Metode și soluții pentru valorificarea deșeurilor solide prin compostare și piroliză

Consideraţii generale

Integrarea României în Uniunea Europeana impune armonizarea legislaţiei din ţara noastră cu legislaţia Uniunii Europene. Legislaţia de mediu a Uniunii Europene, cuprinsă în Capitolul 22 al Acquis-ului Comunitar, stabileşte şi principiile activităţii de gestionare a deşeurilor : principiul protecţiei resurselor primare; principiul măsurilor preliminare; principiul prevenirii; principiul poluatorul plăteşte corelat cu principiul responsabilităţii producătorului şi cu principiul responsabilităţii utilizatorului; principiul substituţiei; principiul proximităţii corelat cu principiul autonomiei; principiul subsidiarităţii; principiul integrării. Aceste principii sunt formulate în contextul mai larg al conceptului de dezvoltare durabilă.

Prin urmare, managementul durabil al deşeurilor este acel management al deşeurilor eficient din punctul de vedere al protecţiei mediului, posibil din punct de vedere economic şi acceptabil din punct de vedere social, altfel spus, să reducem povara asupra mediului într-un nivel de cost acceptabil, după cum se poate observa în figura 1.

Totuşi, de când ţelul principal al unui sistem de management al deşeurilor solide municipale nu se referă doar la sănătatea şi siguranţa oamenilor, dar el trebuie sa fie eficient sub aspectul protecţiei mediului, posibil din punct de vedere economic şi acceptabil din punct de vedere social, durabilitatea managementului deşeurilor ar putea să însemne că el se poate automenţine în timp, fără secătuirea resurselor pe care se bazează. Un astfel de sistem ar trebui integrat condiţiilor locale şi fezabil din perspective tehnice, de mediu, sociale, economice, financiare, instituţionale şi politice.

Elementul comun şi fundamental al strategiilor şi politicilor regionale de management al deşeurilor îl constituie abordarea cunoscută sub numele de Gestionarea Durabilă a Deşeurilor (GDD). Gestionarea Durabilă a Deşeurilor este vitală pentru o comunitate umană, întrucât : capacitatea depozitelor scade continuu, în timp ce construirea unora noi reprezintă un proces dificil şi scump; multe materiale care se găsesc în volumul de deşeuri sunt resurse naturale rare, care trebuie recuperate; activitatea de colectare şi sortare a materialelor care se găsesc în volumul de deşeuri poate fi o oportunitate de a începe o afacere; un sistem care nu se bazează pe o singură variantă (adică existenţa cel puţin a unei alternative) este mai flexibil la schimbări economice, tehnologice şi legislative.

Prin urmare, aspectele economice ale GDD se referă şi la economisirea resurselor naturale, prin valorificarea materiilor prime şi materialelor.

GDD direcţionează comunităţile spre o rezolvare a problemelor de gestionare a deşeurilor, stabilind ierarhia soluţiilor şi alternativelor, conform figurii 2: reducerea (minimizarea) cantităţii de deşeuri; valorificarea (reciclarea şi compostarea) deşeurilor; recuperarea de energie şi micşorarea volumului deşeurilor prin incinerare; optimizarea evacuării finale, prin depozitarea în depozite ecologice.

Valorificarea deşeurilor are în vedere recuperarea şi reciclarea.

Reciclarea deşeurilor este un proces care include colectarea deşeurilor, sortarea (separarea) materialelor din volumul deşeurilor, transportul materialelor şi procesarea acestora în vederea valorificării, activitatea de marketing (identificarea cumpărătorilor, negocierea preţului şi transportul materialelor) şi manufacturarea (reconfigurarea) de noi produse cu materialele reciclate.

La scară globală, sunt evidenţiate o serie de restricţii în privinţa resurselor materiale, ceea ce a făcut ca reciclarea produselor să devină o necesitate obiectivă.

Avantajele recuperării au determinat ţările vestice să includă recuperarea şi reciclarea substanţelor utile din deşeurile municipale si industriale în strategia dezvoltării economice.

Sursele de deşeuri sunt numeroase şi variate generând produse heterogene atât ca mărime, formă şi densitate cât şi ca proprietăţi fizico-chimice.

În consecinţă există un număr mare de filiere de tratare a acestor deşeuri, fiecare având caracteristici proprii. Evident, este necesar a se alege filiera cea mai potrivită pentru distrugerea unui anumit tip de deşeu. Unităţile de tratare termică se confruntă adesea cu probleme în exploatare datorită variabilităţii deşeurilor ce urmează a fi procesate. Alegerea unui anumit tip de instalaţie pentru tratarea unui deşeu, astfel încât distrugerea termică a produsului să fie completă eliminându-se totodată cantităţi minime de poluanţi de nocivitate redusă, necesită cunoaşterea unui anumit număr de proprietăţi fizico-chimice ale deşeului.

Singurele teste existente ce permit determinarea acestor caracteristici, sunt cele aplicabile combustibililor solizi şi în special cărbunilor. Aceste teste omologate necesită însă un grad mare de pregătire a eşantionului, deoarece cantităţile cu care lucrează sunt de ordinul gramelor, în plus cu o granulometrie micronică. Aplicarea lor în cazul deşeurilor este mai mult decât aleatoare. Astfel, reprezentativitatea eşantionului pentru deşeuri este dificil de realizat din cauza cantitătilor mici cu care se realizează testul. În plus, este aproape imposibil de obţinut o granulaţie de ordinul micronilor în cazul deşeurilor datorită caracteristicilor fizice (elastice, fibroase, umede).