Instituții și integrare europeană - politici agricole comune

Evolutia Politicii Agricole Comune

INSTRUMENTE DE SUSTINERE - PRETURILE

Principiul de baza fundamenteaza mecanismul preturilor in cadrul P.A.C. are in vedere necesitatea acordarii unui pret producatorului agricol pentru produsele sale, in functie de fortele pietei. Intrucat, aceste forte ale pietei sunt controlate, rezulta in mod evident ca preturile pot fluctua numai in cadrul unor limite inferioare si superioare, prestabilite. In esenta, prin acest mecanism s-a realizat un dublu scop: protejarea fermierilor impotriva preturilor excesiv de joase; apararea consumatorului impotriva preturilor excesiv de inalte.

Interventia prin preturi, in perspectiva puterii publice, vizeaza doua momente distinctive:

Cât costă PAC?

PAC există de mai bine de 40 de ani ca una dintre cele mai importante politici pan-europene. Prin urmare, nu este deloc surprinzător faptul că bugetul PAC a reprezentat o proporţie mare din bugetul şi cheltuielile totale ale UE, în măsura în care înlocuieşte politicile şi cheltuielile naţionale pentru agricultură. În prezent situaţia s-a schimbat, deoarece cheltuielile PAC au fost limitate, iar la nivel european s-au elaborat noi politici. Există însă câteva mituri legate de costul PAC, mituri care trebuie spulberate. În primii ani de existenţă ai UE, PAC reprezenta o proporţie semnificativă a cheltuielilor bugetare, în unele cazuri chiar şi peste două treimi. PAC costă aproximativ 55 de miliarde EUR anual. Această cifră reprezintă 40 % din buget total al UE, adică mai puţin de 0,5% din PIB-ul UE. Proporţia PAC din PIB-ul UE nu numai că scade, ci scade într-un ritm mult mai rapid decât cheltuielile publice ale UE.

CONTROL BUGETAR

PAC funcţionează în cadrul unui set de parametri stricţi. Se fixează limite bugetare pentru a ţine sub control cheltuielile dintr-un an sau pe o perioadă de mai mulţi ani. Limitele prevăzute pentru măsurile de piaţă ale PAC şi ajutoarele directe pentru perioada 2007-2013 nu permit nicio creştere în termeni reali şi vor deveni tot mai restrânse în fiecare an, odată cu creşterea progresivă a ajutoarelor directe rezervate celor 12 noi state membre în această perioadă, până ce ating nivelul ajutoarelor acordate în celelalte 15 state membre. În acelaşi timp, PAC a făcut obiectul unei serii de reforme (trei reforme în decurs de 10 ani), destinate parţial să orienteze şi să controleze mai bine cheltuielile. Cheltuielile PAC au fost îngheţate (în termeni reali) până în anul 2013. Cheltuielile vor fi controlate cu stricteţe: un nou mecanism de disciplină financiară este acum disponibil pentru ca plafonul de cheltuieli să nu fie depăşit

Obiective pe viitor

În decursul următorilor ani, PAC va evolua şi mai mult, pentru a continua:

să fie o politică vie, care să reflecte nevoile şi aşteptările societăţii europene;

să promoveze o agricultură durabilă, oferind produse sănătoase, de calitate, protejând în acelaşi timp mediul şi bunăstarea animalelor;

să sprijine rolul multifuncţional al agricultorilor în calitate de furnizori de bunuri publice pentru societate;

să promoveze creşterea şi crearea de noi locuri de muncă în zonele rurale;

să contribuie la consolidarea unui sector agricol competitiv şi inovator, care să poată face faţă provocărilor de pe piaţa mondială;

să fie gestionată prin norme simple şi transparente.

Politica Agricola in Romania

Negocierile privind capitolul cel mai sensibil al negocierilor României cu UE, Capitolul 7 –Agricultura, au fost deschise în noiembrie 2002. Puncte specifice deosebit de importante au fost măsura în care alocările financiare ale PAC sub formă de plăţi de susţinere directă vor fi extinse la fermierii români după aderare şi cotele aferente pentru producţie şi susţinere, măsuri de piaţă în special pentru prelucrarea produselor agricole şi măsuri de dezvoltare rurală. Pentru România, adoptarea politicilor agricole de tip PAC a reprezentat o modificare semnificativă a tipului de susţinere agricolă existenta (aşanumitul pilon 1 al PAC) şi a politicilor de dezvoltare rurală (pilonul 2 al PAC).

