Schimbări climatice și globale asupra mediului

Cap I. 1. - Încălzirea globală.

Regiunile climatice reci, de la latitudini mari, sunt recunoscute ca fiind componente vitale ale sistemului climatic global şi având o reacţie rapidă la viitoarele schimbări climatice. Majoritatea modelelor actuale numerice ale climei globale sunt de acord în general că mărirea concentraţiei de CO2 - şi alte gaze de seră (metan, oxid de azot şi ozon) va produce o încălzire globală de câteva grade Celsius, până ce concentraţia lor globală va fi echivalentă cu dublul concentraţiei atmosferice preindustriale de dioxid de carbon. Regiunile boreale şi cele subacvatice sunt considerate a fi de o sensibilitate aparte la modificările regionale sau globale ale mediului înconjurător. Anotimpurile din zonele temperate au un caracter mai excesiv în zonele nordice, atât ca durată cât şi ca amplitudine, cu ecarturi mari de temperatură între vară şi iarnă. De altfel variabilitatea climatică este şi ea mai pronunţată pentru scări de timp de ordinul deceniilor sau mai mari. Se aşteaptă ca încălzirea globală datorată efectului de seră să aibă cele mai mari valori la latitudini înalte şi mai ales ca temperatura din timpul iernii să crească mult mai mult decât media anuală.

Prin intermediul câtorva, posibil pozitive, mecanisme de feedback (cum ar fi gheaţa marină şi stratul de zăpadă faţă de albedo, zonele nordice ca potenţială sursă de CO2 - şi CH4 ), creşterea iniţială a temperaturilor anuale de la latitudini mari poate accelera procesul de încălzire globală. În urma instalării staţiei de monitorizare a CO2 - de la Mauna Loa (Hawaii), în 1958, şi a celor care au urmat, a devinenit evident faptul că în ultimele trei decenii s-a produs o creştere a concentraţiei de CO2 - din atmosferă din toată lumea. Totuşi variaţiile sezoniere ale binecunoscutelor curbe de creştere a concentraţiei de CO2 sunt mai ample pe măsura creşterii latitudinii, evidenţiindu-se importanţa unor mase continentale extinse şi a vegetaţiei aferente în influenţa ciclului anual al dioxidului de carbon; de exemplu la Point Barrow (Alaska, 71°N) amplitudinea sezonieră este de până la 15 p.p.m. în timp ce la Mauna Loa (19,5N) acesta este aproximativ 6 p.p.m. În emisfera nordică, toate curbele de variaţie a CO2 arată un maxim în luna mai, la sfârşitul sezonului de iarnă, şi un minim în septembrie, la sfârşitul sezonului de vegetaţie; evident curbele din regiunea Polului Sud sunt defazate faţă de cele din emisfera nordică.

La altitudini mari ca şi în regiunile montane, printre efectele importante ale schimbării climei se numară intervenţiile în procesele de îngheţ – dezgheţ şi modificările în comportamentul gheţarilor (continentali, de calotă, de şelf şi lacuştri). Modificarile proceselor ce se desfăşoară în criosferă pot avea o gamă largă de efecte secundare în procesele geomorfologice, condiţiile hidrologice şi regimul termic al solului, precum şi în vegetaţie, habitatele naturale şi structurile şi amenajările antropice.

I. 2. Încălzirea regională

Principalele modificări ale echilibrului climatic dedus din modelele numerice de circulaţie generală indică o încălzire medie la latitudini mari, mai accentuată iarna decât încălzirea globală, creşteri ale precipitaţiilor tot la latitudini mari şi o diminuare a suprafeţei acoperite de gheaţă marină şi a celei acoperite de zăpadă. Scenariile de evoluţie a climei la nivel regional pot fi generate de date instrumentale istorice dar ambele metode au limitări severe. Pentru a cerceta ecartul modificărilor potenţiale ale climei, în scopul evaluării impactului potenţial al acestor modificări, au calculat şi au cartat schimbările de temperatură şi de precipitaţii din Europa utilizând informaţiile din cinci experimente MCG independente. Modificările de tipul 2 x CO2 ale temperaturii aerului au fost analizate pe baza mediilor din cele 5 modele interpolare pe un caroiaj comun. Datele din tabelul 1 demonstrează clar că în Europa cele mai mari schimbări de temperatură se aşteaptă la latitudini nordice mari dar în acelaşi timp evidenţiază faptul că neconcordanţele între modele cresc şi ele spre nord, în special pentru iarnă. Pentru precipitaţii scenariile modelului - compus sugerează o creştere a acestora iarna în Europa nordică, dar pentru restul continentului scenariile nu oferă o prea mare încredere în precizia lor. Informaţiile despre variabile climatice cum ar fi temperaturile minime şi cele maxime, îngheţul de primăvară şi cel de toamnă, intensitatea precipitaţiilor, durata de acoperire cu strat de zăpadă, care sunt de importanţă specială pentru procesele geomorfologice şi reacţiile ecologice ale peisajului, lipsesc aproape complet