Organizarea comună de piață a vinului în Uniunea Europeană cu 27 state membre

Politica Agricola Comuna (PAC) este printre primele politici comune adoptate de Uniunea Europeana – pe atunci, Comunitatea Economica Europeana. Geneza ei a fost o reactie la problemele alimentare care au urmat celui de-al Doilea Razboi Mondial. Trebuie precizat de la bun inceput ca termenul de “politica comuna” reflecta in mod fidel una dintre trasaturile definitorii ale PAC, si anume aceea ca, pentru circa 90% din produsele agricole, decizia nu mai apartine statelor membre, ci Uniunii Europene.

Politica Agricola Comuna este alcatuita dintr-o serie de reguli si mecanisme ce reglementeaza productia, procesarea si comertul cu produse agricole in Uniunea Europeana, accentul punandu-se, din ce in ce mai mult, pe dezvoltarea rurala.

Organizarea Comuna de Piata actioneaza ca un sistem de gestionare a resurselor agroalimentare, fundamentat pe modelul european al agriculturii. OCP asigura unicitatea pietei, fiind un cadru institutional care asigura implementarea Politicii Agricole Comune (obiective, principii, instrumente, reglementari comunitare privind productia, comercializarea, importurile si exporturile). Ca instrument de baza al PAC, OCP actioneaza in directia eliminarii obstacolelor in comertul intracomunitar cu produse agroalimentare si a mentionarii unor bariere extracomunitare in conformitate cu regulile Organizatiei Mondiale a Comertului.

Detalierea sistemului de organizare si functionare a OCP se realizeaza la nivelul fiecarui stat membru pe filiera fiecarui produs agroalimentar. Organizarea si functionarea filierei fiecarui produs presupune, pe langa regulile comunitare si numeroase situatii concrete specifice fiecarui produs, reglementari nationale si teritoriale, functionarea organismelor profesionale si interprofesionale si a relatiilor acestora cu autoritatile publice centrale si locale.

Organizarea filierelor pe produs sau grupe de produse se bazeaza pe cadrul legislativ si institutional comun, dar care respecta specificul national si evolutia pietei, in functie de care se adapteaza la noile realitati si se elaboreaza reglementari menite sa asigure echilibrul pietei si al

preturilor, evitarea unor posibile sincope ce se pot manifesta pe piata unui produs sau altul, faciliteaza schimburile in conditii de eficienta economica si competitivitate.

Organizarea Comuna de Piata a Vinului isi are sorgintea in primul pachet de masuri legislative referitoare la Piata Agricola Comuna. In cadrul Uniunii Europene, OCP a vinului se bazeaza pe reguli tehnice si administrative armonizate cu protectie spre exterior si fara taxe vamale sau alte bariere pentru comertul liber cu vin intre statele membre.

Desi sectorul viniviticol al UE are o dimensiune mondiala, este necesara o organizare specifica la nivel comunitar si national. Sectorul vinului are o organizare de piata proprie, bazata pe diversitatea practicilor oenologice si a traditiilor nationale.

Uniunea Europeana ocupa pozitia de lider mondial pe piata vinului. O lunga perioada de timp aceasta piata s-a caracterizat prin echilibrul cerere-oferta, datorita productiei si cererii constante, treptat insa s-a produs o crestere a productiei in raport cu nivelul constant al cererii. Incepand cu deceniul ’80 are loc un declin al cererii, in contextul unor schimbari calitative ale acestuia. Aceasta situatie a facut necesare masuri sistematice de reglare a pietei, care au fost implementate gradual in etape diferite ale reformei acestui sector.

Organizarea Comuna de Piata a vinului s-a realizat treptat prin reglementari care aveau menirea de adaptare a sectorului la evolutiile pietei mondiale si europene.

In anul 1970 s-a realizat prima Organizare Comuna de Piata a vinului. S-au elaborat doua reglementari care vizau vinul de masa si vinul de calitate recunoscute si s-a introdus pentru prima data limitarea dreptului de plantare. Ulterior, s-a introdus prima de abandon si reconversie.

In anul 1976, printr-o noua reglementare se interzic plantatiile noi de vita de vie producatoare de struguri de vin si de masa si s-a stabilit reconversia viilor. In 1978 s-a introdus obligatia de a distila produsul.

Cu toate ca s-a introdus limitarea dreptului de plantare si prima de abandon, precum si alte masuri de reforma, la nivelul UE se mentinea surplus de vin pe piata.

Din anul 1982, noile reglementari legislative au stabilit masuri de distilare cu caracter permanent. Ca urmare, s-a dezvoltat sectorul de distilare, au crescut stocurile de alcool si au scazut preturile.

In anul 1984, in urma intelegerilor de la Dublin, s-a stabilit reducerea treptata a cantitatilor supuse distilarii.

In urma intelegerii de la Dublin, in anul 1987, s-au luat noi masuri de reforma. S-au introdus doua reglementari:

- Regulamentul 822/87 privind diferentierea intre vinul de masa si vinul de calitate;

- Regulamentul 823/87 care continea prevederi specifice in legatura cu vinurile de calitate produse in anumite zone.