Importanța creșterii animalelor domestice

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Agronomie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 31 în total
Cuvinte : 8193
Mărime: 61.38KB (arhivat)
Publicat de: Isaura Trifan
Puncte necesare: 9
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Marcel Narizza

Extras din proiect

„ De fapt omul nu se comportă niciodată ca un animal. Comparaţia cu animalele trebuie făcută cu prudenţă. În orice caz, deosebirea nu constă în aceea că omul nu are nimic în comun cu animalul, omul are în plus ceva esenţial, care modifică radical comportamentul său, este vorba de intelectul său, de gândirea sa, de limbajul său, dar mai ales de considerentele şi inhibiţiile sale morale. Fără îndoială, animalul se află în noi şi caută să se manifeste, dar este temperat permanent de un sistem de control riguros. Şi tocmai această constrângere ne face liberi, adică oameni.”

( K. Lorenz în R. J. Humm, 1958, p.7 )

Animale domestice:

Istoria civilizatiei este asociata indeaproape cu animalele domestice. La aparitia comunitatilor umane, acum aproximativ 10-12.000 de ani, cateva specii de mamifere mari si pasari au fost domesticite, dand astfel posibilitatea umanitatii sa treaca de la conditiile primitive de viata la o calitate mai buna a vietii. Animalele domestice mari au facut posibila trecerea de la vanat, cules si practicarea unei agriculturi schimbatoare, la un stil de viata mai stabil.

- animalele au eliberat omul de munca de camp foarte grea ;

- animalele au facut posibil transportul resurselor naturale si al produselor obtinute din agricultura catre - alte comunitati pentru schimb sau vanzare;

- animalele asigura grasime si proteine pentru a imbunatati hrana;

- laptele asigura supravietuirea si cresterea copiilor atunci cand laptele uman nu este suficient;

- animalele asigura piele, lana si coarne pentru imbracaminte si adaposturi;

- grasimea animala este folosita pentru iluminat;

- balegarul uscat de la animalele mari este combustibil pentru gatit si incalzit;

- puterea animalelor este folosita pentru extragerea apei din pamant si din rauri, pentru uz domestic si irigatii;

- animalele contribuie la formarea unor sisteme integrate si imbunatatite pentru fermieri;

- in istoria umana, animalele pentru calarit au fost modalitatea cea mai rapida de a calatori, pana la inventia trenului in 1829 – acum 170 de ani.

Domesticirea animalelor a fost primul pas catre imbunatatirea calitatii vietii prin stiinta si tehnologie.

Zootehnia este intr-o crestere dinamica, mai mult decat orice alt sector din agricultura. Acest sector va fi pana in 2020 cel mai important sector agricol in termeni de valoare adaugata. Ca urmare a cresterii populatiei si veniturilor, a urbanizarii rapide si a schimbarii obiceiurilor de hrana, se observa o expansiune fara precedent a industriei zootehnice in tarile dezvoltate , unde productia de carne pe cap de locuitor se asteapta sa creasca cu aproape 50 % intre anii 2002 si 2020. Cererea mondiala de oua se asteapta sa creasca cu 35% iar cererea de lapte cu 25%, pe aceeasi perioada.

Populatia saraca de la sate depinde foarte mult de cresterea animalelor si se crede ca ameliorarea acestui sector le va imbunatati veniturile si le va spori alternativele economice. Cresterea animalelor asigura mijloacele de trai pentru 70 % din populatia saraca din lume. Cu o cerere pentru proteinele animale in crestere, tarile cu venit scazut sau mediu vor beneficia de “Revolutia Zootehniei” ce se desfasoara in jurul lor. In acelasi timp, populatia saraca de la sate va beneficia de preturi reduse pe masura ce oferta de produse animaliere se extinde.

Animalele monogastrice (porci si pasari domestice) vor fi cea mai importanta sursa de crestere ; in 1993 reprezentau deja 63% din consumul de carne global. Aceste animale au o mai buna conversie a concentratelor de hrana fata de rumegatoare, si tehnologia lor de productie este universala si prin asta mai accesibila operatiilor comerciale pe scara larga.

