Dăunătorii Plantelor Cultivate

ARGUMENT

Importanţa cunoaşterii dăunătorilor plantelor de câmp o constituie apărarea sănătaţii plantelor împotriva acestora, în scopul combaterii lor cu diferite mijlaoce.

În urma vătămărilor produse de dăunători la diferite organe ale plantelor are loc o debilitare a plantelor, din care cauză scade producţia de masă verde, fructe, seminţe rădăcini, înregistrându-se deci o pagubă.

Dăunătorii plantelor cultivate sunt organe din diferite trepte de evoluţie ale regnului animal care produc pagube în culturi. Dăunătorii pot fi din următoarele categorii:

-Viermi cilindrici, nematozi, trăiesc în sol şi atacă organele subterane ale plantelor: bulbi de ceapă sau usturoi, rădăcini etc. Anumite etape ale vieţii şi le parcurg chiar în alte organe ale plantelor.

-Moluşte (melci) care produc pagube în special în culturi realizate în condiţii de umiditate mare (în sere). Cel mai periculos este limaxul.

-Acarienii (cleştarii şi paianjenii) care se găsesc într-un număr de specii foarte mare. Ei atacă frunzele pe care produc diverse modicicări, provocând moartea acestora prin necrozare.

-Insectele sunt cele mai numeroase ca specii sau ca mărime a populaţiei unei specii, produc pagubele cele mai mari. Pot ataca rădăcini, tulpini, frunze, flori, fructe, lăstari tineri şi chiar tulpini aflate în faze mai avansate.

Dăunătorii produc pagube în foarte multe moduri, micşorând cantitatea, determinând calitatea producţiei sau distrugând culturile în totalitate.

Principalele moduri în care produc daune sunt: sapă galerii în fructe, rod frunzele, rădăcinile sau baza tulpinii, produc umflături pe frunze, tulpini ori rădăcini ale plantelor, rod sau inţeapă fructele sau seminţele ori ramurile pomilor, adună boabele unor culturi în galerii.

În domeniul protecţiei palntelor, pentru a se putea lupta în cele mai bune condiţii este necesar a se cunoaşte cu precizie în primul rând dăunătorul. În funcţie de dăunător se aplică diferite măsuri de combatere care pot fi: preventive, indirecte şi curative, sau directe.

Măsuri preventive sau profilactice (profilaxia) la plante sunt acele măsuri agrotehnice, de igienă culturală, chimice sau biologice, care se aplică cu scopul de a preveni sau a împiedica dezlănţuirea unui atac al dăunătorilor.

A doua categorie de metode curative (de distrugere) au rolul de a combate direct dăunătorul în faza incipientă sau mai înaintată de atac. Combaterea prin metoda chimică se realizează prin folosirea substanţelor chimice.

Substabţele de combatere se aplică după categoria dăunătorilor, în următoarele grupe: nematocide (nematozi sau viermi de pământ), moluscocide (moluşte) insecticide (insecte), acaricide (acarieni), zoacide, rodenticide (şoareci, şobolani), corvicide (ciori).

Combaterea integrată reprezintă aplicarea în complex a tuturor măsurilor şi mijloacelor de prevenire şi combatere a dăunătorilor până în pragul economic.

La combaterea dăunătorilor trebuie respectate normele de protecţie a muncii specifice fiecărei culturi în parte.

CAPITOLUL I INTRODUCERE

1. Importanţa cunoaşterii dăunătorilor plantelor de câmp

Importanţa cunoaşterii dăunătorilor plantelor de câmp o constituie apărarea sănătaţii plantelor împotriva acestora, în scopul combaterii lor cu diferite mijloace.

Pierderile provocate de diferite specii de dăunători pot atrage uneori valori incalculabile. Sunt cunoscute pagubele produse în trecut în diferite regiuni de către lăcuste, care în timpul invaziilor distrugeau toate culturile, provocând foamete şi sărăcie.

