Stabiliera tehnologiilor de producție într-o unitate de creștere intensivă cu capacitate de 8878 capete suine

Societatea umană, şi în perioada actuală parcurge o etapă deosebit de complexă, caracterizată printr-o “explozie” demografică şi prin ridicarea continuă a nivelului de trai. În acest context, alimentaţa umană capătă noi valenţe, impunându-se de urgenţă:

- sporirea cantitativă şi calitativă a produselor alimentare;

- repartizarea lor echitabilă, atât pe plan general cât şi zonal;

- utilizarea tuturor resurselor de hrană;

- găsirea de noi sortimente cu conţinuturi sporite în substanţe nutritive, îndeosebi proteice.

Din estimările efectuate de către oamenii de ştiinţă şi de instituţiile specializate se apreciază că, atât în anul 2005 cât şi în perspectiva anilor 2050, produsele animaliere vor continua să deţină ponderea în alimentaţia umană.

Împortanţa pentru consum acestor produse are rezultate în aprecierea nivelului de trai şi de dezvoltare a unei ţări, sau popor, avându-se în vedere un complex de indicatori, între care sunt inclusi şi nivelurile producţiilor animaliere, raportate pe locuitor. Produsele animaliere, conţinând şi cele mai mari proporţii de substanţe proteice, unele cu mare valoare biologică, sunt asimilate unei alimentaţii raţionale şi ştiinţifice.

Carnea rezultată din creşterea suinelor a contribuit şi va continua să aducă un aport substanţial în acoperirea necesarului de substanţe proteice – indicator de bază în aprecierea nivelului de civilizaţie - şi, prioritar, în asigurarea sănătăţii umane.

În prezent se apreciază că necesarul mediu zilnic de substanţe proteice pentru om este de cca. 70 g, din care cel puţin 40 g trebuie să provină din produsele animaliere. Carnea rezultată de la suine trebuie să acopere, zilnic, în medie, 20 g de substanţe proteice, cu unele variaţii impuse de perceptele religioase şi de posibilităţile de creştere a acestei specii.

Carnea suinelor se caracterizează printr-o valoare energetică superioară faţă de cele obţinute de la celelalte animale de fermă; aceasta furnizează, în medie, 2700 kcal/kg, în timp ce carnea de bovine oferă doar 1600 kcal/kg, iar cea de ovine 1400 kcal/kg.

În viitorul apropiat, acoperirea necesarului de proteină se va face, în principal, prin

sporirea cantităţilor de carne provenită de la bovine şi ovine, secondate de cea rezultată de la porcine şi păsări, aspecte impuse de posibilităţile limitate de cultivare a “cerealelor furajere” necesare ultimelor două specii.

În alimentaţia umană, raţiile de hrană se întocmesc având la bază atât valoarea

energetică (exprimată prin conţinutul în kcal), cât şi conţinutul în substanţe proteice. Din acest punct de vedere, carnea de porc (fără slănină şi osânză) este mai echilibrată faţă de celelalte produse similare, dacă luăm în considerare raportul energo-proteic.

Impedimentul principal îl constituie, pentru unele sortimente de carne de porc,

conţinutul prea mare în lipide. Pe această linie, s-au făcut unele interpretări greşite asupra relaţiei cauză-efect, care ar putea exista în unele afecţiuni cardiace şi formarea în organismul uman al colesterolului, ca urmare a consumului cărnii de porc. Investigaţiile moderne au demonstrat că, 25% din cauzele de infarct miocardic au o etiologie genetică, iar 75% implică un complex de factori insuficient studiaţi.

Necesarul de carne pentru consum este în continuă creştere, atât pe plan mondial cât şi în ţara noastră, iar suinele participă, în mare măsură, la satisfacerea acestui necesar. Aceasta se datoreşte unor însuşiri biologice şi productive deosebit de favorabile, pe care le posedă această specie, în comparaţie cu celelealte animale de fermă, dintre care amintim: fecunditatea suficient de ridicată, prolificitate mare, energia sporită de creştere, valorificarea bună a diverselor furaje, randamentul sporit la sacrificare şi posibilităţile variate de prelucrare a cărnii, întrevăzându-se îmbunătăţirea multor însuşiri productive şi calitative. Foarte important este faptul că, la suine, însuşi corpul animalelor reprezintă producţia principală, particularitate ce înlesneşte practica de creştere şi uşurează aprecierea zootehnică a animalelor.