Tehnologii de creștere a pasărilor

CREŞTEREA PĂSĂRILOR

-INTRODUCERE-

Un sector zootehnic cu importanţă deosebită, alimentară şi economică, este cel avicol (al păsărilor). De asta se ocupă avicultura, ştiinţă şi tehnologie ce elaborează şi aplică sisteme şi metode privind producerea, întreţinerea, înmulţirea, ameliorarea, creşterea şi exploatarea speciilor şi raselor de păsări. În România cea mai căutată şi răspândită specie este găina, originară din India, cu o mare biodiversitate de rase. Această specie a început să fie crescută după 1950 în ferme specializate, după tehnologii moderne, industriale, ceea ce a ridicat foarte mult productivitatea la producţia de carne şi ouă. România până în anul 1990 a deţinut 150 de asemenea ferme. În 2008 au mai rămas câteva deţinute de societăţi private din Bacău, Buzău, Crevedia, etc.

De la păsări se obţin două produse de maximă importanţă: carnea si ouăle. În acest scop avicultura este îndreptată în două direcţii: pentru carne, folosindu-se de rase grele şi pentru ouă, unde se apelează la rase uşoare.

Direcţia de carne se desfăşoară în trei tipuri de ferme:

1. De selectie, în care se cresc liniile pure si bunicii;

2. De reproducţie, în care se cresc părinţii şi se incubează ouăle din care rezultă puii de o zi pentru carne;

3. Pentru pui de carne, care se întreţin de la o zi până la livrarea pentru tăiere.

Direcţia de ouă se desfăşoara de asemenea în trei tipuri de fermă:

1. De selecţie

2. De reproducţie

3. De hibrizi comerciali

Tineretul, ca bază a creşterii industriale a găinilor, după locul pe care îl ocupă în direcţiile de producţie amintite este de trei tipuri:

1. Două tipuri se cresc în fermele de selecţie (tineretul din linii pure şi tineretul „bănci” )

2. Tineretul de reproducţie – părinţi uşori, care se cresc în fermele de reproducţie

3. Tineretul de înlocuire – hibrizi industriali,ce se cresc în fermele de hibrizi comerciali.

1.SISTEMELE DE CREŞTERE

Cunoaşterea lor este esenţială pentru obţinerea unor rezultate performante de producţie şi economice.

Sistemul tradiţional se practică în gospodăriile populaţiei, cu număr redus de păsări, în curte, în mici adăposturi din lemn sau cărămidă, cu alimentaţie din posibilităţile locale, pe păşune; producţia de ouă este redusă, iar costurile scăzute.

Sistemul semiintensiv se practică în ferme familiale, cu număr mai mare de păsări (100-1000), pentru ouă, carne; adăposturile sunt mai mari, cu o hrănire echilibrată, diversificată, din surse proprii sau din nutreţuri cumpărate; o producţie mai ridicată de ouă sau carne, cu posibilităţi de a folosi rase superioare; producţia se comercializează.

Sistemul industrial se practică în ferme specializate şi în complexe mari avicole, adevărate întreprinderi, cu construcţii special amenajate sub formă de hale; cu creştere la sol sau în baterii; cu mecanizarea sau automatizarea tuturor lucrărilor: hrănire, adăpare, verificarea şi sortarea ouălelor. Are un număr mare de păsări (5000-10000); consum mare de energie electrică ţi termică; cu sistem de maşini şi utilaje specifice; ferma poate să deţină abator şi chiar prelucrează carnea. O fermă industrială poate aplica lanţul acesta: creştere – producţie – tăiere – valorificare – preparare – magazin.

Asigurarea populaţiei cu ouă şi carne de pasăre (găină) în România este condiţionată numai de creşterea în ferme specializate în care să se realizeze: hale mari cu mediu controlat; mecanizarea şi automatizarea principalelor lucrări de întreţinere; folosirea tehnologiilor moderne; hrănirea cu nutreţuri combinate; protejarea păsărilor împotriva epizotiilor.

Sistemul ecologic de creştere în ferme familiale şi chiar industriale a început să fie aplicat pentru producerea de ouă şi carne. În acest sens tehnologia nu foloseşte substanţe antibiotice, chimioterapice, hormoni, coloranti sintetici, metale grele. Se mai au în vedere: hrănirea cu premixuri vitamine – minerale de origine vegetală; profilaxia bolilor se face în special prin ridicarea rezistenţei generale, inspecţia şi certificarea fermei, a tehnologiei şi a produsului obţinut; adăpostirea păsărilor în condiţii apropiate de cele naturale, cu acces liber în teren înierbat.