Stabilirea dozelor de îngrășăminte organice și chimice, pentru cultura viței de vie în contextul practicării unei agriculturi de tip intensiv

Capitolul I

Chimizarea agriculturii in contextul societăţii contemporane

1.1. Căi si mijloace de sporire a producţiei agricole

Ritmul actual de creştere a populaţiei precum şi deficitul existent sub aspectul mijloacelor de trai necesare pentru hrana oamenilor, impun găsirea unor căi de sporire a producţiei agricole, prin care să se poată satisface cerinţele mereu crescânde de alimente.

Pentru rezolvarea problemei alimentaţiei, căile tehnice de care dispune agricultura sunt următoarele:

Extinderea substanţială a suprafeţelor de teren arabil prin luarea în cultură de noi terenuri. Această cale este aproape imposibilă deoarece extinderea suprafeţelor nu se poate face decât pe seama păşunilor şi fâneţe, iar acestea sunt situate în zonele colinare sau de munte, unde condiţiile ecologice nu sunt potrivite pentru cultura mare.

Sporirea producţiei agricole pe suprafeţele de teren agricol existente prin măsuri tehnologice de intensivizare a agriculturii(chimizare, irigare, mecanizare etc).

Această cale de intensivizare a agriculturii este calea de bază adoptată de majoritatea ţărilor.

1.2. Îngrăşămintele, mijloc esenţial de sporire a producţiei

În ţara noastră, agricultura reprezintă una din ramurile de bază ale economiei naţionale având un rol deosebit de important pentru progresul general al ţării. Cunoştinţele ştiinţifice din ultimele decenii despre cultura plantelor agricole, impun efectuarea unui control permanent al stării de aprovizionare a solurilor cu elemente nutritive,pentru obţinerea unor producţii constante şi de înalt randament.

Rezervele de elemente nutritive din sol sunt limitate. Fără refacerea prin fertilizarea cu îngrăşăminte organice şi minerale a rezevelor de substanţe nutritive îndepărtate din sol cu recoltele, fertilitatea solului scade şi odată cu asta şi productivitate culturilor.

Aplicarea eficientă a îngrăşămintelor nu este posibilă fără cunoaşterea temeinică a însuşirilor solului, cerinţelor specifice de nutriţie ale culturilor şi a interacţiunii specifice a îngrăşămintelor cu solul şi plantele.

Numeroase cercetări efectuate în ultimele decenii au contribuit la fundamentarea aplicării îngrăşămintelor chimice, a căror utilizare a însemnat un uriaş progres ştiinţific în producţia vegetală.

În agricultura ţării noastre şi pe plan mondial se fac eforturi deosebite pentru intensivizarea procesului de cultura fără a deteriora însuşirile fizice şi chimice ale solurilor. Cercetările despre îngrăşăminte şi fertilizare reprezintă o importantă cale pentru diminuarea consumului neproductiv de îngrăşăminte fără a reduce nivelul producţiei şi profitului.

Agricultura viitorului trebuie să fie nu numai durabilă, ci şi performantă aceasta realizându-se prin aplicarea corectă a tuturor verigilor tehnologice specifice culturilor

agricole din diferite zone ecologice ale ţării. în cadrul acestor verigi, îngrăşămintele de orice natură trebuie să ocupe un loc prioritar, pentru menţinerea şi sporirea fertilităţii solurilor şi creşterea producţiilor agricole