Asigurări obligatorii

1.Asigurările obligatorii de persoane

Asigurările sociale îşi formează fondurile necesare din contribuţiile societăţilor comerciale în principal şi din contribuţiile salariaţilor în parte. În cadrul participării cetăţenilor la procesul de producţie, aceştia sunt puşi uneori în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea cu toate măsurile de igienă, securitate sau protecţie a muncii. Marea majoritate, ajung la o vârstă la care nu mai pot face faţă cerinţelor muncii pe care au desfăşurat-o. De aceea, statul şi societăţile de producţie, comerciale sau de altă natură iau măsuri pentru protecţia cetăţenilor în asemenea cazuri. Ele constituie un fond din care vor fi ajutaţi cei în cauză. Necesitatea constituirii unui astfel de fond decurge din grija statului faţă de cetăţenii săi, de ridicarea nivelului de trai al societăţii. Fiind o problemă atât de importantă, dreptul la asigurări sociale este garantat în Consituţie, în Codul Muncii şi alte acte normative. Asigurările sociale participă la repartiţia unei părţi din Produsul Naţional Brut.

Principalele forme de protecţie a cetăţenilor prin asigurările sociale de stat sunt: a) pensiile; b) trimiterile la tratament balnear şi odihnă; c) indemnizaţiile; d) ajutoarele; e) cheltuielile cu ocrotirea sănătăţii.

2. Pensiile

Pensiile constituie forma principală şi tradiţională de ocrotire a cetăţenilor prin asigurările sociale. Pensiile sunt drepturi băneşti lunare ce se acordă pe tot timpul vieţii de la pensionare, persoanelor care îşi încetează activitatea datorită atingerii unei anumite limite de vârstă sau invalidităţii, copiilor urmaşi până la o anumită vârstă şi soţului supravieţuitor care are calitatea de urmaş, pentru a li se asigura acestora condiţii decente de viaţă. Deci, pensia poate fi privită şi din perspectiva unui venit de înlocuire atribuit persoanelor cărora vârsta nu le mai permite să activeze pe piaţa muncii.

În sistemul public din România se acordă următoarele categorii de pensii: pensia pentru limită de vârstă; pensia anticipată; pensia anticipată parţială; pensia de invaliditate; pensia de urmaş.

2.1. Pensia pentru limită de vârstă

Acordarea acestei pensii necesită îndeplinirea cumulativă a 2 condiţii: persoana să fi împlinit vârsta standard de pensionare şi să aibă o anumită vechime în muncă, respectiv un stagiu minim de cotizare în sistemul public. Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi şi atingerea acestei vârste se va realiza în 13 ani de la adoptarea Legii pensiilor (2000) prin creşterea vârstei de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei şi de la 62 de ani pentru bărbaţi. Stagiul minim de cotizare atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi este de 15 ani (până în 2013 va creşte progresiv de la 10 ani) iar stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei şi 35 de ani pentru bărbaţi (iniţial 25 de ani pentru femei şi 30 de ani pentru bărbaţi).

Totuşi, legislaţia prevede anumite derogări de la normele generale, reducându-se vârsta şi vechimea în muncă în următoarele cazuri:

-personalul angajat în grupa I şi a II-a de muncă, pentru fiecare an lucrat în grupele I şi a II a de muncă, se acordă câte un spor de vechime de 6 luni, respectiv 3 luni pe an lucrat, dacă s-au lucrat minim 20 de ani pentru femei şi 25 de ani pentru bărbaţi în aceste grupe. Totuşi pentru persoanele care au lucrat cel puţin 5 ani în grupele I şi II de muncă au dreptul să li se ia în calculul vechimii în muncă, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe, 1 an şi 6 luni pentru grupa I şi 1 an şi 3 luni pentru grupa a II-a, dar în acest caz nu se reduce limita vârstei de pensionare specifică grupelor I şi II.

Pentru anii lucraţi în plus peste vechimea minimă integrală, se acordă un spor de pensie de 1% pentru fiecare an în plus din primii 5 ani şi de 0,5 pentru fiecare an în plus peste primii 5 ani, din baza de calcul a pensiei.

Persoanele asigurate care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat, în funcţie de gradul handicapului, beneficiază de reducerea stagiilor de cotizare şi a vârstelor standard de pensionare în felul următor:

- cu 15 ani, reducerea vârstei de pensionare, dacă au realizat cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap grav;

- cu zece ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap accentuat;

- cu zece ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat stagiul

complet de cotizare, pentru cei cu handicap mediu.

Asiguraţii nevăzători beneficiază de pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă dacă au realizat ca nevăzător cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare.

Persoanele încadrate în muncă dornice să-şi continue activitatea şi după împlinirea vârstei de 65 de ani, bărbaţii, şi 60 de ani, femeile, pot solicita, cu trei luni înainte de împlinirea acestor vârste, ca unitatea să le menţină în muncă o durată de maxim trei ani.

2.2. Pensia anticipată

Asiguraţii care au depăşit stagiul complet de cotizare cu cel puţin 10 ani pot solicita pensia anticipată cu cel mult 5 ani înaintea vârstelor standard de pensionare. Stagiul de cotizare complet se calculează fără a lua în considerare perioadele în care asiguratul a beneficiat de ajutor social, a satisfăcut stagiul militar sau a urmat şi absolvit cursurile de zi ale învăţământului universitar pe durata normală a studiilor. Pentru asiguraţii care beneficiază de acest tip de pensie, la împlinirea vârstelor standard de pensionare, pensia anticipată devine pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate şi se transformă în pensie pentru limită de vârstă.