Studiu privind Utilizarea Lianților în Pictura pe Diferite Suporturi

INTRODUCERE

Opera de arta este încarcata pe lânga semnificatia mesajului plastic si de materia care o compune.

Pictura - ca orice arta - este în primul rând meserie, scria marele pictor român Tonitza, iar meseria presupune prelucrarea materiei. Daca opera de arta ramâne etern tânara în ceea ce priveste creatia artistica, ea nu este la fel atunci când este vorba de materialitatea sa.

Imaginea picturala reprezinta efectul de suprafata al picturilor, în realitate aceasta are o alcatuire complexa, fiecare component având un rol bine determinat în ansamblul operei. Din punct de vedere fizic, orice pictura este o structura constituita dint-o serie de straturi, fiecare având la rândul lui o compozitie mai mult sau mai putin complicata.

De-a lungul timpului au existat diferite încercari de descriere a aspectelor materiale si tehnice privind realizarea unei picturi. Scrierile calugarului german TEOFILIUS ( De Diversis Artibus - sec. XII ) si MANUSCRISUL de la STRASBURG ( sec. XV ) sunt printre primele tratate referitoare la structura picturii . In Evul Mediu rasaritean se elaboreaza, de asemenea, adevarate manuale de pictura pentru zugravii iconari - acele erminii sau podlinnik-uri. Acestea, pe lânga elementele de tipologie iconografica necesare pentru zugravirea icoanelor si peretilor interiori ai bisericilor crestine, au indicatii privind categoriile de materialele utilizate, modul si principiile aplicarile lor. Destinatia sacra a icoanelor mobile sau iconostaselor, dar si experienta predecesorilor impuneau folosirea unor anumite materiale, cu proprietati specifice, capabisle sa slujeasca cel mai bine conditiilor si necesitatilor impuse de tehnica temperei. Tot astfel, în orice alta tehnica, ca de exemplu tehnica uleiului, tehnica frescei, acuarela guasa si altele, este indicat sa se respecte compatibilitatile între materialele specifice si regulile de baza de la punerea în opera.

Realizarea operei de arta este deci de neconceput în afara materiei chiar daca opera este conceputa de cel mai mare geniu.

Prin materiale se înteleg toti constituientii materiali ai obiectului, inclusiv aceia care nu participa în mod direct la aspectele sale voluntar artistice.

Pictura de sevalet constituie o unitate organica la care contribuie fiecare din elementele lui :suportul,preparatia, pigmentii, liantii, verniurile., toate acestea se interconditioneaza , toate influenteaza într-un fel sau altul stratul de culoare, între ele stabilindu-se o stare de echilibru fizic si chimic. Ruperea acestuia altereaza rezultanta finala - pictura - purtatoare a mesajului artistic.

In trecut , conditii pecuniare impuneau uneori si inovatii de moment chiar daca materialele nu erau cele mai potrivite. Cu timpul acestea provocau degradari ale picturii, chiar pâna la pi ???????????? ??????????? a noastra si purtatorul nostru de mesaj este - pentru a cita un mare artist contemporan, Fernand Leger - "obiectul pretios si rar, este mai mult decât o bijuterie, decât un diamant, decât aurul, argintul, este esentialul ce palpita închis într-un cadru" .

In aceasta lucrare ne vom referi la unul dintre elementele constitutive ale operei de arta si anume liantul - tinând cont detehnica de lucru pe diferite suporturi , mai precis pe lemn, pânza si carton si respectiv

liantii pentru tempera, ulei , acuarela si guasa.

CAP. 1 STRATIGRAFIA OPEREI DE ARTA

Opera de arta, este constituita în mod normal din patru elemente principale si anume .. suport, preparatie, suprafata imaginativa sau pelicula de culoare si strat protector sau vernis.

