Creșterea Peștilor

I. Studiu de fundamentare

Încă din cele mai vechi timpuri omul a fost preocupat de creşterea peştilor, lucru atestat în lucrări scrise, majoritatea de origine latină, unde erau povestite încercările unor nobili romani de a creşte peşti în bazine artificiale.

În Evul Mediu călugării din Europa Centrală au dezvoltat o tehnologie primitivă de creştere a crapului pentru a putea satisface cerinţa de a consuma peşte la anumite date impuse de calendarul bisericesc. Cu timpul această îndeletnicire a căpătat amploare în toata Europa, împăratul Carol cel Mare cerând să fie construite heleşteie de creştere a crapului peste tot unde acest lucru era posibil, pentru a surmonta problemele de aprovizionare şi nevoia de proteine de origine animala a populaţiei crescânde a Europei.

Primele încercări de creştere a crapului pe baze ştiinţifice datează din secolele XV-XVI, după cum reiese dintr-o lucrare a lui Janus Dumbravius, în care se arată încercările de formare a unor rase noi, preocuparea pentru creşterea puietului şi hrănirea suplimentară.

În secolul XVIII, piscicultura a suferit un oarecare regres datorită dezvoltării pescuitului marin, moment în care pieţele au început să fie pline de peşte mult şi la preţuri mai mici decât cel crescut în heleşteie.

În prezent datorită presiunilor crescânde exercitate pentru protejarea stocurilor de peşti din mări şi oceane şi datorită cererii tot mai mari pentru alimente sănătoase, produsele din acvacultură a început să ocupe un loc important pe pieţele lumii şi în meniurile populaţiei.

Carnea de peşte are o pondere mare de proteine ce conţin toţi aminoacizii esenţiali şi cantităţi importante de elemente minerale si vitamine. Gradul de asimilare al proteinelor din carnea de peşte este de 97% in stare proaspătă si de 90% in stare sărată. Gradul de asimilare al grăsimilor este de 96-97% fiind cu mult mai mare în comparaţie cu grăsimile de altă provenienţa. Din aceste motive peştele reprezintă un aliment foarte sănătos şi de aceea peştele şi alte organisme acvatice participă cu procente de 20-50% din totalul produselor alimentare consumate în anumite ţări (Japonia, Spania, Franţa, Norvegia).

Din punct de vedere economic creşterea animalelor acvatice este avantajoasă comparată cu creşterea altor specii mai ales din punct de vedere al consumului specific de energie. Ca vieţuitoare cu sânge rece nu consumă energie pentru a-şi menţine căldura interioară. Rata de conversie a furajelor este de patru ori mai mare decât la bovine şi în plus rata de reproducere este foarte ridicată. În plus tehnologiile actuale permit crescătorilor să exploateze eficient resursele naturale de hrană din apă şi în acest mod producţiile depăşesc de multe ori cele obţinute în alte ramuri.

În România prin tradiţie peştele reprezintă un aliment de bază, consumat de o mare parte a populaţiei atât datorită preţului avantajos cât şi datorită faptului ca este un aliment sănătos.

În condiţiile în care prin programul de aderare la Uniunea Europeană se cere imperativ reducerea presiunii asupra stocurilor de peşte din apele naturale şi în plus în contextul cererii crescute de peşte de pe piaţă devine evident faptul ca accentul trebuie mutat pe activitatea de acvacultură.

Din punct de vedere statistic, pe fondul creşterii cererii de peşte şi produse din peşte, producţia internă din acvacultură a scăzut în ultimii cinci ani, făcând loc importurilor. Astfel conform Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură producţia anului 2004 a fost de 7997 tone (din care crap 1726 tone) în scădere cu 11,6% faţă de anul precedent (pentru crap scăderea a fost de 25%) şi în scădere cu 26,1% faţă de anul 2001. (tabelul nr. 1.1)

Evoluţia producţiei din acvacultură în perioada 2001-2004

Anul 2001 2002 2003 2004

Producţia din acvacultură

(tone) 10818,42 9248 9041,69 7997

Tabelul nr. 1.1

În contextul celor prezentate se poate trage lesne concluzia că este necesară o revigorare a activităţii de acvacultură, mai ales în condiţiile în care piaţa prezintă stabilitate şi o mare capacitate de absorbţie.

În acest sens lucrarea de faţă propune construirea unei amenajări ciprinicole, de dimensiuni medii, amenajare sistematică (caracterul sistematic al unei amenajări rezultă din posibilitatea tehnologului de a interveni în timp real asupra dinamicii circulaţiei apei şi asupra elementelor de bilanţ hidrologic - bazinele se inundă şi se deseacă în perioade de timp impuse tehnologic, iar nivelul apei şi intensitatea primenirii acesteia pot fi modificate în funcţie de cerinţa tehnologică), incompletă, cu ciclu de exploatare de trei ani şi a cărei producţie anuală este de 188 tone.

Capitolul II

Factori de bază în stabilirea concepţiei de amenajare şi a tehnologiei de exploatare

II. Factori de bază în stabilirea concepţiei de amenajare şi a tehnologiei de exploatare

Amenajarea unei ferme piscicole are două principii care stau la bază: biologic şi hidrotehnic.

Principiul biologic impune realizarea unor bazine ale căror caracteristici tehnico-funcţionale să fie adecvate etologiei şi cerinţelor ecotehnologice ale speciei de cultură, respectiv diverselor faze de dezvoltare. Respectarea acestui principiu presupune realizarea de bazine şi heleşteie ce diferă ca amplasament, formă, mărime şi adâncime a apei.