Cultura Grâului

CAPITOLUL I

Originea şi importanţa culturii grâului

1.1. Originea culturii grâului

Cercetările arheologice privind stabilirea primilor strămoşi ai plantelor cultivate şi ai animalelor domestice se fac cu ajutorul carbonului radioactiv (14C). Există dovezi că grâul a fost folosit în alimentaţia omului în perioada mezolitică (9000 - 7000 î.Chr.) în Orientul Mijlociu. Săpăturile din renumitele peşteri de la Mont Carmel au scos la iveală seceri a căror lamă era formată din cremene ascuţită, iar mânerul din os. Acestea serveau la secerarea cerealelor (grâu, orz ), sau a altor graminee. De asemenea au fost găsite mojare şi pisăloage de piatră cu ajutorul cărora se zdrobeau seminţele. Este mai mult decât sigur că oamenii din acele vremuri utilizau ca hrană formele ancestrale spontane ale grâului de astăzi şi nu ajunseseră încă la cultivarea acestora, deşi în aceleaşi peşteri au fost descoperite săpăligi din os.

Primele vestigii de spice întregi, spiculeţe, glume şi boabe de grâu au fost găsite în Orientul Mijlociu, datând din perioada neolitică (7000 - 3000 î.Chr.). Conservarea lor a avut loc prin carbonizare, uscare sau prin acţiunea turbei. Formele primitive de grâu erau îmbrăcate, având glumele şi paleele groase, tari, rezistente, din care cauză îndepărtarea lor de pe boabe se făcea cu mare greutate. Pentru uşurarea acestei operaţiuni, spicele se aşezau pe pietre fierbinţi. Căldura emanată de acestea făceau ca plevele să devină fragile şi prin frecare puteau fi îndepărtate de pe boabe. Boabele de grâu erau păstrate în vase de lut, în gropi, în condiţii de uscare deplină sau în mici escavaţii făcute în turbării.

Cele dintâi resturi de grâu carbonizate constând din boabe şi spiculeţe au fost găsite în săpăturile de la Jarmo, o localitate situată între Mosul şi Sulemaniya, în Irak. Vechimea lor se ridică la circa 6700 ani î.Chr. (Braidwood şi Braiwood, 1950; Braidwood, 1958; Helbaek, 1959). S-a stabilit că ele aparţineau speciilor Triticum boeoticum (=Triticum aegilopoides), Triticum dicoccoides, şi Triticum dicoccum. De asemenea s-a precizat că omul a luat pentru prima dată grâul în cultură la începutul mileniului al VII-lea î.Chr., abandonând treptat utilizarea formelor sălbatice. Din Irak, Triticum dicoccum s-a răspândit în mileniile al VII-lea până în al III-lea spre răsărit şi spre apus.

Hosono (1935) şi Nacao (1967) au arătat că grânele s-au extins din centrul lor de origine, în neolitic şi ulterior, spre răsărit pe trei căi. Prima cale o constituie “drumul mătăsii”, care trece prin Turkestan, Sinkiang, Sudul Mongoliei, Nordul Chinei. Pe această cale s-au răspândit grânele cu bobul alb. A doua cale, care de fapt este cea mai importantă, începe în Afganistan, trece prin câmpia Punjabului, poalele Himalaiei, Birmania, traversează Yunnanul şi Secinanul din China, ajungând în valea râului Yangtse. Pe această cale au fost transportate grânele cu bobul roşu. A treia cale prezintă puţină importanţă.

Spre apus, grâul s-a răspândit mai întâi în Nordul Africii, îndeosebi în Egipt, care pe vremea romanilor era un grânar renumit. De aici a trecut în Sicilia, Italia, Spania, Elveţia, Franţa, Anglia, Olanda, Germania, ajungând până în Scandinavia. O altă zonă de extindere a grâului a fost Iranul, Turcia, Grecia şi Bazinul Dunărean.

Căile pe care s-a răspândit grâul în diferite zone ale Asiei, Africii şi Europei au fost cele ale migraţiei popoarelor. Desigur grâul s-a extins în lume şi prin vadurile comerciale existente în acele vremuri.

Domesticirea grâului a început cu speciile sălbatice Triticum boeoticum şi Triticum dicoccoides, alegându-se formele al căror fenotip înclina spre Triticum dicoccum din zilele noastre. Prin selecţie empirică continuă s-a ajuns la Triticum dicoccum, care a fost specie predominantă în cultură în Asia, Africa şi Europa în perioada 6000 - 300 ani î.Chr. Încă din mileniul al II-lea î.Chr. Triticum dicoccum, care este un grâu îmbrăcat, a început să fie înlocuit, în zonele menţionate, de diferite forme de Triticum durum, care aveau boabele golaşe şi deci puteau fi uşor treierate. În aceeaşi perioadă, Triticum dicoccum cultivat în Europa a fost înlocuit de Triticum spelta, care, la rândul său, a fost înlocuit de Triticum aestivum şi Triticum compactum.