Cei vechi faceau pregatiri îndelungi înainte de a începe lucrul. Procedeele specifice erau imaginate înaintea executiei, iar numarul , varietatea, costul si caracterele materialelor de lucru determinau adesea vizibil aspectul tabloului. Lipsa unor culori, de pilda , avea consecinte în organizarea cromatica a operei ( albastru de lapislazului , obtinut din piatra semipretioasa costa exorbitant, verzurile erau modeste, ocrurile nu au tonuri vii etc. ). Lucrarile erau gândite de la început în toate detaliile si pentru ca în "procedeul flamand" improvizatiile pe parcursul executiei sunt practic imposibile. Tehnica de lucru era atât de întrepatrunsa cu viziunea încât orice detaliu îsi avea o explicatie metodologica.

Cei vechi foloseau culori putine, care se procurau greu si costau de obicei mult, iar ceea ce numim astazi "studii" probabil ca li s-ar fi parut o risipa de materiale (studiile vremii erau mai ales desene, uneori colorate). De aici necesitatea efortului de cunoastere aînsusirilor fiecarei culori si a fiecarui material care intra în componenta unei opera de arta , a calitatilor si limitelor materialelor de care dispuneau.

Cunoasterea proprietatilor acestor materiale, asociata cu sentimentul raspunderii sociale, a creat încetul cu ncetul norme de lucru stabile, transmite din generatie în generatie, uneori legiferate.

In CHARTA GROSSIMEISTERILOR din Gand regula putem citi .. " Fiecare pictor care face parte din corporatie trebuie sa lucreze în culori bune pe piatra, pânza, lemn sau orice alt material. Acela care nu respecta aceste reguli va plati o amenda".

Notiunea de pictura de sevalet este un concept extrem de vast, cuprinzând toate tehnicile picturale bidimensionale ce se desfasoara pe diverse suporturi aflate în plan.

Pentru pictura de sevalet SUPORTUL este constituit din lemn, carton, pânza, metal, marmora, hârtie etc. iar miniaturile au ca suport folia de pergament, lamela de ivoriu etc.

Vechii pictori, ajutati de ucenici, îsi grunduiau ei însisi panourile ,îsi fierbeau cleiurile, îsi preparau uleiurile si verniurile. Foloseau suporturi de buna calitate, de predilectie rigide ( lemn), ca si pânze de in si de cânepa. Grundurile lor solide, albe si absorbante, au trimis picturii o mare prospetime si luminozitate.

1.1. SUPORTURILE

Comparativ cu tehnica în fresca, pentru care suportul în constituie zidaria, acuarela si tempera transpuse pe lemn, pânza sau carton dau cu totul alte efecte. Tot asa pictura realizata pe panou de lemn da senzatie de soliditate, executata pe suport de pânza o senzatie de usurinta, pe sticla, o senzatie de transparenta.

Felul suportului este întotdeauna în relatiile cu caracteristicile diferitelor scoli si diferitelor epoci. Picturile pe suporturi rigide se prezinta întotdeauna ca un tip de pictura subtire si minutioasa, cu culori compacte si stralucitoare ( PICTURA FLAMANDA ) , pe când pictura pe suport flexibil este de o factura mai rapida si dezinvolta.

1.1.1. SUPORTURILE RIGIDE

In aceasta categorie intra metalul, tencuiala, piatra, sticla, fildesul, osul,lemnul etc., adica toate materiile care au un numitor comun - rigiditatea . Rezistenta lor în timp este în general mare, iar protectia pe care o ofera este

SUPORTURILE în general foarte buna, fiindca sa nu uitam, o pasta frecata cu ulei devine prin uscare casanta, lipsita complet de elasticitate si flexibilitate, astfel ca orice miscare a suportului de întindere, sau de întindere - destindere, o cracleaza. Se considera ca suporturile rigide favorizeaza în cel mai înalt grad durabilitatea materiei picturale..Marele numar de tablouri medievale care ne-au parvenit, fresca, vitraliul, etc. sunt tot atâtea argumente. Facând abstractie de zid si de folosirea relativ restrânsa a placilor de cupru, sticla , etc., este vorba, în primul rând, de lemn sau, în zilele noastre, de produsele artificiale derivând din acesta (cum ar fi placajul) sau înrudite cu el (cazul produselor obtinute prin procedeul aglomerarii ).