Politica de asociere a producătorilor agricoli din Republica Moldova

Capitolul I

AGRICULTURA ŞI COOPERAREA

1.1 Conceptul de cooperare şi asiociere în agricultură

În sens larg, “a coopera”, adică acţiunea de unire şi coordonare a eforturilor fiecăruia într-o activitate comună vizând un rezultat urmărit de fiecare, este un comportament uman care se poate observa în oricare perioadă, din cele mai vechi timpuri. Principiul de bază este “unirea face forţa”. Acolo unde o persoană este incapabilă de a-şi rezolva singură propriile probleme, poate şi are dreptul de a se asocia cu ceilalţi, pentru a duce la bun sfîrşit obiectivul comun pe care fiecare în parte nu îl poate atinge.

Din punct de vedere etimologic, “cum-operari” reprezintă a munci cu cineva, a munci împreună, deci este vorba de o întreprindere în comun. Similar, Dicţionarul Explicativ al Limbii Române defineşte conceptul “a coopera” prin “a lucra împreună cu cineva, a colabora, a-şi da concursul, a concura”. Formele cele mai primitive de cooperare în agricultură se referă tocmai la a lucra împreună cu cineva pământul sau a colabora în obţinerea de carne şi alte produse animaliere.

Acelaşi dicţionar dă două definiţii nuanţate pentru “a se asocia” : în primul rând “a se uni, a se grupa cu cineva pentru atingerea unui scop comun”, iar în al doilea rând “a lua parte, împreună cu alţii, la o acţiune, la o iniţiativă etc.”

“A coopera” şi “a se asocia” sunt sinonime, cu atât mai mult în plan agricol. Ambele cuvinte sunt incluse într-un concept unic, presupunând o acţiune desfăşurată în comun în scopul atingerii unui obiectiv comun.

“Cooperarea” poate avea ca obiectiv prioritar un obiectiv social sau unul economic. Abordarea socială a conceptului are ca rezultat definirea cooperării drept o asociere pe baza liberei voinţe a unor persoane care posedă o întreprindere economică, pe care o dirijează şi controlează în mod democratic, în scopul satisfacerii propriilor necesităţi. Din punct de vedere economic, cooperarea poate fi definită drept o asociere de persoane (în număr variabil) care au aceleaşi dificultăţi economice, se unesc în mod liber pe baza egalităţii în drepturi şi obligaţii şi se străduie să surmonteze aceste dificultăţi pe propriul lor risc.

Asocierea este, deci, forma clasică de cooperare pe verticală între persoane, egale în drepturi fundamentale, pentru a-şi promova interesele comune, fără a pierde din vedere interesul general, într-o întreprindere pe care o conduc ei înşişi. Scopul cooperării agricole poate fi de natură economică sau socială. Stabilirea obţinerii de profit ca obiectiv al cooperării poate crea premisa unei relaţii economice de lungă durată, unei răsplate materiale pe termen lung celor care cooperează în agricultură. Scopul social al cooperării agricole poate fi impus de anumite condiţii precare specifice anumitor zone rurale. Aceste forme de cooperare rămân cantonate în rezolvarea problemelor sociale ale membrilor, de cele mai multe ori neavând puterea economică de a-şi îmbogăţi obietivul cu valenţe economice. Doar funcţia de maximizare a profitului poate genera o formă de cooperare agricolă înfloritoare.

O definiţie a asocierii în agricultură este oferită de S.P. Radianu în articolul “Asociaţiunea aplicată la agricultură”: “prin asociaţiune trebiue să înţelegem unirea mai multor persoane spre a lucra într-un scop bine determinat”. Peste ani, în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române termenul de “asociaţie” reprezintă o grupare de persoane creată pentru a atinge un scop comun şi organizate pe baza unui statut. Astfel asocierea este definită ca fiind o formă de cooperare agricolă care presupune existenţa unui cadru juridic bine definit. Similar, cooperarea este definită ca fiind o asociere. Indiferent de natura scopului, există un statut care costituieşte obiectivul grupării de persoane ce cooperează ori se asociază în domeniul agricol.

1.2 Arendarea – alternativă a cooperării şi asocierii

Practica de arendare a terenurilor agricole este un tip sau o altă formă de cooperare în agricultură, de transmitere în folosinţă a acestor terenuri în vederea exploatării raţionale a lor.

Arenda în înţelesul cel mai general este preţul pe care arendaşul îl plăteşte arendatorului pentru că acesta îi cedează, în condiţii anumite, verbal sau înscris, folosinţa prin cultură a unui teren, asupra căruia arendatorul are dreptul de arendare.

Preţul se stabileşte şi se pleteşte, fie în bani, fie în produse, fie în servicii sau în combinaţii ale acestor trei forme. Cea mai obişnuită în societăţile înaintate este arenda în bani. Arenda în natură şi în servicii este frecventă pe trepte inferioare de organizare socială.