Ergonomie

Departament TEHNIC

Atelier (instalator instalaţii)

I. Alegerea locului de muncă

Ergonomia – (”ergos ”- lucru; ”nomos” – lege) este o ştiinţă, care examinează influenţa condiţiilor de muncă, a dispozitivelor şi a instrumentelor de lucru asupra productivităţii muncii şi asupra sănătăţii omului şi dezvăluie crearea condiţiilor optimale pentru o muncă înalt productivă şi asigurarea confortului.

Principalele cerinţe ergonomice faţă de organizarea locului de muncă:

־ să fie acomodat lucrului concret;

־ să fie prevăzute mijloace de protecţie împotriva acţiunii factorilor periculoşi;

־ să prevadă spaţiu destul pentru executarea operaţiilor;

־ să asigure securitatea deservirii utilajului în condiţii normale.

Ergonomia locului de muncă are, în principal, rolul de a armoniza într-un tot unitar elementele locului de muncă (mijloacele de muncă, obiectele muncii şi forţa de muncă) în vederea asigurării condiţiilor, care să permită executantului desfăşurarea unei activităţi bune cu consum minim de energie şi cu senzaţia de bună stare fiziologică.

Organizarea locului de muncă stă la baza organizării atelierelor, secţiilor şi întreprinderii, întrucât de aceasta depinde în cea mai mare măsură consumul de timp de muncă pe fiecare operaţie sau produs, mărimea acestuia având un rol determinant asupra elementelor necesare organizării în timp şi spaţiu a proceselor de producţie.

Prin loc de muncă se înţelege suprafaţa sau spaţiul în care muncitorul sau o echipă de muncitori acţionează cu ajutorul uneltelor de muncă asupra obiectelor muncii în vederea extragerii sau transformării lor potrivit scopului urmărit.

Procesul tehnologic - reprezintă ansamblul de operații mecanice, fizice, chimice, care prin acțiune simultană sau succesivă transformă materiile prime în bunuri sau realizează asamblarea, repararea ori întreținerea unui sistem tehnic.

Un proces este un ansamblu de activități corelate sau în interacțiune care transformă elemente de intrare în elemente de ieșire.

PROCESUL DE PRODUCŢIE

Definiţie:

Procesul de producţie reprezintă:

1. totalitatea activităţilor care se desfăşoară într-o întreprindere sau unitate economică de la primirea materiei prime până la obţinerea produsului finit.

2. totalitatea activităţilor care au loc în legătură cu transformarea obiectelor muncii cu ajutorul mijloacelor de muncă, în vederea obţinerii produsului finit.

STRUCTURA PROCESULUI DE PRODUCŢIE

a. Proces tehnologic de fabricaţie (de bază) – reprezintă operaţiile care participă direct la realizarea produsului, au drept scop transformarea diferitelor materii prime şi materiale în produse finite pentru obţinerea compoziţiei, structurii, formei, dimensiunilor, greutăţii, poziţiei necesare a materialelor sau semifabricatelor.

Exemple: frezarea, strunjirea, lipirea, sudarea, asamblarea, etc

Frezarea este o operaţie de aşchiere executată cu ajutorul unei scule rotitoare prevăzută cu mai multe tăişuri , denumită freză pe maşini de frezat.

Strunjirea este procedeul de prelucrare prin aşchiere, efectuat la strung cu ajutorul cuţitelor de strung.

Lipirea este procedeul tehnologic de asamblare nedemontabilă a două sau mai multe piese, cu ajutorul unor aliaje de lipit.

Sudarea este un proces de îmbinare nedemontabilă a două sau mai multe piese realizată prin stabilirea de legături de acelaşi tip cu cele din materialele de îmbinat.