Cultura Pajiștilor și a Plantelor Furajere

Capitolul 1. Introducere

Se numesc pajisti suprafatele de teren acoperite cu vegetatie ierboasa sub forma unui covor vegetal. Pajistile sunt alcatuite din una sau mai multe specii de plante, gramineele fiind de regula mai dominante.

La baza clasificarii pajistilor stau mai multe criterii : origine, durata de existenta, mod de folosinta. Dupa origine deosebim : pajisti naturale si pajisti artificiale sau semanate. Pajistile naturale :au luat nastere mai mult sau mai putin spontan, sub actiunea factorilor externi (conditii pedoclimatice, relief, regimul de apa si nutritie, interventia omului) si interni, determinati de însusirile biologice ale speciilor, de plantele ce alcatuiesc covorul vegetal al pajistei.

In functie de modul cum au luat fiinta pajistile naturale pot fi : primare si secundare.

Pajistile naturale primare au luat nastere in regiunile unde factorii ecologici nu au permis formarea padurilor. Reprezentantii tipici ai acestor pajisti sunt stepa ruseasca, preeria cu ierburi inalte, marile campii americane cu ierburi scunde, pampa argentiniana.

Suprafetele insemnate de pajisti naturale s-au format în locul padurilor defrisate sau arse, in goana omului pentru marirea suprafetelor de pajisti sau prin exploatarea necrutatoare a padurilor. Aceasta reprezinta pajistile naturale secundare si ocupa cea mai mare suprafata de pe glob.

Pajistile permanente: sunt alcatuite dintr-un numar relativ mare de specii (20  150), solul fiind acoperit permanent de vegetatie ierboasa. Numarul de specii este variabil, in functie de conditiile ecologice si modul de exploatare mai mare in regiuni umede si pe fanete, mai mic in regiunile secetoase si pe pasuni.

Pajistile permanente au un rol însemnat in conservarea solului, in stavilirea si combaterea procesului de eroziune. Ele contribuie la producerea unor insemnate cantitati de ingrasaminte organice, folosite pentru fertilizarea culturilor agricole.

Pajistile cu valoare mai ridicata se intalnesc in regiunea de munte, iar mai productive in lunci, vai si depresiuni, folosite ca fanete si mixt.

In lunci, vai si depresiuni se inregistreaza frecvent excesul temporar sau permanent de apa care a favorizat instalarea vegetatiei ierboase hidrofice.

Capitolul 2. Caracterizarea cadrului natural

2.1. Asezarea geografica si administrativa

Teritoriul orasenesc Siret este situat in extremitatea de NNE a judetului Suceava, la cca 42 km de municipiul Suceava si la 19 km NE de orasul Radauti si se învecineaza la E cu judetul Botosani, la SE cu, comuna Gramesti, la S cu, comuna Balcauti, la V cu, comuna Musenita si la N cu Republica Ucraina.

Teritoriul orasului Siret are o suprafata de 4,251,17 ha, din care 3,470,46 ha în extravilan.

2.2. Conditii fizico-naturale

2.2.1.Alcatuirea geologica si relieful

Teritoriul Siret apartine din punct de vedere geologic de Platforma Moldoveneasca. Aceasta este alcatuita dintr-un soclu puternic cutat si metamorfoyat de vârsta precambiana, si o cuvertura necutata cu structura monoclinala post proterozoica.

Cuvertura este alcatuita dintr-o succesiune de argile si nisipuri, având intercalat un strat calcaro-greyos cu Serpula.

Cuaternarul este reprezentat prin depozitele de terasa si prin depozitele aluviale, întâlnite de-a lungul râului Siret.

Platforma moldoveneasca constituie suportul pentrul relieful zonei, care apartine Podisului Sucevei, subunitatea Zaranca-Dragomirna.

Altitudinea medie a reliefului este în jur de 375 m, energia de relief este de 150 m, (436,6 m în dealul Mânastioara si 285 m în lunca Siretului).

2.2.2. Rocile de solificare

Din punct de vedere litologic rocile sunt sedimentare în totalitate si sunt alcatuite din calcare, marne, nisipuri, argile, luturi si depozite fluviatile. Exceptând nisipurile care au reactie acida, celelalte roci au reactie neutra-alcalina.

Depozitele fluviale au structura tipica, încrucisata. Chiar daca în lunca Siretului apar areale cu nisipuri, acestea au reactie slab alcalina, datorita fenomenului de regradare a carbonatului de calciu.

2.2.3. Hidrografia si hidrologia