Mecanisme de Transport al Poluanților

1. Mediul înconjurător

Mediul înconjurător este format din patru mari elemente: atmosfera, hidrosfera, litosfera și biosfera.

Atmosfera, cuvânt compus de origine greacă (de la ἀτμός, atmos = ceață, abur și σφαῖρα, sphaira = sferă), desemnează învelișul de aer sau alte gaze al Pământului sau al altui corp ceresc. Atmosfera planetei noastre este practic 100 % gazoasă, fiind compusă din aer, conține însă și urme de substanțe solide și lichide fin divizate. Atmosfera este numită uneori și, simplu, „aer”.

Atmosfera de astăzi a Pământului conține molecule diatomice de azot (nitrogen) (N2) în proporție de aproape 4/5 (78,2 %), molecule diatomice de oxigen (O2) (20,5 %), argon (Ar) (0,92 %), dioxid de carbon (CO2) (0,03 %), ozon sau oxigen triatomic (O3) și alte gaze, praf, fum, alte particule în suspensie, etc. [1]

Hidrosfera (din limba greacă: hidros = apă și sphaira = sferă) descrie, în geografia fizică, masa totală de apă liberă în stare lichidă sau solidă de pe suprafața Pământului, precum și de dedesubtul sau de deasupra acestei suprafețe.

Funcțiile apei pentru mediu, pentru om și activitățile sale sunt:

• Apa este o componentă dinamică, un agent de relaționare a componentelor de mediu. Circuitul apei în natură este esențial în funcționalitatea, dinamica și existența mediului geografic;

• Apa formează un înveliș cu extindere mare, care este vital pentru viețuitoare, om și activitățile sale;

• Componenta hidrică are un rol determinant în distribuția climei terestre, constituind un agent modelator al reliefului prin acțiunile sale de erodare, de transport și de acumulare;

• Mările și oceanele conțin resurse minerale și combustibili, au potențial energetic creat de valuri, curenți oceanici, maree și asigură căi de navigație maritimă. [1]

Litosfera (din grecescul lithos=piatră și sferă) este partea solidă de la exteriorul unei planete.

In cazul Terrei, litosfera include scoarța terestră și partea superioară a mantalei (mantaua superioară, sau litosfera inferioară). Caracteristica principală care separă litosfera de astenosferă este starea ei de agregare. Litosfera se află într-o stare solidă, și deformările la nivelul acesteia se produc mai ales prin rupturi. Astenosfera se află într-o stare vâscoasă, și deformările la nivelul astenosferei sunt deformări plastice. [1]

Biosfera este un termen generic care desemnează spațiile de pe Pământ unde există viață, incluzând partea inferioară a atmosferei, partea superioară a uscatului (litosfera) și hidrosfera. Biosfera conține o multitudine de organisme și de specii care formează numeroase ecosisteme. [1]

2. Poluarea mediului înconjurător

Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează cu sănătatea umană, calitatea vieții sau funcția naturală a ecosistemelor (organismele vii și mediul în care trăiesc). Chiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi erupțiile vulcanice, cea mai mare parte a substanțelor poluante provine din activitățile umane.

Termenul de poluare (lat. pollo, polluere - a murdări, a profana) desemnează orice activitate care, prin ea însăși sau prin consecințele sale, aduce modificări echilibrelor biologice, influențând negativ ecosistemele naturale și / sau artificiale cu urmări nefaste pentru activitatea economică, starea de sănătate şi confortul speciei umane.

2.1. Poluarea aerului

Prin poluarea aerului se înțelege prezența în atmosferă a unor substanțe străine de compoziția normală a acestuia, care în funcție de concentrație și timpul de acțiune provoacă tulburări în echilibrul natural, afectând sănătatea și confortul omului sau mediul de viață al florei și faunei. De aici rezultă că, pentru a fi considerate poluante, substanțele prezente în atmosferă trebuie să exercite un efect nociv asupra mediului de viață de pe Pământ.

Surse de poluare

Sursele de poluare reprezintă locul de producere şi de evacuare în mediul înconjurător a unor emisii poluante. După natura poluanților, emisiile poluante pot fi sub formă de pulberi și gaze, emisii radioactive şi emisii sonore. În funcție de proveniența poluanților, sursele de poluare sunt naturale şi artificiale.

