Recilarea Vehiculelor Scoase din Uz

1. Introducere

Aspecte legate de vehiculele scoase din uz au început să fie investigate amănunţit de Comisa Europeană în a doua jumătate a anilor 90 mai întâi printr-o serie de studii (ex: Vehicule scoase din uz –Date curente de bază reflectând contextul ecologic şi economic general al problemei vehiculelor scoase din uz – Institutul pentru Politici Europene de Mediu 1996) care au arătat atât dimensiunea fenomenului (numarul vehiculelor scoase din uz la nivelul celor 15 state UE din acea perioadă fiind de aproximativ 9 milioane pe an) cât şi faptul că este necesara crearea unui cadrul legislativ uniform şi coerent la nivelul statelor membre. Cadrul respectiv trebuia să prevadă criterii de performanţă pentru tratarea vehiculelor scoase din uz în condiţii de siguranţă pentru mediu şi sanătatea populaţiei şi atingerea unui grad ridicat de reutilizare, reciclare şi valorificare energetica a materialelor şi componentelor provenind de la depoluarea şi dezmembrarea vehiculelor scoase din uz. În plus, pentru facilitarea gestionării VSU a trebuit să se includă obligaţii legate de fabricarea vehiculelor noi, în mod special în ceea ce priveşte codarea obligatorie a componentelor de plastic în vederea facilitării dezmembrării şi restricţionarea utilizării metalelor grele la fabricarea vehiculelor.

În plus au trebuit integrate principiile care stau la baza legislaţiei comunitare în domeniul

gestionarii deşeurilor şi anume:

- principiul poluatorul plăteşte;

- principiul responsabilitaţii producătorului.

A fost de asemenea utilizată experienţa legată de elaborarea şi implementarea altor componente similare ale acquis-ului comunitar privind gestionarea fluxurilor speciale de deseuri (ex.: ambalaje, uleiuri uzate, baterii si acumulatori uzaţi) unde s-au aplicat aceleaşi principii. Datele care au stat la baza stabilirii obiectivelor de valorificare şi cerintelor minime pe care trebuie să le indeplinească unităţile de colectare/tratare au fost obţinute plecând de la rezultatele sistemelor deja funcţionale în anumite state membre (în mod special Olanda, Danemarca şi Suedia).

Principalele idei care au rezultat în urma studiilor şi care au stat la baza elaborarii

Directivei 2000/53/CE sunt următoarele:

- deşeurile trebuie reutilizate şi valorificate acordându-se întâietate reutilizării si reciclării;

- statele membre trebuie să ia masuri pentru a se asigura că operatorii economici instituie sisteme de colectare, tratare şi valorificare a vehiculelor scoase din uz;

- statele membre trebuie să se asigure că ultimul deţinator şi/sau proprietar poate livra vehiculul uzat catre o instalaţie de tratare autorizată fară costuri, ca urmare a faptului ca vehiculul nu are valoare sau are o valoare comercială negativă, iar producătorii acoperă integral sau în mare masura costurile punerii în aplicare ale acestei măsuri;

- este important ca masurile preventive sa se aplice cu începere din faza de proiectare a vehiculului şi să se concretizeze în special în reducerea şi controlul substantelor periculoase pentru a preveni eliberarea acestora în mediu, a facilita reciclarea şi pentru a evita eliminarea deşeurilor periculoase;

- având în vedere nivelul scăzut la care se realizează, reciclarea tuturor părţtilor din plastic ale vehiculelor uzate trebuie îmbunatatita continuu;

- cerinţele pentru dezmembrarea, refolosirea şi reciclarea vehiculelor uzate şi a componentelor acestora trebuie integrate în etapele de proiectare şi producţie ale noilor vehicule;

- trebuie încurajată dezvoltarea pieţelor de materiale reciclate;

- este necesară introducerea unui certificat de distrugere pentru a condiţiona radierea vehiculelor scoase din uz;

- agenţii economici care desfasoara operaţiuni de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz trebuie sa deţina autorizaţii de mediu;

- este necesară promovarea proprietatilor legate de reciclarea şi valorificarea vehiculelor;

- stocarea temporară şi tratarea vehiculelor trebuie efectuate astfel încat sa se previna impactul negativ asupra mediului şi afectarea concurentei şi a schimburilor comerciale;

- pentru a obţine rezultate pe termen scurt şi pentru a oferi agentilor, consumatorilor şi autoritatilor publice perspectiva necesara pe termen lung, este necesara stabilirea de obiective cuantificate de reutilizare, reciclare şi valorificare care trebuie indeplinite de agentii economici;

- producatorii trebuie sa se asigure ca vehiculele sunt proiectate şi fabricate astfel incat să permită indeplinirea obiectivelor de reutilizare, reciclare şi valorificare;