Brâncuși - viața și arta

Capitolul 1.

Introducere în lumea lui

Constantin Brâncuşi

Cel mai mare sculptor al secolului XX, Constantin Brâncuşi, figura centrală în mişcarea artistică modernă şi un pionier al abstractizării este considerat părintele sculpturii moderne. Sculpturile sale se remarcă prin eleganţa formei şi utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avant-gardei pariziene.

Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât şi importanţa acordată luminii şi spaţiului sunt trăsăturile caracteristice ale creaţiei lui Brâncuşi. Opera sa a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură şi desen.

Capitolul 2.

Viaţa lui Brâncuşi

Constantin Brâncuşi, este un sculptor român celebru, unul din primii mari creatori din arta modernă.

Constantin BRÂNCUŞI s-a născut la Hobiţa-Pestisani, judeţul Gorj la 19 februarie 1876. Urmează Şcoala de meserii din Craiova (1894-1898), apoi Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti (1898-1902), unde pentru scurtă vreme l-a avut profesor pe Ion Georgescu, apoi pe Vladimir C. Hegel. În timpul studiilor realizează bustul Gheorge Chiţu, un Cap de expresie, ca şi o serie de copii - Ecorseul ( împreună cu Dr. Gerota ), Vitellius, Capul lui Laocoon.

Mai realizează busturile Georgescu-Gorjan (1902) şi General Dr. Carol Davila (1903), aşezat mai târziu (1912) în curtea Spitalului militar din Bucureşti.

În 1904 porneşte spre Paris, trecând prin Budapesta, Viena, Munchen (aici sta un timp), prin Elveţia. Obţinând o bursă in Franţa în 1905, se înscrie la Şcoala de arte frumoase, în clasa lui Antonin Mercie. În 1907 este acceptat practician in atelierul lui Rodin, pe care îl va părăsi, orgolios şi plin de încredere, comparându-l pe maestrul său cu un arbore la umbra căruia iarba nu creste. Brâncuşi creează acum Portretul lui Nicolae Darascu, Bust de băiat, Cap de băiat, Dupliciu (1906) apoi Rugăciunea si Portretul lui Petre Stănescu, ce constituie un ansamblu funerar comandat pentru Buzău (1907).

Artistul începe sa fie tot mai sigur de drumul pe care merge. Modelajul fin, sensibil la efectele luminoase se îndepărtează acum de incidentele de tip impresionist (Rodin) pentru a începe, în condiţiile afirmării unor tendinţe raţionaliste, intre care cubismul, o lunga lupta pentru surprinderea esenţei, a ceea ce este durabil, sustras clipei. Cuminţenia pământului, o prima versiune a Sărutului (1907), Somnul (1908), Muza adormita (1909-1910), Pasărea măiastra (1910), Prometeu (1911), Domnişoara Pogany (serie 1912-1933), Primul pas (1913) sunt lucrări ce marchează aplecarea spre valorile artelor arhaice, ale etniilor negre sau oceanice. În această perioadă se împrieteneşte cu Modigliani. Un alt prieten al său, pictorul Henri Rousseanu, îi spune lui Brâncuşi profeticele cuvinte: ".Tu ai transformat anticul in modern". Sculptorul - din ce in ce mai cunoscut - se bucura de succes si in S.U.A., la New York, unde, in 1913, participa la Expoziţia internaţională de artă modernă şi deschide prima sa expoziţie personală la "Photo Secession Gallery" prin grija lui Alfred Stieglitz şi Edward Steichen. Expune la manifestările grupărilor "Tinerimea artistica", "Arta Romana,", "Contimporanul" etc. In atelierul său vor veni să lucreze mai mulţi tineri artişti: Irina Codreanu, Milita Petrascu, Constantin Antonovici, Isamu Noguchi, George Teodorescu s.a.

Sculptorul caută principiile fundamentale ale formei, degajând-o tot mai puternic de aspectele efemere. Reducerea la structură a formelor organice are loc odată cu aplecarea spre formele primare, spre orizontul genezei vieţii (Principesa X, 1916; Primul strigăt, 1917; Nou născutul, 1920; Domnişoara Pogany, Leda, 1920; Începutul lumii, 1924). Seria de "Pasări în văzduh" aduce ideea ridicării în spaţiu, posibilitatea transcenderii cadrului concret de existenta. Brâncuşi reuşeşte să anuleze efectele gravitaţionale, dematerializând, printr-o şlefuire îndelungată, volumele. Alteori - cazul Coloanelor fără sfârşit dintre 1918-1928-ideea de înălţare este asigurată de creşterea pe verticală a unor module geometrice. Este o perioadă când sculptorul face schiţe şi pentru comandă - nerealizată - a maharajahului Yeswart Rao Holkar Bahadur, pentru un Templu al meditaţiei (1933).

Brâncuşi vine în România dând curs chemării Ligii Naţionale a femeilor din Târgu Jiu, care dorea să închine un monument eroilor patriei căzuţi în timpul primului război mondial. Realizează tripticul Masa tăcerii, Poarta sărutului şi Coloana fără sfârşit (1937-1938) - capodoperă a marelui artist. Aici, ca şi în alte opere, Brâncuşi regăseşte dimensiunile artei populare, ale întregului patrimoniu cultural românesc, pe care le-a introdus în atmosfera agitată a artei moderne.

Un clar principiu solar, fundamentând o nevoie de ordine şi raţiune, conduce demersul artistului popular spre aproprierea esenţelor realităţii. Atitudinea constructivă, pozitivă, ce se degajă din această abordare a fenomenelor vieţii face din Brâncuşi unul din creatorii ce au marcat decisiv evoluţia sculpturii moderne. El propune - un unic ecou in conştiinţa artistica a primei jumătăţi de secol, ecou prelungit prestigios şi în arta zilelor noastre - o decantare şi o nouă integrare a spiritualităţii şi nesensibilităţii. Asceza formelor, fascinaţia geometriei impunând o rigoare carteziana în conceperea spaţiului întâlnesc această permanentă tensiune antropocentristă, exprimată cu o căldură, cu o emoţionantă înţelegere.

Revelaţia străvechii culturi îi oferă nu atât o sumă de morfologii, reale fireşte, dar reduse la un pitoresc invocat de unii exegeţi ai săi, ci mai ales o structură morală şi filosofică. Preluând elemente de limbaj din zăcământul culturii populare, Brâncuşi încarcă opera sa de forţe miraculoase.

Iluminat de cultul pământului patriei şi al strămoşilor săi, sculptorul, "Genius loci al României", cum îl numea Giulio Carlo Argon, este fascinat de zorii naşterii omului, descoperind, în fluxul imemorial al vremii, momentele cruciale ale vieţii - naşterea, iubirea, munca, creaţia, moartea. Spaţiul închis, circular, al marilor sanctuare dacice din Munţii Orăştiei, măsurând curgerea vremii şi menţinând treaz spiritul, este reluat de Brâncuşi cu dorinţa de a sacraliza un loc, un punct evocator, unde timpurile, trecut, prezent şi viitor, se unifică.

Crescând impetuos pe verticală, Coloana ascunde în simplitatea sa efortul constructiv, pentru a păstra, pur şi persistent, sensul înălţării umane, aspiraţia spre lumina, spre raţiune.

Constantin Brâncuşi s-a stins din viaţa la 16 martie 1957, la Paris.