Principalul capital biologic pentru dezvoltarea zootehniei, a securitatii alimentare si a evolutiei rurale de durata, sunt rasele catorva specii de animale domesticite, importante pentru productia de alimente si agricultura. Valoarea resurselor genetice pentru majoritatea acestor animale este prost inteleasa. Folosirea si dezvoltarea de catre fermierii din toata lumea a raselor si conservarea unor rase rare, de slab interest pentru fermieri , trebuie imbunatatite substantial in cazul in care tarile vor sa raspunda cu succes securitatii alimentare si dezvoltarii rurale de durata.

Productia sustinuta de animale ar fi imposibila daca nu s-ar lua masuri eficiente pentru a garanta sanatatea animalelor prin excluderea si/sau tinerea in frau a bolilor animaliere transmisibile intre diferite specii.

Preview document

Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 1
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 2
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 3
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 4
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 5
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 6
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 7
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 8
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 9
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 10
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 11
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 12
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 13
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 14
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 15
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 16
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 17
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 18
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 19
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 20
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 21
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 22
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 23
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 24
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 25
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 26
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 27
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 28
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 29
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 30
Importanța creșterii animalelor domestice - Pagina 31

Conținut arhivă zip

  • Importanta Cresterii Animalelor Domestice.doc

Alții au mai descărcat și

Importanță cabalinelor - renunțăm așa ușor la cai

RENUNȚĂM AȘA UȘOR LA CAI ? Istoria omenirii este strâns legata de existenta calului - cel mai important mijloc de locomoție, factor esențial al...

Tehnologia Creșterii Cabalinelor

1.Importanta cresterii cabalinelor Munca sau forta de tractiune este principala productie de economica realizata de cabaline in conditii de...

Ecotehnica cultivării tutunului și hameiului

TIPUL DE SOL DIN REGIUNEA BUCURESTI Soluri de tip hidromorf si brun-roscate Caracteristici : soluri predominant lutoargiloase cu continut...

Lepidoptere

FLUTURELE ALB AL VERZEI - PIERIS BRASSICAE Fluturele alb al verzei este raspandit in majoritatea tarilor din Europa, in Asia (Japonia) si in...

Creșterea animalelor

TEHNOLOGIA DE ÎNGRĂŞARE A BOVINELOR 1. Principii generale Activitatea de îngrăşare a tineretului bovin destinat producerii cărnii şi a bovinelor...

Tehnologia creșterii animalelor

RASA BĂLŢATĂ ROMÂNEASCĂ Rasa Bălţata românească s-a format în nord-estul ţarii in Transilvania şi Banat în urma unui îndelung proces de...

Te-ar putea interesa și

Relațiile economice ale României cu banca de dezvoltare Africana

Africa este un continent uriaş (al treilea, dupa Asia şi America) şi masiv (la 1400 km2 revin numai 10 km de ţărmuri, faţă de 300 în cazul...

Tehnologia de abatorizare și controlul calității cărnii de iepure

INTRODUCERE Creşterea iepurilor asigură materie primă pentru industria alimentară şi diferite ramuri industriale, tăbăcării, marochinării,...

Evoluția consumului cărnii de pasăre și tehnologia de creștere a acestora

Introducere Cerinţele din ce în ce mai mari ale oamenilor pentru hrană, determinate de explozia demografică din ultimele decenii, au făcut ca...

Creșterea puilor pentru carne broiler în cadrul SC Romavicom SRL Deva din Județul Hunedoara

INTRODUCERE Creşterea păsărilor este o ramură importantă a zootehniei, datorită însuşirolor lor productive, pe de-o parte, iar pe de altă parte...

Înființarea unei ferme de vaci de rasă brună, cu un efectiv de 45 de capete, întreținere liberă

Capitolul 1. Memoriu justificativ Ferma de vaci de lapte este situata in judetul Iasi , in Lunca Pascani. In cadrul acestei ferme se cresc vaci de...

Creșterea sturionilor

Importanta cresterii animalelor - importanta pisciculturii Zootehnia ca ramură a ştiinţelor agricole, reprezintă în sine o ştiinţă a cunoaşterii,...

Tehnici de creștere a animalelor - ovine

1. INTRODUCERE 1.1 Importanta cresterii animalelor domestice „ De fapt omul nu se comportă niciodată ca un animal. Comparaţia cu animalele...

Creșterea câinilor

1. Situatia actuala a cresterii câinilor Câinele este încadrat, în general, în categoria animalelor de companie, însotind omul în îndelungata sa...

Ai nevoie de altceva?