Politică Agricolă Comună 2014-2020

1. Introducere

Agricultura a fost şi este una din îndeletnicirile de bază ale omului încă din vremuri arhaice însă odată cu progresul tehnologiei, aceasta a evoluat constant, iar schimbările au fost profunde asupra societăţii în ansamblu, influenţând decisiv atât practicile agricole şi consumul, dar şi factori precum demografia, mobilitatea şi stratificarea socială a indivizilor, sistemele politice şi economice, sau chiar războiul. Un alt domeniu ce se află într-o strânsă corelaţie cu agricultura este comerţul. Odată cu instituţionalizarea sistemului de comerţ multilateral după cel de-al doilea război mondial, schimburile comerciale au intrat într-un lung ciclu de creştere a exportului mondial de mărfuri. Liberalizarea pieţelor în cadrul GATT şi a Organizaţiei Mondiale a Comerţului a dus şi la creşterea comerţului cu produse agricole. Aşa se face că astăzi agricultura nu mai este doar o practică de subzistenţă ci şi o afacere foarte profitabilă, un big business cu o influenţă enormă atât în economia de piaţă cât şi în mediul politic. Că tot am menţionat factorul politic, în continuare vom analiza relaţia dintre Uniunea Europeană şi practicile agricole de pe teritoriul ţărilor membre ale acesteia.

2. Premisele apariţiei Politicii Agricole Comune

Agricultura a fost domeniul pentru care s-a prevăzut aplicarea unei politici comune încă din primele etape ale construcţiei europene. Originile Politicii Agricole Comune au fost profund legate de penuria de alimente de după cel de-al doilea război mondial, dar şi de înapoierea producţiei agricole în multe zone, precum şi de nevoia securizării unui flux constant de produse agricole. În plus, la momentul negocierii Tratatului de la Roma (1957), cam un sfert din forţa de muncă a statelor semnatare era angajată în sectorul agricol. Pe de altă parte, Europa de Vest încă nu reuşise să depăşească întârzierea economică şi dezechilibrele provocate de anii de război, în ciuda sprijinului american acordat prin Planul Marshall şi a eforturilor de coordonare a politicilor de dezvoltare din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare Economică Europeană. La acea vreme, majoritatea ţărilor din Europa aveau sectoare agricole extinse, însă erau puţin mecanizate, foloseau cantităţi reduse de îngrăşăminte, iar rolul produselor fitosanitare era ignorat. Exploataţiile familiale tradiţionale de mici dimensiuni nu puteau să asigure decât venituri de subzistenţă într-o agricultură de autoconsum, ce nu putea să ofere necesarul de produse alimentare şi nici să faţă concurenţei externe, venită în special din partea Statelor Unite ale Americii. În acest context, Politica Agricolă Comună s-a dorit a fi soluţia pentru atingerea a trei categorii de obiective: economice (prin promovarea progresului tehnic, alocarea optimă a resurselor şi creşterea producţiei), sociale (asigurarea unui nivel de viaţă decent pentru agricultori, preţuri rezonabile pentru consumatori), şi politice (prin garantarea securităţii alimentare).

3. Scurtă istorie a evoluţiei Politicii Agricole Comune

Lansată în 1962, „Politica Agricolă Comună reprezintă un parteneriat între agricultură şi societate, între Europa şi fermierii săi” . Obiectivele iniţiale propuse erau: să crească productivitatea, să asigure standarde de viaţă echitabile pentru comunitatea agricolă, să stabilizeze pieţele, să asigure disponibilitatea produselor alimentare şi să asigure alimente la preţuri rezonabile pentru consumatorii europeni. Mecanismele prin care Politica Agricolă Comună urma să atingă aceste obiective constau în mai multe măsuri: subvenţii directe pentru agricultori în funcție de nivelurile de producţie, cotizații la import, precum şi preţuri de intervenţie la care Uniunea ar fi cumpărat produsul agricol dacă preţurile de pe piaţă ar scădea sub un anumit nivel. De atunci, Politica Agricolă Comună (PAC) s-a schimbat mult, în mare parte datorită criticilor cum că ar fi o politică foarte scumpă şi ineficientă, dar şi datorită extinderii Uniunii Europene.