Reactor de Hidrofinare Petrol

Domeniu: Alte domenii

Conține 1 fișier: doc

Pagini : 114 în total

Cuvinte : 29267

Mărime: 976.48KB (arhivat)

Publicat de: Antoniu Nistor

Puncte necesare: 10

Descarcă acum

Cuprins Extras Bibliografie Preview

Cuprins

CAPITOLUL I
1. Stadiul actual al tehnologiilor de sudare
1.1. Introducere. Scurt istoric 3
1.2 Procedee de sudare 4
CAPITOLUL II
2. Proiectarea tehnologiei de sudare a “Reactorului de hidrofinare petrol”, problematica sudării oţelurilor
2.1. Proiectarea tehnologiei de sudare a îmbinărilor 17
2.1.1. Analiza sudabilităţii metalului de bază 17
2.1.2. Prezentarea îmbinărilor sudate şi a procedeelor posibile de sudare; analiza critică a posibilităţilor de aplicare din punct de vedere: cost, calitate, productivitate, posibilităţi de mecanizare/automatizare 23
2.1.3. Analiza sudurilor 33
2.1.4. Alegerea materialelor de adaos şi a celor auxiliare şi stabilirea compatibilităţii metal depus –metal de bază 38
2.1.5. Stabilirea necesităţii preîncălzirii şi a tratamentului termic final 50
2.1.6. Operaţii pregătitoare în vederea realizării structurii sudate 62
2.1.7. Calculul parametrilor tehnologici ai regimurilor de sudare 71
CAPITOLUL III
3. Tehnologia de control optimă
3.1. Alegerea metodelor de control nedistructiv după tipul îmbinării sudate 75
3.2. Alegerea procedeelor de control vizual după natura defectelor 75
3.3. Alegerea metodelor de control nedistructiv după grosimea materialului 80
3.4. Etalonarea defectoscopului ultrasonic şi a palpatoarelor 80
3.4.1. Funcţionarea defectoscopului u.s. cu impuls reflectat 81
3.4.2. Faze de lucru 83
3.5. Controlul ultrasonic a îmbinărilor sudate cap la cap prin topire 87
3.5.1. Aparate şi accesorii 87
3.5.2. Tehnica de examinare 89
3.5.3. Faze de lucru 90
CAPITOLUL IV
4. Studiu tehnico-economic 93
4.1. Norma tehnică de timp la sudarea manuală cu electrozi înveliţi 94
4.2. Normarea consumului de energie electrică 102
4.3. Calculul consumului de energie electrică pentru fiecare subansamblu al reactorului 103
4.4. Lungimile aproximative ale cordoanelor de sudură care vor fi executate pentru confecţionarea subansamblelor reactorului 105
4.5. Normarea consumului de materiale 105
4.5.1. Calculul consumului de electrozi 105
4.5.2. Necesarul consumului de electrozi pentru execuţia supraansamblelor 106
4.6. Calculul manoperei necesare pentru confecţia subasamblelor reactorului 107
4.7. Calculul preţului total pentru confecţia subansamblelor reactorului 107
CAPITOLUL V
5. Norme de protecţia muncii şi P.S.I. 108
5.1. Tehnica securităţii muncii în activitatea de control a structurilor sudate 110
5.2. Măsuri de protecţie a muncii în defectoscopia ultrasonică 111
Bibliografie 113

Extras din proiect

Capitolul I

Stadiul actual al tehnologiilor de sudare

1.1. Introducere. Scurt istoric.

Un proces vechi de când lumea.

Textul biblic pomeneşte despre timpurile lui Cain, când se lipeau prin topire tot soiul de scule din metal, de la bronz la fier. Lipirea, sudura metalelor are aşadar vârste milenare, dar, până către sfârşitul secolului al XIX-lea, singura metodă utilizată era sudura prin forjare, adică aducerea metalelor la stare de incandescenţă şi contopirea lor prin lovituri mecanice. Grecii ştiau cu un secol înainte de Hristos să aducă fierul la parametrii oţelului prin tratamente termice repetate, dar şi popoare mai vechi descoperiseră tehnici de forjare. Ştim că, în veacul al II-lea d.Hristos, atelierele fierarilor cunoşteau o amplă dezvoltare, iar în 1540 Vannoccio Biringuccio publica lucrarea intitulată “De la pirotechnia”, în care erau incluse operaţiunile de sudură la incandescenţă. Meşterii fierari au îmbunătăţit procedeul şi în perioada Renaşterii, aducându-l la adevărate valenţe ale artei. Abia o dată cu descoperirea arcului electric de Sir Humphrey Davy în 1801 şi cu dezvoltările tehnologice din deceniile ce au urmat, sudura metalelor a intrat în era modernă şi a devenit un procedeu tehnic de o covârşitoare importanţă pentru rasa umană.

