Asigurări aeronave

Introducere

Secolul trecut, omul si-a indeplinit visul de a zbura. Acesta a studiat foarte mult ducand aproape spre perfectiune aparatele de zbor. Aviatia este un domeniu care presupune un nivel ridi- cat de risc. De aceea, fie ca vorbim de producatorii de aeronave, fie de companiile aeriene, de accidente ale personalului navigant sau de raspundere civila legala fata de terti, asigurarea repre- zinta o garantie pentru companiile care isi desfasoara activitatea in acest domeniu. Deşi aviaţia a parcurs un drum lung în ultimii 100 de ani, este încă o industrie în curs de dezvoltare.

În Statele Unite, aviaţia se confrunta acum cu o serie de probleme care pot avea o lunga durata pentru rezolvarea actului de zbor în sine. In aviaţie la fiecare contract de asigurare, se examinează calităţile pilotului, tipul aparatului de zbor, dotarea electronică de la bord, aspectele geografice ale zborurilor, precum şi scopul folosirii aparatului de zbor.

Aparatele de zbor şi riscurile implicate, luate fiecare în parte , sunt unice, dar nici unul nu este atât de important ca expunerea permanentă la riscul de catastrofă. În evaluarea acestui risc, dat fiind natura zborului, un rol important îl au caracteristicile fizice ale avionului – întrucât avionul este un aparat de construcţie uşoară, robustă şi foarte sofisticată.

Se poate constata că avioanele sunt mult mai susceptibile la pierderi catastrofice decât orice alt vehicul terestru sau orice altă navă maritimă. Accidentele aviatice au demonstrat cât de predispuse sunt avioanele la daune totale şi cât de rapid, unele accidente, pot deveni catastrofe. pe măsură ce creşte capacitatea de transport şi se îmbunătăţesc parametri de zbor (viteză şi altitudine), creşte frecvenţa accidentelor majore.

Societati de asigurari

Societăţile de asigurare se confruntă cu o situaţie mai complicată decât cazul pierderii catastrofice, şi anume numărul limitat de unităţi expuse riscului. Numărul avioanelor expuse la pierderi este relativ mic, în comparaţie cu alte tipuri de bunuri (autoturisme, case, etc.). De aceea societăţile de asigurări care practică asigurări pentru aviaţie nu dispun, pentru anumite clase de risc, de suficiente unităţi expuse la risc pentru a permite calcule statistice corecte, pe baza cărora să se stabilească probabilitatea producerii riscului. Ca şi în cazul asigurărilor maritime, societă- ţile de asigurare, trebuie să se bazeze mai mult pe raţionamente logice decât pe o bază de date statistice.

Societăţilor de asigurări le-ar fi mai uşor dacă aparatele de zbor ar fi tipizate şi uşor clasificate pe categorii de risc. Chiar şi atunci când două avioane sunt asemănătoare, varietatea factorilor de risc la care sunt expuse face ca asigurarea lor să fie particularizată.Valoarea contrac- telor de asigurare este diferită de la un avion la altul, în funcţie de echipamentele electronice de bord şi de sistemele de ghidare instalate.

2.1. Contractul de asigurare

Contractul de asigurare este actul juridic consensual prin care asiguratul se obliga sa plateasca o anumita suma de lei numita prima de asigurare, in schimbul careia asiguratorul isi asuma obligatia ca la producerea evenimentului (riscul asigurat) sa plateasca asiguratului sau beneficiarului despagubirea de asigurare sau suma asigurata, in limitele convenite,precum si onorarea obligatiilor de raspundere civila ce revin asiguratilor fata de terti.

Contractul de asigurare cuprinde:

Obiectul asigurării sunt navele aeriene aparţinând companiilor de transport şi asociaţiilor sportive care se asigură pentru:

• pierderea şi avarierea navei;

• răspunderea faţă de pasagerii sau bagajele acestora şi pentru mărfurile transportate;

• răspunderea civilă faţă de terţi.

Riscurile asigurate

În baza contractului de asigurare se acordă despăgubiri pentru:

• pierderea fizică directă sau pierderea totală constructivă ori avarierea navei în timpul zborului, rulării la sol şi al staţionării la sol;

• dispariţia aeronavei;

• avarii pricinuite aeronavei de măsurile de salvare;

• cheltuielile făcute pentru salvarea şi conservarea aeronavelor;

• cheltuielile de judecată şi arbitraj făcute de asigurat cu ajutorul asiguratorului în scopul formulării pretenţiei faţă de terţi.

Pierderea fizică directă înseamnă distrugerea completă a aeronavei, fiind imposibilă repunerea ei în stare de funcţionare.

Pierderea totală constructivă reprezintă avarierea gravă a aeronavei, astfel încât cheltuielile implicate: de operaţiunile de salvare, de măsurile de limitare a pagubelor, de transport, de reparaţii şi repunere în stare de folosire, depăşesc 75% din suma asigurată.

În baza asigurării aeronavelor pentru răspunderea legală faţă de terţi, asiguratorul acordă despăgubiri pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de despăgubiri şi cheltuieli de judecată, pentru:

• vătămarea corporală sau decesul pasagerilor, ca urmare a accidentării acestora la bordul navei sau în cursul operaţiilor de îmbarcare / debarcare;

• pierderea, avarierea sau distrugerea bagajelor şi a bunurilor aflate asupra pasagerilor;

• pierderea, avarierea sau distrugerea mărfurilor transportate;

• vătămarea corporală sau decesul persoanelor ori avarierea sau distrugerea bunurilor din afara aeronavelor, cu condiţia ca acestea să fi fost cauzate, în mod direct, de aeronavă sau de obiectele desprinse sau căzute din aceasta