Viticultură românească - tehnologia de cultură a viței de vie și importanța ei

INTRODUCERE

Viticultura românească este una multimilenară, viticultură de mare tradiţie ale cărei rădăcini se pierd adânc în preistorie în neoliticul mijlocie.

Mai mult, exista temeiuri să credem ca viţa de vie a fost planta care a ridicat pe omul preistoric de pe meleagurile noastre de la stadiul de simplu culegător, la rangul de cultivator.

Îndelungata vechime şi tradiţie creează în egală măsură avantaje şi dezavantaje.

Avantaje în sensul că se moşteneşte din generaţie în generaţie dragostea pentru această nobilă îndeletnicire, soiuri şi sortimente, practici culturale, practici oenologice.

Dezavantaje pentru că, fatalmente o astfel de viticultură este mai tradiţionalistă, mai puţin dispusă să „adopte” noul, inovaţia, liberalismul.

Multă vreme, viticultura a reprezentat o îndeletnicire bazată pe tehnici rudimentare, cu randamente scăzute.

Organizarea viticulturii pe principii tehnologice moderne a avut loc la începutul secolului al XIX-lea.

Pe plan mondial producţia de vin se ridică la 250-270 milioane hl., în timp ce consumul reprezintă numai 220-225 milioane hl. (Suplement au Bull. O.I.V. vol. 72/815-816 din 1999). Există o supraproducţie de vi, mai ales în Europa care este cea mai mare producătoare dar şi consumatoare de vin.

Ţările viticole din U.E. produc cele mai mari cantităţi de vin: Franţa 54-57 milioane hl., Italia 51-59 milioane hl., Spania 21-34 milioane hl.etc.

Pentru a se reduce supraproducţia de vin şi a prevenii eventuala criza economică pe care o poate genera, ţările UE distilă anual cantităţi importante de vin din care se obţine alcoolul de vin; de asemenea, cantităţi tot mai mari de struguri se transformă în suc pentru prepararea băuturilor nealcoolice.

De subliniat faptul că producţia viti-vinicolă s-a dezvoltat şi în alte ţări, de pe alte continente: Argentina produce anual 13-18 milioane hl., Africa de Sud 8-9 milioane hl. Vinurile din aceste ţari fac o presiune permanentă pentru a accede pe piaţa europeană.

România ca ţară viticolă importantă a Europei, asociată la UE produce anual 7-8 milioane hl. de vin. Producţia de vin depăşeşte cerinţele interne de consum care se ridică la cca. 6 milioane hl., astfel încât se pot exporta 1-2 milioane hl. de vin anual.

Avem o industriei a vinului dezvoltată, iar vinurile româneşti sunt bine cotate pe piaţa UE şi cunoscute în multe alte zone ale globului (Japonia, Canada, America, Rusia).

Nu ne rămâne decât să promovăm o viticultură de calitate, adică să extindem în cultură soiurile de la care se pot obţine vinuri de înaltă calitate, pentru a putea sporii exportul de vinuri.

Intensivizarea culturii viţei de vie, prin mecanizare, chimizare, irigare, introducerea de soiuri noi mult mai productive şi a sistemelor moderne de cultură conferă viticulturii de astăzi un grad avansat de tehnicitate şi impune o pregătire profesională mult mai complexă din partea specialiştilor.

Reconstituirea proprietăţii private in viticultură şi revenirea la economia liberă de piaţă au readus în actualitate problemele specifice sectorului de producţie viti-vinicol şi anume: dezvoltarea culturii viţei de vie numai în arealele viticole consacrate (podgoriile vechi, tradiţionale); respectarea sortimentelor de soiuri pe podgorii şi amplasamentelor pentru noile plantaţii viticole; producerea materialului săditor viticol cu valoare biologică ridicată; represiunea fraudelor în producerea şi comercializarea vinurilor; monopolul Statului asupra alcoolului şi a băuturilor alcoolice; organizarea cooperaţiei viticole.

Primele măsuri legislative au fost întreprinse: Legea viei şi vinului nr. 67/1997;

Hotărârea Guvernului nr. 582/1998, privind marcarea băuturilor alcoolice; Hotărârea Guvernului nr. 588/1998 referitoare la instituirea regimului de supraveghere fiscală a producerii şi comercializării alcoolului şi băuturilor alcoolice. Aceste măsuri legislative şi altele care vor mai fi luate, au ca scop întărirea controlului Statului într-un sector economic atât de important ca cel al producerii şi comercializării băuturilor alcoolice, cu implicaţii sociale din cele mai mari.

Pentru revigorarea şi aşezarea sectorului viti-vinicol pe noul făgaş economic, organizarea Cooperativelor viticole este elementul indispensabil.

Cooperativa viticolă reprezintă întreprinderea rurală pentru prosperitatea economică a podgorenilor, în care îşi găsesc locul atât micii producători, cât şi marii producători. Ea asigură mijloacele financiare şi tehnice pentru realizarea producţiei de struguri, valorifică la nivel corespunzător producţia de struguri şi garantează preţurile la vinurile obţinute, face posibil exportul vinurilor de calitate, asigurând astfel veniturile podgorenilor pe care îi pune la adăpost de criza economică.

Capitolul I

IMPORTANŢA CULTURII VIŢEI DE VIE

1.1. IMPORTANŢA ALIMENTARĂ

Strugurii şi vinul au o contribuţie importantă în alimentaţia omului. Prin compoziţia lor chimică, strugurii constituie un aliment valoros, alături de celelalte fructe care se consumă în stare proaspătă.

Strugurii conţin o serie de substanţe nutritive necesare pentru organismul uman cum sunt:

- Zaharuri uşor asimilabile (glucoză, fructoză) 12-25%

- Acizi organici (tartric, malic, citric) în proporţie de până la 2%

- Săruri minerale (de K, Ca, Mg, P, Fe etc) cca 1%

- Compuşi azotaţi 0,17-0,20%

- Vitamine (C, B1, B2, PP, A, E), enzime, polifenoli etc.