Asigurarea de Malpraxis

Asigurarea de malpraxis

Conform legislatiei in vigoare:

- personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, neglijenta sau cunostinte medicale insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament si pentru cele produse in exercitarea profesiei atunci cand isi depaseste limitele competentei, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu este disponibil personal medical ce are competenta necesara;

- asigurarea de malpraxis trebuie sa acopere, fara nici o discriminare, exceptie sau limitare, toate daunele produse si repararea prejudiciilor aparute ca urmare a raspunderii personalului medical, institutiilor furnizoare de servicii medicale, furnizorilor de servicii medicale si nemedicale subcontractanti, producatorilor si furnizorilor de echipamente, dispozitive medicale, materiale sanitare si substante medicale si sanitare.

- in vederea stabilirii cazurilor de raspundere civila profesionala pentru medici, farmacisti si alte persoane din domeniul asistentei medicale, se constituie, la nivelul fiecarei autoritati publice judetene si a municipului Bucuresti, o comisie de monitorizare si competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis. Drept urmare a sesizarii acestei comisii de catre persoana pagubita printr-un act de malpraxis, ori de catre mostenitorii acesteia, in caz de deces, se desemneaza, prin tragere la sorti, din lista judeteana a expertilor medicali un expert ori un grup de experti, in functie de complexitatea cazului, insarcinat cu efectuarea unui raport asupra cazului. Expertii au obligatia intocmirii si inaintarii catre comisie a acestui raport in termen de 30 de zile, comisia urmand sa adopte o decizie asupra cazului, in maximum 3 luni de la data sesizarii.

In realitate insa, asigurarile de raspundere civila pentru practica medicala sunt o afacere sigura pentru companiile de asigurari, care numai anul trecut au incasat de la medici aproximativ 153 de milioane de euro, dar ajung sa plateasca foarte rar daune pacientilor, acestea acoperind cheltuielile de judecata sau costurile de spitalizare, nu insa si daunele morale suferite de pacient. De multe ori, companiile scapa de daune pentru ca introduc tot felul de clauze, cum este cea legata de conditiile corespunzatoare de prestare a serviciilor medicale.

Medicilor li se impun, prin lege, in functie de scara de risc aferenta practicarii meseriei, diferite sume asigurate. Cei mai scumpi sunt chirurgii. Tarifele de prima nu constituie o problema pentru medici, fiind vorba de 20-50 de euro, astfel ca majoritatea nu este foarte interesata de clauzele contractului pe care il incheie cu societatile de asigurari. Pentru ca prima de asigurare este foarte mica, doctorii nu s-au preocupat cum e facut contractul. Daca pacientul reclama serviciile medicului, trebuie sa se adreseze Comisiei de Disciplina a Colegiului Medicilor la nivel local. Daca solutia nu-l multumeste, o poate contesta la nivel central. Procedurile pot dura si jumatate de an. Daca nici forul superior nu-i da castig de cauza, pacientul poate sa-si ceara drepturile in instanta. Pentru a proba ca are dreptate, trebuie sa plateasca alte cateva mii de lei pentru contraexpertiza medicala.

In putinele cazuri in care reclamantii au obtinut ceva de la firmele din domeniu nu s-a ajuns la procese. S-a recurs la o negociere pentru sume mult mai mici decat sumele asigurate. In comparatie cu tarile din Occident, sumele asigurate sunt derizorii. Acolo armate de avocati vaneaza cazurile de malpraxis si obtin milioane de dolari despagubiri de la companiile de asigurari unde au polite doctorii acuzati de culpe medicale. Este adevarat ca si primele de asigurare sunt de ordinul zecilor de mii de dolari pe an. Acesta este unul dintre motivele pentru care operatiile efectuate la clinicile din strainatate sunt atat de scumpe.

Pentru o reprezentare cat mai buna a notiunii de malpraxis trebuie mai intai inteleasa pozitia de pe care medicul se raporteaza fata de pacient. Relatia dintre medic si pacient este una contractuala. Obligatia medicului de a-l vindeca pe pacient este o obligatie de diligenta (de mijloace), obligatie care consta in indatorirea debitorului (medic) de a depune toata straduinta pentru atingerea unui anumit rezultat, fara a se obliga la insusi rezultat. Acest tip de raport contractual il protejeaza pe medic, in cazurile in care s-au efectuat interventii chirurgicale sau tratamente, corecte din punct de vedere profesional, dar vindecarea sau ameliorarea starii pacientului nu s-a produs, de eventualele despagubiri materiale solicitate de pacient.

Exista insa riscul erorilor ce pot interveni in efectuarea actului medical, erori care, in cazul medicinii, spre deosebire de cele mai multe profesii pot avea implicatii dintre cele mai grave culminand cu schilodirea sau moartea pacientului.

Asigurarea de malpraxis, a fost creata din necesitatea medicului (in cazul nostru) de a se proteja de eventualele despagubiri datorate pacientilor in urma unor erori profesionale si este reprezentata de un contract intre medic pe de o parte si casa de asigurari de cealalta parte, in care sunt specificate erorile profesionale pentru care medicul vrea sa fie asigurat precum si planurile tarifare care ii convin. Incheierea politei de asigurare presupune cunoasterea anumitor detalii de natura juridica si economica.

In exercitarea profesiei de medic exista 4 tipuri de raspundere; fiecare dintre ele este diferit instrumentata (judecata) si are diferite sanctiuni. Aceste raspunderi sunt: Penala - este personala, instrumentata de procuratura si aplicata de instantele judecatoresti in baza Codului Penal; sanctiunile sunt penale atunci cand exista vatamare sau deces; Civila - cade in sarcina angajatorului (a firmei, a furnizorului de servicii) si este instrumentata direct de instantele judecatoresti in baza Codului Civil; sanctiunile sunt reprezentate prin despagubiri materiale; Disciplinara - este personala, instrumentata de Colegiul Medicilor si aplicata de acesta in baza Codului de Deontologie Medicala; sanctiunile sunt disciplinare (mustrare, avertisment, vot de blam, suspendare din activitate); Administrativa - este personala, instrumentata de angajator (Consiliul de administratie al spitalului, cabinetului, policlinicii) si aplicata de acesta in baza Codului Muncii.