În prezent, sunt încă multe specii de dăunători, care în anii favorabili înmulţirii lor, pot produce pierderi mari, dacă nu se aplică măsuri raţionale de combatere (gândacul de Colorado, gărgăriţele sfeclei, viermele merelor, omida păroasă a dudului, nematozii rădăcinilor, acarienii etc.)

Pierderile anuale la diferite culturi agricole, din cauza dăunătorilor animali, variază între 25-30% din producţia potenţială, uneori şi mai mult.

Din aceste câteva date reiese dar importanţa cunoaşterii dăunătorilor plantelkor de câmp.

2. Pagube produse plantelor cultivate de dăunători

În urma vătămărilor produse de dăunători la diferite organe ale plantelor are loc o debilitare a plantei, din care cauză scade producţia de masă verde, seminţe, fructe, rădăcini, integrându-se deci o pagubă. Trebuie însă să se facă o distincţie între noţiunea de daună şi pagubă. În timp ce noţiunea de daună sau vătămare rezultă de pe urma acţiunii agresive a insectei (reprezintă atacul) şi are un caracter fiziologic, cea de pagubă implică o pierdere cu caracter economic (reprezintă gradul scăderii recoltei).

Termenul de dăunător me arată o pierdere în structura diferitelor organe ale plantei, indiferent de scop (hrănire, hibridare, pontă) sau de mijlaoce (distrugere mecanică, fiziologică etc). Paguba sau pierderea este rezultatul daunei şi este o noţiune convenţională. O plantă dăunată de insecte nu poate fi considerată totdeauna ca o pierdere, aceasta depinzând de o serie de factori ca: specia de dăunător, planta atacată, momentul în care se produce atacul, lucrările aplicate (semănatul, aplicarea îngrăşămintelor), factorii climatici etc. Astfel, spre exemplu raţuşoara porumbului (Tanyruecus dilaticolla) sau gărgăriţa sfeclei (Bothynoderes punctiveretris) când atacă plantele în faza de răsărire, retezându-le de la colet, atunci paguba este evidentă şi culturile de porumb sau sfeclă pot fi compromise.

Dinpotrivă, când atacul are loc mai târziu, într-o fază de vegetaţie mai înaintată, gărgăriţele rod numai frunzele şi dacă survin ploi abundente şi se aplică lucrările de îngrijire la timp (prăşile repetate, administrarea îngrăşămintelor etc,), atunci plantele se refac repede şi dau producţii normale. De aceea, aprecierile asupra pagubelor nu se pot face decât la recoltare, prin estimarea producţiilor obţinute de la plantele atacate, faţă de cele neatacate.

CAPITOLUL II – PRINCIPALELE GRUPE DE DĂUNĂTORI CE AFECTEAZĂ CULTURILE ŞI PRODUSELE AGRICOLE

Dăunătorii plantelor cultivate sunt organisme din diferite trepte de evoluţie ale regnului animal care produc pagube în culturi.

Dăunătorii pot fi din următoarele categorii:

1. Viermi cilindrici, nematozi CLASA NEMATOIDEA

Cuprinde viermii paraziţi cilindrici, filiformi, cu extremităţile subţiate sau cu partea posterioară mai largă. Capul este acoperit cu o cuticulă chitinoasă, albă-transparentă sau diferit colorată, mărimea lui variind de la microscopic până la 4-5cm. Sub cuticulă se află hipoderma, iar sub hipodermă canalele excretoare şi 4 fascicule de muşchi dinspre longitudinal.

Au sistem nervos compus din ganglioni: un inel nervos în jurul faringelui şi 2 cordoane nervoase longitudinale, dintre care unul ventral şi altul dorsal.

Cavitatea generală se află între fasciculele de muşchi şi întreţin şi este plină cu lichid, care asigură turgescenţa şi rigiditatea corpului.

Tubul digestiv începe cu cu orificiul bucal şi se termină cu cel anal şi este compus din 3 părţi: intestinul anterior, intestinul mijlociu şi intestinul posterior. La viermii fitofagi în cavitatea bucală se află un stilet retractic şi evaginabil cu care zdrobesc ţesuturile şi sug seva.