Sursele naturale produc o poluare accidentală, care se integrează repede în ciclul ecologic şi adesea sunt situate la distanțe mari de centrele populate.

Vulcanii pot polua atmosfera cu pulberi solide, gaze şi vapori, substanțe toxice datorită conținutului lor mare de compuși ai sulfului, ce rezultă în urma erupției şi a pulverizării lavei vulcanice în aer. Vulcanii activi poluează continuu prin produse gazoase emise prin crater şi crăpături, numite fumarole.

Furtunile de praf provocate de uragane, cicloane etc. asociate cu eroziunea solului produc poluare atmosferică pe mari întinderi, ce pot cuprinde mai multe țări sau pot chiar trece de pe un continent pe altul. Pulberea poate fi ridicată până la mare înălțime şi odată ajunsă într-o zonă anticiclonică, începe să se depună. Se estimează că în fiecare an atmosfera poartă peste 30 de milioane de tone de praf, ceea ce a produs îngroparea în timp a multor vestigii ale antichității. La scară globală a fost sesizat faptul că, în absența unor măsuri împotriva erodării solului, acesta va fi puternic afectat prin reducerea dramatică a suprafețelor cultivabile.

Incendiile de păduri: Trăsnetul şi temperaturile ridicate din timpul sezoanelor calde sunt cauzele declanșării incendiilor din păduri, care se întind uneori pe suprafețe de sute de hectare, formând nori de fum. Cele mai periculoase sunt incendiile pădurilor de conifere din regiunile temperate, care, datorită rășinii şi terebentinei, accelerează propagarea focului.

Descompunerea reziduurilor organice. Poluarea atmosferei cu NH3, H2S, CO2 poate fi produsă şi de o serie de gaze rezultate din descompunerea anaerobă sau aerobă, enzimatică sau bacteriană a reziduurilor precum: deșeuri organice industriale sau alimentare, cadavre, dejecții umane şi animale, frunze. Putrefacția sau descompunerea anaerobă, eliberează în aer substanțe toxice, rău mirositoare şi inflamabile.

Ionizarea atmosferei este cauzată în straturile înalte de intensificarea activității solare, în anumite perioade de timp, iar în straturile inferioare de micșorarea sau perforarea stratului de ozon, lăsând astfel cale liberă radiațiilor ultraviolete, cu acțiune ionizantă.

Acțiunea umană asupra atmosferei Pământului poate lua multe forme și a existat de când oamenii au început să utilizeze focul pentru agricultură, încălzire și gătitul alimentelor. În timpul Revoluției Industriale (sec. XVIII si XIX), poluarea aerului a devenit o problemă majoră. [2]

Principalele substanțe ce contribuie la poluarea atmosferică sunt: oxizii de sulf și azot, clorofluoro-carbonii, dioxidul şi monoxidul de carbon, aceștia fiind doar o parte din miliardele de tone de materiale poluante pe care le generează în fiecare an dezvoltarea industriei, şi care afectează ecosistemele acvatice şi terestre în momentul în care poluanții se dizolvă în apă sau precipită sub formă de ploaie acidă. [3]

Sursele artificiale sunt mai numeroase şi cu emisii mult mai dăunătoare, totodată fiind şi într-o dezvoltare continuă datorată extinderii tehnologiei şi a proceselor pe care acestea le generează. Emiterea în atmosferă a poluanților artificiali se poate face prin două moduri. Unul organizat, prin canale şi guri de evacuare cu debite şi concentrații de impurități cunoscute şi calculate şi unul neorganizat, prin emiterea poluanților direct în atmosferă discontinuu şi în cantități puțin sau chiar deloc cunoscute. Categoriile de materiale ce pot fi agenți poluanți sunt: materii prime (cărbuni, minerale etc.), impurități din materiile prime (sulf, plumb, mercur, arsen, fluor etc.), substanțe intermediare, obținute în anumite faze ale procesului tehnologic (sulfați, hidrocarburi etc.), produse finite (ciment, clor, negru de fum, diferiți acizi etc.). Poluarea atmosferei cu particule solide este cea mai veche şi mai evidentă categorie de poluare artificială. Dintre surse putem aminti procesele industriale principale şi combustibilii, însă nici una dintre aceste surse nu degajă în atmosferă numai poluanți solizi. [3]