Normalizare contabilă

I. Prezentarea Standardului IAS 16 „Imobilizări corporale”

1. Introducere

În martie 1982 Consiliul IASC a aprobat norma IAS 16 ,,Contabilitatea imobilizărilor corporale“. Ultima revizuire a Standardului a avut loc în anul 2004, urmând ca acesta să intre în vigoare la 1 ianuarie 2005. Standardul Internațional de Raportare Financiară IAS 16 se referă la ,,Terenuri, clădiri, construcții și echipamente“, preluat în versiune românească prin ,,Imobilizări corporale“.

2. Obiectiv

IAS 16 are ca obiectiv prescrierea tratamentului contabil pentru imobilizările corporale astfel încât utilizatorii situaţiilor financiare să poată discerne informaţiile privind investiţia unei entităţi în imobilizările sale corporale, precum şi modificările survenite într-o astfel de investiţie. Pentru ca un element de tipul mijloacelor fixe sau a terenurilor să poată fi recunoscut ca activ, acesta trebuie să se încadreze în citeriile de recunoaștere a unui activ, prevăzute de Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare, și anume: să fie o resursă controlată de întreprindere ca rezultat al unor evenimente anterioare și să genereze beneficii economice viitoare.

3. Definiții

Conform Standardului, imobilizările corporale sunt definite ca active care:

 sunt deţinute în vederea utilizării pentru producerea sau prestarea de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;

 se preconizează a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade.

Standardul mai prevede și explicarea următorilor termeni:

Termeni Explicații

amortizarea alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga sa durată de viaţă utilă;

valoarea amortizabilă din costul unui activ se scade valoarea sa reziduală (valoarea care rămâne);

valoare contabilă după scăderea amortizării cumulate, precum şi a pierderilor cumulate din depreciere rămâne valoarea la care un activ este recunoscut în bilanţ, aceasta este denumită valoare contabilă;

valoare justă valoarea la care poate fi tranzacţionat un activ sau decontată o datorie, în cadrul unei tranzacţii desfăşurate în condiţii obiective și între părţi interesate de aceasta;

valoarea reziduală valoarea care rămâne în urma scoaterii din funcțiune a mijloacelor fixe, la expirarea duratei normale de funcționare. Din această valoare se scad cheltuielile făcute cu scoaterea din folosință a mijlocului fix ;

valoarea specifică entităţii valoarea actualizată a fluxurilor de trezorerie pe care o entitate se aşteaptă să le realizeze din utilizarea continuă a unui activ şi din cedarea sa la sfârşitul duratei sale de viaţă utilă;

valoarea recuperabilă valoarea recuperabila a unui activ, altfel spus, cea mai mare valoare dintre valoarea justă a unui activ şi valoarea sa de utilizare;

costul suma plătită în numerar (echivalente de numerar) la data achiziţiei sau a construcţiei activului;

durata de viaţă utilă perioada în care un activ se află în starea de funțiune necesară pentru a putea fi utilizat de către o entitate;

pierdere din depreciere are loc atunci când valoarea contabilă depăşeşte valoarea recuperabilă a unui active, diferența dintre cele două reprezentând pierdere din depreciere.