Stabilirea dozelor de îngrășăminte chimice și organice pentru cultura de măr în contextul practicării unei agriculturi de tip convențional, în varianta moderat intensivă

CAPITOLUL 1

CHIMIZAREA AGRICULTURII IN CONTEXTUL SOCIETĂŢII CONTEMPORANE

1. 1. CAI SI MIJLOACE DE SPORIRE A PRODUCŢIEI AGRICOLE

1. 2. INGRASAMINTELE. MIJLOC ESENŢIAL DE SPORIRE A PRODUCŢIEI

OPŢIUNI STRATEGICE SI POSIBILITĂŢI VIZÂND ASIGURAREA SECURITĂŢII ALIMENTARE

Rezolvarea problemei alimentaţiei reprezintă sarcina fiecarei tari de a cauta si găsi soluţii de alocare a resurselor tradiţionale, de a descoperi resurse noi si de a le gospodari cu eficienta sporita pana la rezolvarea problemei.

NECESITATEA UNOR SISTEME ALIMENTARE EFICIENTE IN CONTEXTUL GENERAL ACTUAL

De-a lungul timpului au fost studiate mai multe modalităţi de a asigura consumatorii ca hrana la care au acces este sigura, avand o valoare nutritivă corespunzatoare. O asemenea modalitate promovata de FAO se refera la dezvoltarea unui sistem alimentar eficient si complet, care sa furnizeze siguranţa atât in ceea ce priveşte latura igienica cat si nutritiva. Obiectivul operaţional al unui asemenea sistem consta in asigurarea faptului ca alimentele indeplinesc caracteristicile de siguranţa fundamentate ştiinţific, raspunzand in acelaşi timp necesităţii echilibrului altor caracteristici pe baza unor factori relevanţi cum sunt: fezabilitatea tehnica, consideratii privind costurile, elemente de ordin social, etnic si ecologic prin intermediul unor activităţi integrate ale tuturor pârtilor implicate, atat private, cat si publice Astfel FAO promovează elaborarea unor sisteme alimentare care sa asigure atât cerinţele de securitate, cat si pe cele nutritionale. Aceste sisteme se caracterizează printr-o serie de obiective si atribute cu scopul de a oferi un reper in evaluarea strategiilor de securitate alimentara si nutriţionala la nivel global. Un sistem alimentar eficient trebuie sa cuprindă intrega traiectorie a alimentelor de la producător pana la consumator si vizează indeplinirea unor obiective utile la nivel internaţional. Siguranţa alimentelor reprezintă doar o latura a unui spectru larg de probleme care presupun o abordare mai larga decât evitarea agenţilor patogeni din alimente, a toxinelor chimice sau a altor contaminate. Astăzi, in tarile dezvoltate, cosumatorii aşteaptă de la alimente mai mult decât sa fie sigure; ei doresc ca hrana sa îndeplinească cerinţele nutriţionale, sa fie corespunzătoare senzorial si sa respecte cerinţele etice privind mediul inconjurator si sănătatea animalelor. Pe de alta parte, in tarile in curs de dezvoltare, preocupările include mai ales disponibilitatea si accesul la o hrana nutritiva de-a lungul intregului an si la costuri relative reduse Asa cum s-a reafirmat in cadrul Conferinţei Mondiale asupra Alimentaţiei din 1996, accesul la hrana sigura si nutritiva reprezintă un drept al fiecărui individ, iar asigurarea acestor cerinţe simbolizează de fapt dezideratul securităţii alimentare. Treptat, atitudinea consumatorilor a evoluat, inacceptabilitatea sociala a riscurilor alimentare crescând cel puţin in tarile dezvoltate. Perceptia consumatorului se refera la disponibilitatea si accesul către un model alimentar sănătos si nutritiv.

Cai si mijloace de rezolvare a problemei alimantare

Amploarea si consecinţele problemei alimentare au condus la intensificarea eforturilor demarate pe plan naţional si internaţional, la nivel bi-si multilateral, pentru găsirea celor mai eficiente posibilităţi de atenuare sau eliminare a dificultăţilor de ordin economic, social, politic, care conduc sau reprezintă cauze ale subminării securităţii alimentare. Problema asigurării dreptului la hrana pentru fiecare individ, in spiritul proclamaţiei ONU, este o problema complexa care depinde in mod esenţial de o serie de împrejurări:

-nivelul producţiei alimentare;

-accesul populaţiei la disponibilităţile de hrana din producţia interna;

-evoluţia schimburilor internationale, accesul statelor in curs de dezvoltare la importuri, respective cererea solvabila externa;

-stocurile de produse agroalimentare;

-importurile de produse agroalimentare;asigurarea acestor resurse nu se poate face decât pe calea exporturilor de marfuri, capacitatea de export depinzând de fondul de marfa disponibil si de oportunităţile de pe piaţa internationala. Raportul de schimb intre produsele exportate fata de cele alimentare importate prezinta, de asemenea, o importanta determinanta pentru capacitatea de import a tarilor in dezvoltare.

-ajutoarele alimentare si asistenta tehnico economica, care constituie componente importante ale asigurării securităţii alimentare.

Ajutorul alimentar s-a constituit intr-o politica de sprijinire a securităţii alimentare dupa cel de-al doilea război mondial. Principalele organisme, acorduri si conferinţe internaţionale specializate in ajutorul alimentar sunt: Programul Alimentar Mondial(1963), Angajamentul International privind Securitatea Alimentara Mondiala adoptat de Conferinţa Mondiala a Alimentatiei(1974), Conferinta Mondiala a Alimentatiei(1989), Pactul Mondial al Securităţii Alimentare, Declaratia de la Cairo(1989).

In cadrul Conferinţei Mondiale a Alimentaţiei din iunie 2002, Secretariatul FAO a prezentat o propunere pentru Programul Anti-Foamete, care reprezintă un cadru strategic si eficient al acţiunilor naţionale si internaţionale menite sa reducă foametea ca urmare a dezvoltării agricole si rurale si a accesului mai larg la hrana. In ceea ce priveşte ajutoarele alimentare, se impun noi scenarii de către FAO pentru un program al securităţii alimentare in tarile cu venituri scazute; se pune deci problema, mai intai, a delimitării tarilor cu venituri si deficit alimentar, organismele mondiale cu atribuţii in domeniul(FAO, BM, FIDA)stabilind pentru evaluare criterii proprii. De aceea conceptul "ajutor alimentar" trebuie reconsiderat punandu-se accent pe sprijinul acordat de către comunitatea internaţionala in elaborarea de programe naţionale de securitate alimentara. Odata cu accentuarea crizei alimentare si implicit a nevoiii de asistenta alimentara internationala, multe dintre tarile care donează ajutoare, inclusive SUA, au redus mult bugetele pentru asistenta alimentara in anii 90. Recapitularea realizata de FAO in 2002 asupra stării si tendinţelor securităţii alimentare globale trasează o serie de acţiuni impotriva foametei:

-refacerea terenurilor degradate;

-creşterea producţiei de orez;

-diversificare veniturilor;

-extinderea micro-creditului;

-conştientizarea dreptului la hrana;