovăzului sălbatic trece la ovăzul cultivat. Cancerel sau râia neagră a cartofului (produs de ciuperca Synchytrium endobioticum) trece de pe zârnă la plantele de cartofi.

Agenţii care provoacă hernia verzei (Plasmodiophora brassicae) trăiesc pe plante de ridiche sălbatică sau pe alte buruieni din familia Cruciferae; agenţii patogeni care produc rugini la unele plante legumicole, trăiesc pe susaiul de grădină (Sonchus sp.). Aliorul (Euphorbia cyparisias) este planta gazdă pentru rugina mazării (Uromices pisi). Foarte mulţi viruşi producători de boli sunt transpiraţi de către insecte de la buruieni la plantele de cultură.