PAC in Romania

În perioada 2001-2003, politica agricolă a României a încercat, cu paşi repezi, să se apropie de coordonatele PAC. Accentul a fost pus, în tot acest interval, pe adoptarea acquis-ului comunitar, precum şi pe pregătirea structurilor instituţionale ce vor fi necesare implementării politicii europene. Punctul central al măsurilor de politică agricolă l-a constituit lansarea demersurilor pentru apropierea României de mecanismele comunitare. Printre masurile luate in acest sens amintim:

a fost adoptată Legea privind organizarea şi funcţionarea pieţelor produselor agricole şi alimentare (Legea nr. 73 din 2002); ea stabileşte cadrul general pentru introducerea organizaţiilor comune de piaţă.

au fost puse bazele pentru crearea Reţelei de Informare Contabilă Agricolă (Farm Accountancy Data Network)

Institutii nou create in scopul aplicarii PAC

În lipsa unui sistem adecvat de implementare a măsurilor comunitare, accesul la bugetul comunitar poate fi blocat. Sau, dacă sistemul de implementare funcţionează defectuos, verificările ulterioare ale Comisiei Europene pot conduce la restituiri importante ale banilor primiţi în contul aplicării PAC. Managementul aplicării PAC esteo ultimă problemă importantă cu care se confrunta România, tara noastra trebuind să finalizeze pregătirile pentru instituirea:

Principalele instrumente ale politicilor agricole

Preţurile:

Fixarea acestora la un nivel scăzut, sub preţul de echilibru scade interesul de a produce şi se înregistrează un deficit de produse.

Fixarea sau susţinerea acestora la un nivel mai ridicat (peste nivelul de echilibru, în condiţii de piaţă liberă, concurenţială) duce la extinderea ofertei peste nivelul cererii solvabile şi apariţia unui surplus.

Politica veniturilor

Subvenţionarea veniturilor prin preţuri: când preţul pieţei (în interior şi pe piaţa mondială) este mai mic decât preţul de susţinere, diferenţa trebuie acoperită prin subvenţie (acoperirea pierderii şi menţinerea interesului pentru producţie).

Subvenţionarea consumatorilor: preţuri de comercializare către consumator sub nivelul preţului la producător, diferenţa neîncasată de catre producator fiind acoperită de la buget (ex. controlul preţurilor la unele produse alimentare de bază: zahar, ulei, ouă, făină, lapte etc.).

Preţul către consumator este cel real, dar anumiţi consumatori (sub un anumit venit), primesc o sumăcompensatorie.

Avantajele Politicii Agricole Comune sunt:

1. Asigurarea unui nivel de viata decent pentru producatorii agricoli;

2. Asigurarea unor preturi echitabile ale produselor pentru consumatori;

3. Cresterea calitatii produselor agroalimentare ca urmare a respectarii standardelor comunitare;

4. Protejarea mediului si respectarea standardelor de bunastare a animalelor ;

5. Subventii consistente pentru fermieri din fondurile comunitare;

6. Posibilitatea cresterii economice in zonele sarace ca urmare a aplicarii programelor de dezvoltare rurala;

7. Cresterea investitiilor straine in agricultura si industria alimentara.

CONCLUZII

In elaborarea Politicii Agricole Comune sunt avute in vedere caracterul special al activitatii agricole ce rezulta din structura sociala a agriculturii si din discrepantele structurale si naturale care se manifesta in diferite regiuni in care se practica agricultura; necesitatea de a opera treptat modificarile ce se impun si, mai ales, faptul ca in statele membre ale UE agricultura este un sector strans legat de ansamblul economiei.

Pentru a beneficia din plin de avantajele aplicarii principiilor Politici Agricole Comune, pentru agricultura tarii noastre se impun:

Reducerea numarului de locuitori ocupati in agricultura, asigurarea de alternative de ocupare si surse de venit;

Crearea de exploatatii economice viabile, reducerea gradului de fragmentare a exploatarii fondului funciar;

Dezvoltarea infrastructurii si a unor servicii specifice zonelor rurale;

Cresterea capacitatii administrative – institutionale de atragere de surse si de valorificare a resurselor locale.