Targeting - componentă esențială a procesului de planificare a operațiilor

INTRODUCERE

Trăim într-o lume în plină transformare, într-o lume dinamică, unde nimic din ceea ce a fost nu mai este de actualitate acum. Şi totuşi, se poate spune că lumea în care trăim este aceeaşi dintotdeauna. Principiile după care se guvernează lumea în ziua de azi sunt aceleaşi ca şi acum 50 ani, 100 ani, 200 ani, ba chiar şi 3 000 ani. De ce spun aceasta- Pentru că studiindu-l cu atenţie pe marele gânditor militar chinez Sun Tzî, putem vedea limpezimea şi profunzimea gândirii sale. Încă din acele vremuri, marele gânditor a enunţat importanţa forţelor terestre:

„De neatins şi imaterial, expertul nu lasă urme; misterios ca o divinitate, el nu poate fi auzit. În felul acesta inamicul se află la bunul lui plac.” (VI.6) Mai mult ca oricând, în condiţiile proliferării ameninţărilor asimetrice, este necesară constituirea şi operaţionalizarea unor forţe capabile să abordeze acest tip de război neconvenţional şi, în acelaşi timp, să poată să îndeplinească dezideratul oricărei organizaţii moderne şi anume eficienţă maximă cu un consum de energie minim şi bineînţeles pierderi umane şi materiale zero.

Desfăşurarea acţiunilor militare contemporane pe spaţii extinse şi cu forţe relativ reduse numeric necesită în primul rând controlul informaţiei şi apoi întrebuinţarea de forţe foarte bine pregătite în locurile şi la momentele unde se poate obţine eficienţă maximă. Planificarea minuţioasă şi eficientă este în primul rând o caracteristică a forţelor cu un nivel ridicat de pregătire.

Astfel, a apărut necesitatea procesului care în unele armate este denumit ca „targeting”, uneori fiind tradus ca „managementul ţintelor”. În cazul forţelor terestre, acest proces are o structură aparte, fără însă a încălca principiile general valabile pentru celelalte categorii de forţe armate.

Creşterea rolului forţelor de sprijin de foc în conflictele secolului XXI este strict legată de fizionomia conflictelor convenţionale şi mai ales neconvenţionale. Creşterea pericolelor şi riscurilor, în mod deosebit din categoria celor asimetrice, impune restructurarea, transformarea, perfecţionarea şi instruirea acestor forţe de elită, care să fie în măsură ca prin lovituri „chirurgicale” să îndeplinească obiectivele stabilite.

În ultimul timp se vorbeşte tot mai mult despre „TARGETING”. Acest termen cuprinde o serie întreagă de activităţi specifice desfăşurate de către statele majore pentru a identifica şi desemna ţinte. Pentru a fi mai precis, voi prezenta unele noţiuni definite în cadrul termenilor folosiţi de alianţa nord atlantică

CAPITOLUL I

I.1 FUNDAMENTELE DOCTRINEI FORŢELOR TERESTRE

Forţele Terestre constituie una din componentele de bază ale Armatei României. Activitatea sa este fundamentată şi se desfăşoară pe baza unei doctrine specifice, în toate aspectele sale de bază, de la raţiunea de a fi, organizare şi dotare, la pregătirea şi executarea operaţiilor militare.

Doctrina operaţiilor Forţelor Terestre reprezintă un ansamblu de idei, opţiuni şi obiective ce se constituie într-o largă expresie a cunoaşterii militare considerate relevante pentru această categorie de forţe, definind identitatea, structura, pregătirea, rolul, principiile generale şi modul de acţiune pentru îndeplinirea misiunilor ce le revin.

Doctrina constituie o reflectare obiectivă a elementelor acţionale ale Forţelor Terestre, exprimând în acelaşi timp, raţiunea şi modul de a fi al acestora.

Doctrina are autoritate dar nu obligă, iar aplicarea sa în practică presupune gândire, judecată şi discernământ.

Doctrina operaţiilor Forţelor Terestre se fundamentează pe:

- Constituţia României;

- documentele de drept internaţional la care România a aderat sau este parte;

- actele normative în vigoare referitoare la apărarea naţională, organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, a Armatei României, în general şi a Forţelor Terestre, în special, precum şi alte acte normative generale, care au aplicabilitate în domeniul militar;

- documentele cadru privind domeniul militar (Strategia de securitate naţională a României, Carta albă a securităţii şi apărării naţionale a Guvernului, Strategia militară a României, doctrinele cu caracter general ale armatei);

- rezultatele recunoscute ale cercetării ştiinţifice interne şi internaţionale, în domeniul militar;

- tradiţiile de luptă ale Forţelor Terestre şi învăţămintele rezultate din conflictele militare şi din activităţile desfăşurate (inclusiv din operaţiile multinaţionale);

- precizările şefului Statului Major General pentru realizarea puterii de luptă (capacităţii operative) stabilite;

- prevederile doctrinelor militare similare ale NATO.

Doctrina operaţiilor Forţelor Terestre stabileşte concepţia în care se desfăşoară întreaga gamă de operaţii executate de către această categorie de forţe ale armatei.

Ea este rezultanta reflectării celor mai recente idei şi teorii cu privire la ducerea operaţiilor specifice luptei armate, a operaţiilor de stabilitate şi de sprijin, precum şi a operaţiilor intermediare, în condiţiile date de tradiţiile proprii, de experienţa altor armate şi de prevederile legislaţiei interne şi internaţionale în vigoare. Prin terminologie, abordările şi regulile propuse, doctrina urmăreşte atât realizarea interoperabilităţii operaţionale şi administrative a Forţelor Terestre cu celelalte categorii de forţe ale armatei şi cu structurile similare din armatele ţărilor aliate (partenere), cât şi îndeplinirea la parametri optimi a misiunilor, în condiţiile modernizării structurilor organizatorice, a dotării tehnice şi ale menţinerii riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.