Sticla

Argument

Sticla este un corp solid, cu o structură amorfă, obţinut prin subrăcirea unor topituri cu compoziţii chimice variabile, ce devin rigide la intervale diferite de temperatură, datorită creşterii treptate a vâscozităţii. Trecerea din starea fluidă în starea rigidă este reversibilă. Datorită proprietăţilor sale, impermeabilitatea la lichide şi gaze, rezistenţa deosebită la agenţii chimici şi atmosferici, calităţile igienico-sanitare şi estetice, sticla are largi utilizări în tehnică, precum şi în domeniul casnic.

Primul capitol se referă la materiile prime principale şi auxiliare. Materiile prime principale sunt vitrifianţii, fondanţii şi stabilizatorii.

Materiile auxiliare infuenţează procesul de topire şi conferă sticlei anumite proprietăţi şi anume: afinanţii, decoloranţii, coloranţii şi opacizanţii. Tot în primul capitol este vorba despre proprietăţile sticlei în stare topită şi rigidă. Proprietăţile sticlei în stare topită sunt vâscozitatea, tensiunea superficială şi capacitatea de cristalizare. Proprietăţile sticlei în stare rigidă sunt proprietăţile fizice, proprietăţile mecanice şi tehnologice, proprietăţile chimice şi proprietăţile igienico-sanitare.

În cel de-al doilea capitol este prezentată clasificarea sticlei în următoarele grupe: sticla comună şi cristalul, sticla pentru construcţii, pentru laborator, sticla optică, sticla pentru articolele electro-tehnice, pentru corpuri de iluminat, sticla de protecţie contra radiaţilor nucleare, sticla de siguranţă, sticla fotosesibilă, sticla pentru fibre şi fire tip A,C,E, O,S, pentru acoperiri, pentru industria electronică şi sticla solubilă.

În partea a doua al acestui capitol se clasifică articolele de menaj astfel: articole de menaj propriu-zise, articole de sticlă întrebuinţate ca ambalaje, articole din sticlă termorezistente, articole decorative şi articole de menaj.

Capitolul III se referă la factorii de calitate din sfera circulaţiei mărfurilor.

Ambalarea se face în cutii de carton tip mucava, în pachete de hârtii protejate cu talaş.

Marcarea produselor va cuprinde o etichetă de hârtie cu următoarele menţiuni: marca de fabrică, denumirea comercială, numărul lotului, luna şi anul de fabricaţie, preţul, semne de protecţie sau cuvântul „Fragil”.

Transportul se realizează cu mijloace acoperite pentru a le ferii de umezeală, praf şi raze solare.

Depoziterea se face în locuri ce asigură o bună protecţie contra agenţilor atmosferici şi a şocurilor mecanice.

În capitolul IV se prezintă caracteristicile de calitate şi modalităţile de verificare ale articolelor din sticlă pentru menaj. Aceasta se face prin verificări de laborator verificându-se ovalitatea, rezistenţa la şoc termic, determinarea tensiunilor interne ale sticlei şi verificarea dimensiunilor, capacităţii şi masei. La verificarea organoleptică se pot depista şi defecte care se regăsesc în proiect.

Capitolul V se referă la pregătirea mărfurilor din sticla pentru vânzare: dezambalarea din ambalajul colectiv, ştergerea de praf, etichetarea şi marcarea preţurilor, transportarea în sala de vânzare.

În acest capitol se cuprinde expunerea şi etalarea mărfurilor din sticlă – care se aşează în rafturi şi gondole grupate pe destinaţii aranjate în funcţie de formă, dimensiuni, culori şi decor.

În ultimul capitol se vorbeşte despre certificatul de garanţie al produselor. Pentru a fi valabil, certificatul de garanţie trebuie să aprecieze elementele de identificare a produsului, durata medie de utilizare, termenul de garanţie, modalităţile de asigurare a garanţiei denumirea şi adresa unităţii cu care s-a încheiat contractul de service.

Putem trage concluzia ca sticla a devenit in ultimii ani un element tot mai frecvent utilizat in constructii. Este vorba, insa, de cele mai multe ori, de fatade transparente din sticla, ale caror rol este acela de a realiza o legatura intre interior si exterior, cu ajutorul luminii.

Multe lucruri sunt afectate de trecerea timpului, insa unele pur si simplu sunt atat de bune, incat orice schimbare le-ar lua pur si simplu sufletul.

Capitolul I

Sticla: definitie,importanta,mod de obtinere

1.1 Materii prime folosite la fabricarea sticlei

După rolul pe care îl îndeplinesc în cursul procesului tehnologic, materiile prime se clasifică în materii prime principale şi materii secundare(auxiliare).

Vitrifianţii conferă sticlei duritate, o bună stransparenţă şi o structură amorfă. Cei mai importanţi sunt bioxidul de siliciu, trioxidul de bor, boraxul şi pentaoxidul de fosfor.

Fondanţii au rol de a coborî temperatura de topire a silicei. Se folosesc în acest scop carbonatul de sodiu sau de potasiu.

Stabilizatorii conferă silicei rezistenţă chimică, mecanică şi termică. Din această grupă fac parte calcarul, feldspatul, dolomitul, oxidul de zinc, carbonatul şi sulfatul de bariu.

1.2 Materiile secundare influenţează procesul de topire şi conferă sticlei anumite proprietăţii şi anume:

●Afinanţii au rolul de a limpezii masa sticloasă topită îndepărtând bulele de gaze rezultate în procesul de topire, dând omogenitate sticlei. În acest scop se f olosesc trioxidul de arsen, azotatul de sodiu sau de potasiu, sulfatul de sodiu sau de calciu şi clorura de sodiu.

●Decoloranţii au rolul de a îndepărta nuanţa verzuie sau gălbuie a sticlei, datorită impurităţii silicei. Se folosesc troxidul de arsen, sulfatul sau azotatul de sodiu, bioxidul de seleniu.

●Coloranţii sunt compuşi metalici cu rolul de a colora masa sticloasă. Cei mai utilizaţi sunt oxizii de fier pentru culoarea verde-albăstruie sau galben-verzuie, oxidul de cupru pentru culoarea albastră, oxizii nichelului pentru voilet-brun, oxidul de cobalt pentru albastru-violet, oxizii cromului pentru culoarea galben sau verde, oxizii seleniului pentru rubiniu, sulfura de cadmiu pentru portocaliu, oxidul de mangan şi fier pentru negru şi coloranţii coloidali care colorează sticla în roz-roşu rubiniu şi respectiv în galben.