Dihorul

Dihorul

PUTORIUS PUTORIUS (L.)

Popular se numeste ghihor, dihor comun, dihor putorus.

Capitolul 1. Importantă

Este un mamifer care interesează nu atât ca obiect de vânătoare pentru masa vânătorilor, cât ca dăunător al vânatului mic.

1.1. Descriere

Date biometrice : lungimea trunchiului împreună cu a capului este de 32 – 45 cm, lungimea cozii de 13 – 19 cm, greutatea corporală 500 – 1 200 g. Este deci mai mic decât cei doi jderi. Are picioare scurte, corpul mai îndesat si gâtul mai gros. O caracteristică a lui este trunchiul curbat, când este privit din profil (Fig. 1).

Culoarea blănii : puful este galben până la galben deschis, iar pe acesta se întinde spicul de culoare închisă, format din fire lungi, dar rare, asa încât printre ele se vede fondul galben al pufului. Deci, culoarea generală este brună închis printre care apare nuanta deschisă. Vârful botului este alburiu, iar buzele, vârful urechilor si o dungă în dosul ochilor sunt galbene deschis. Culoarea mai deschisă are blana de pe laturile corpului între picioarele dinainte si cele dinapoi, ceea ce nu se întâlneste la nurcă.

Formula dentară este : I C P M = 34

În ce priveste proportia dintre cele două sexe, Muller – Using (1962) observă că, la recoltare se prind mai multi masculi decât femele, proportia fiind de circa 2 : 1. Mentionăm însă că nu se poate preciza dacă aceasta se datorează felului de viată deosebit a celor două sexe, adică faptul că masculul ar umbla mai mult, sau că aceasta ar fi proportia în natură.

Longevitatea este de 8 – 10 ani.

Glasul. Când se apără de un dusman nu prea periculos, pufăie ca pisica ; masculii când se bat între ei, în timpul împerecherii, precum si ambele sexe în caz de mare pericol, scot tipete.

Simturi. Dintre simturi, mirosul pare a fi cel mai dezvoltat, servindu-se de el în căutarea prăzii în teren.

Urmele. Dihorul având pernitele degetelor si ale călcâiului lipsite de păr , urma se întipăreste mult mai clar decât la jder. Pe sol sau zăpadă favorabilă se imprimă si al 5 lea deget, iar ghearele se văd clar în urmă. Și la dihor, ca si la jder, cele 4 picioare lasă numai două urme, deoarece pricioarele dinapoi calcă în urmele celor dinainte. Mersul lui este în salturi. Urma – pârtie a dihorului nu are însă atâta regularitate ca cea a jderilor. În figura 2 a, vedem cum, la mers obisnuit, la primele 3 perechi de urme, piciorul din dreapta este pus înaintea celui din stânga, însă la ultimele patru este invers. Aceasta, la mers obisnuit. La fugă, însă, urma are altă formă – în aceeasi figură, la litera b, la primele 3 grupuri de semne, picioarele dinapoi depăsesc pe cele dinainte si se asază ceva mai lateral. Ultimele 3 grupuri de la aceeasi literă au însă altă formă si sunt încă o dovadă despre neregularitatea urmei de dihor. Observatorul atent nu va confunda urma dihorului arătată la litera b cu cea a veveritei, care este mai mică, iar picioarele dinapoi sunt cu mult mai distantate.

Urmă – pârtie de dihor

la mers obisnuit la fugă

1.2. Răspândire

În Europa este răspândit aproape peste tot, cu exceptia Angliei, nordului Tărilor Scandinave si Peninsulei Balcanice. În tara noastră, practic, există peste tot unde conditiile de biotop îi sunt îndeplinite, începând de la malul Dunării până la munte. Se întelege că densitatea este mai mare în conditii favorabile de biotop.