Din vremurile de pionierat.

Tot un englez, Wilde, este acreditat cu patentul procedeului de a suda două piese metalice, în 1865. Sudura sub arc electric nu a fost utilizată până în 1881, când s-au introdus lămpile stradale cu electrod carbonic.

Un savant rus, Nikolas de Benardos, a adus îmbunătăţiri remarcabile prin introducerea electrodului metalic, precum şi a mănuşilor şi măştilor izolatoare ce permiteau acurateţea operaţiei. Adevărata revoluţie s-a produs însă în 1892, când Morehead şi Wilson au descoperit în mod accidental cum se poate produce acetilena.

A mai trebuit făcut doar un pas pentru a constata că arderea acetilenei în exces de oxigen produce o flacără cu temperaturi mai mari de 5.000 de grade, capabile să topească aproape orice metal cunoscut. Un suedez, Oscar Kjellberg, a desăvârşit tehnica de sudură sub arc electric, inventând şi patentând electrodul metalic acoperit, obţinând astfel o calitate superioară, prin rezistenţa şi rapiditatea procesului.

Despre progresele moderne.

O invenţie semnificativă pentru modernizarea procedeelor de sudură a fost înregistrată în America, sub numărul de patent 1.746.207, de Alexander (1924). Tehnica se numeşte “Atomic Hydrogen Welding Process” şi constă, în esenţă, în utilizarea gazului de hidrogen ca scut ce produce o ridicare semnificativă a temperaturii în jurul arcului electric. Au urmat cercetări şi descoperiri succedate cu repeziciune pe perioada a numai câteva decenii, de la cele girate de prestigioasa Carbide Corporation (sudura subacvatică) până la procedeul denumit “heliarc”, ce utilizează un gaz rar, heliul. Astăzi, datorită americanului Robert Gage, proprietarul unui patent înregistrat la 26 iulie 1955, avem sudura cu plasmă, un proces sofisticat şi redutabil care a revoluţionat industria aeronautică-spaţială.

Sudura şi războiul.

Sudura metalelor a avut din toate timpurile un rol esenţial în producerea şi modernizarea armelor. De la săgeţile cu vârf metalic la lăncile sau armurile cavalerilor medievali, piesele metalice sudate au stat nu de puţine ori la originea unor victorii militare răsunătoare. Inventarea sudurii subacvatice în debutul celui de-al doilea război mondial a avut un rol atât de covârşitor, încât Bob Irving nota în The Welding Journal: “Importanţa sudurii subacvatice a fost relevantă la începutul războiului, când preşedintele Roosevelt trimitea primului-ministru Winston Churchill şi Camerei Comunelor o scrisoare informativă în care anunţa că industria americană este în posesia unor tehnici de sudură ce vor permite construcţia unor nave în timpi şi la parametri net superiori”. Victoriile navale ale aliaţilor au fost, cu certitudine, decisiv influenţate de calitatea şi cantitatea navelor aruncate în luptă pe mările şi oceanele planetei.

1.2 Procedee de sudare.

Sudarea cu electrod nefuzibil în mediu de gaz inert – WIG/TIG (GTAW)

Procedeul de sudare WIG/TIG se aplică la sudarea oricărui metal sau aliaj metalic, în general la realizarea sudărilor dificile din toate punctele de vedere, cum este cazul sudării componentelor subţiri (grosimi 0,1..3,5 mm) din metale active şi refractare, unde este necesară o curăţenie deosebită pentru a se realiza îmbinări de calitate.

Schema de principiu a procedeului este dată în figura 1.1.

Figura 1.1. Schema de principiu a procedeului WIG

- VM –vergea metalică;

- EW – electrod de wolfram;

- AES – arcul electric de sudare;

- GP – gazul de protecţie;

- RG – regulatorul de gaz.

Tehnica sudării comportă trei etape: