Păstrarea Plantelor

Introducere

Din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, meşteşugul vindecării suferinţelor umane nu s-a putut despărţi de plantele medicinale. Până în urmă cu un veac, aproape toate “leacurile” folosite de om erau de origine vegetală. Treptat, “sita ştiinţei” a separat ce este folositor şi ce nu din cunoştinţele medicinii populare.

Vechile civilizaţii umane şi-au adus fiecare, contribuţia la cunoaşterea şi utilizarea unui număr tot mai mare de plante medicinale. Numeroşi învăţaţi antici şi din evul mediu au cunoscut şi au consemnat în scrierile lor însuşirile medicinale şi modul de utilizare a numeroase plante.

Paralel cu dezvoltarea chimiei, a fost posibilă şi cunoaşterea substanţelor active (principii active) din plante.

Orientările actuale în medicină sunt grefate tot mai mult pe utilizarea fitoterapiei (tratamentul cu produse farmaceutice obţinute din plante), limitând exploziva folosire a medicamentelor de sinteză în stric¬tul necesar. Fitoterapia constituie o reală posibilitate în terapeutica mo¬dernă, alături de chimioterapie, fizioterapie, electroterapie, igiena alimentaţiei etc.

În zilele noastre, pe glob, circa jumătate din produsele farmaceutice au la bază plante medicinale, sau au în compoziţia lor principii active extrase din plante (alcaloizi, glicozizi, uleiuri volatile etc.), fiind folosite în tratamentul unor boli grave de inimă, stomac, sistem nervos etc. La acestea se adaugă produsele utilizate la prepararea ceaiuri¬lor şi în diverse industrii (alimentară, parfumerie şi cosmetică, a săpu¬nurilor şi detergenţilor etc.). Se apreciază că, la scară mondială, se folosesc astăzi în fitoterapia populară şi “cultă” circa 20.000 de specii de plante medicinale şi aromatice, din care mai utilizate sunt circa 300 de plante. În toată lumea, îmbogăţirea sortimentului de plante medicinale şi aromatice şi diversificarea utilizării lor este în plin avânt.

Referitor la vechimea folosirii plantelor “de leac” pe teritoriul României amintim doar că filozoful şi istoricul grec HERODOT (484 - 425 î.e.n.) menţiona priceperea dacilor în folosirea plantelor pentru tămăduirea rănilor şi durerilor. Sunt numeroase documente care atestă îndeletnicirea folosirii plantelor în lecui¬rea bolilor de către triburile geto-dace care locuiau teritoriul ţării noastre.

După cucerirea romană, cunoştinţele farmaceutice şi terapeutice ale grecilor şi latini¬lor au completat tezaurul cultural dac. S-au statornicit, din vechime, relaţii durabile pe linia medicinii populare între populaţiile din zona carpato- danubiano-pontică cu alte popoare indo-europene.

Preocuparea privind valorificarea plantelor medicinale şi aroma¬tice din ţara noastră a căpătat un suport ştiinţific recunoscut încă de la începutul acestui secol.

Având condiţii foarte variate de climă şi sol, ţara noastră are o floră diversificată şi bogată. Din zona de stepă şi până în cea montană se întâlnesc felurite specii ierboase şi lemnoase, plante care cresc spon¬tan şi un număr însemnat de plante cultivate. În scop medicinal şi aro¬matic, pentru nevoile interne şi pentru export în ţara noastră se recol¬tează sistematic, în prezent, peste 150 de specii de plante.

Întreprinderea specializată "Plafar" se ocupă cu realizarea producţiei de materie primă vegetală din culturile de plante medicinale şi din flora spontană, precum şi de prelucrarea primară a acestei producţii, cu excepţia celei care se livrează în stare proaspătă industriei chimico-far¬maceutice.

După cum precizează surse autorizate, în spaţiul nostru geografic vegetează peste 3.600 de specii, adică mai mult de jumătate din categoria celor care vegetează în Europa. Dintre acestea, peste 700 au proprietăţi medicinale.

Suprafaţa cultivată cu plante medicinale şi aromatice în România crescut de la 1,4 mii ha în 1950, la 35 - 40 mii ha cât se cultivă în ultimii ani.

Dar, pentru mulţi români, şi nu numai, identificarea plantelor medicinale şi aromatice din natură e o misiune dificilă. Experţii spun că oricând te poţi păcăli atunci când le culegi sau le poţi distruge calităţile dacă nu le usuci cum se cuvine.

De aceea mulţi medici, farmacişti, biologi şi agronomi sunt interesaţi de proprietăţile plantelor medicinale, de modul cum trebuie recoltate şi uscate pentru o valorificare eficientă. În zilele noastre, fitoterapia modernă are la bază studii complexe fitochimice, farmacologice şi toxicologice, evaluând efectele pozitive şi contraindicaţiile. Din păcate, există destui impostori, dornici de câştiguri fabuloase şi reclama lor îndoielnică induce în eroare mulţi bolnavi.

Plantele medicinale şi aromatice cultivate reprezintă surse inepuizabile de materii prime pentru industria de medicamente, alimentară, de arome, cosmetică, a săpunurilor, coloranţilor, lacurilor etc. fiind apreciate şi datorită lipsei de toxicitate la folosirea îndelungată. Unele plante (coriandrul, levănţica etc.) au utilizare mixtă (medicinală şi aromatică), altele au numai utilizări terapeutice (degeţelul, mătrăguna etc.).

Cap 1.Plantele medicinale

1.1. Importanța plantelor medicinale

Plantele medicinale sunt o categorie de specii vegetale care acumulează în unele părţi ale plantei diverse principii active utile în tratarea diferitelor afecţiuni ale corpului uman sau animal. Până în urmă cu un veac, aproape toate “leacurile” folosite de om erau de origine vegetală.Plantele medicinale, sub diverse forme, “slujesc” sănătatea cu succes, încă de la începuturile lumii.

Odată cu dezvoltarea chimiei o parte din remediile populare au primit o altă formă, a fost modernizate. De cele mai multe ori efectul folosirii plantelor medicinale este mai lent, necesitând un tratament mai îndelungat, dar este mai puţin “riscant” şi mai ieftin. Efectul plantelor medicinale este mai complex, acționând asupra mai multor organe sau sisteme concomitent. Plantele medicinale produc mai puţine şi mult mai reduse efecte secundare.

Numeroase studii ştiinţifice au demonstrat că medicamentele “de sinteză”, cu structuri necunoscute organismului uman, și care reprezintă, de fapt, o intervenție artificială asupra organismului uman, pot declanşa reacţii de respingere, cu toxicitate şi, uneori, cu urmări întârziate. Americanii recunosc că peste 70% din îmbolnăviri se datorează folosirii medicamentelor de sinteză. Acestea au efecte rapide în cazul boli acute, dar efectele secundare produse au provocat manifestarea altor afecţiuni, unele chiar mai grave. Arsenalul terapeutic a depăşit 200.000 de produse farmaceutice şi creşte în continuare. Progresele realizate în fabricarea medicamentelor de sinteză au fost umbrite de multiplele efecte negative. Agresiunea produselor de sinteză asupra organismului uman, precum şi reacţiile de respingere a organismului, determină în primul rând reacţii de tip alergic, dar şi multe alte efecte.