Contaminarea cu Staniu în Produse Cerealiere

Prezenta lucrare se referă la contaminarea cu staniu în cereale şi produse cerealiere. Lucrarea este un studiu bibliografic, bazat pe cercetările lui C. D. NENIŢESCU, ADRIAN RIVIŞ precum şi din revista Chemical Abstracts.

Acest studiu cuprinde informaţii de interes teoretic şi aplicativ în viaţă, oferind detalii despre prezenţa staniului în problemele referitoare la siguranţa alimentelor.

STAREA NATURALĂ

Staniul este un metal cunoscut din cele mai vechi timpuri (sub forma de bronz) şi se găseşte mai ales in natura sub forma de cositorit, principalul minereu folosit la obţinerea sa. Aproape singurul minereu de staniu exploatat este casiterita, SnO2. Zacamintele de casiterita sunt relativ rare.(1)

POPIETĂŢII FIZICE

Staniul este un metal alb ca argintul,lucios, ci duritate mică si rezistenţă mecanică slabă, dar foarte ductil, asa că poate fi usor laminat în foi subţiri –staniol. (1)

OBŢINERE

Faţă de aer si apă, la temperatura obisnuită, staniul este stabil. La temperatură mai ridicată, puţin peste punctul de topire, se oxidează transformandu-se în oxid stanic. (1)

Staniul se obţine usor din bioxid de staniu prin reducere cu cărbune, în cuptoare cu flacară directă. Prin topire se separă apoi de impuritaţile pe care le mai contine. (1)

Cu halogenii, staniul reactioneaza dând tetrahalogenuri. De asemenea se combină cu sulful, la incalzire, dând sulfura stanoasa, SnS. (1)

Acizi slabi nu atacă sensibil staniul, din cauza micii diferenţe dintre potenţialul său normal de oxidare şi acela al hidrogenului. Acidul clorhidric concentrat îl dizolvă uşor, dând clorura stanoasă; acidul sulfuric dă, mult mai încet, sulfat stanos. Cu acidul azotic de concentraţie mijlocie, staniul reacţioneaza energic, dând acidul b-stanic, insolubil. Reacţia aceasta serveşte în analiza aliajelor staniului. În hidroxizi alcalini, la fierbere, staniul se dizolvă cu degajare de hidrogen dând stanaţi. (1)

Staniul obţinut prin solidificarea topiturii sau prin electroliză, numit staniu alb, este cristalizat in sistemul pătratic. La îndoirea unei vergele de staniu se aude un pârait caracteristic, datorit frecării cristalelor între ele. Reţeaua cristalină unică în felul ei, a staniului alb este o retţa metalică compactă. Densitatea staniului alb este 7,31. (1)

La temperatură joasă este stabilă o alta forma alotropică, staniul cenusiu, care se prezintă sub forma unei pulberi fara aspect metalic, cu densitatea 5,75. Structura cristalină a acestei forme este aceeasi cu a diamantului si a siliciului. Punctul de tranaformare între staniul alb si staniul cenusiu este cca.18 grade. (1)

Se cunoaşte si o a treia formă, rombică, a staniului, stabilă între 161 grade si punctul de topire. Aceasta modificatie este casantă, putându-se usor pulveriza. (1)

PROPIETĂŢI CHIMICE – COMBINAŢII

Clorura stanoasă obtinuţă sub formă de cristale albe, prin dizolvarea staniului alb în acid clorhidric. Clorura stanoasă este un agent oxidant puternic. (1)

Oxidul stanos şi hidroxidul stanos: prin tratarea unei soluţii de clorură stanoasă cu un carbonat alcalin sau cu puţin hidroxid alcalin, se formează un precipitat alb, foarte greu solubil în apa, de hidroxid stanos. Prin încalzire, hidroxidul trece in oxid stanos, de culoare neagra. Acesta arde cand este încalzit in aer la cca.550 grade, dând oxid de staniu. (1)

Hidrura de staniu- se formeaza prin dizolvarea in acid clorhidric a unui aliaj de staniu si magneziu, Hidrura de staniu este un gaz incolor, destul de stabil. Poate fi conservată, in vase curate, câteva zile, dar se descompune repede când sunt de faţa urme de staniu metalic sau este incalzită la 150 grade. (1)

Acidul hexaclorostanic- obţinut din hidroliza acidului clorhidric cu clorură stanica, este un acid instabil, tare. Sărurile sale sunt neutre în soluţie apoasă, ele nu se hidrolizează, in soluţie concentrată, nici chiar la fierbere.(1)