Asigurările Sociale de Sănătate

Tipuri de asigurări sociale de sănătate

Asigurările sociale de sănătate, reprezintă principalul sistem de ocrotire a sănătăţii populaţiei care asigura acordarea unui pachet de servicii de baza pentru asigurati si sunt obligatorii. Art. 34 din Constituţia României consacră dreptul la ocrotirea sănătăţii prevăzând:

- dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat;

- statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice;

- organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.

Organizarea sistemului asigurărilor sociale de sanatate are caracter obligatoriu şi funcţionează descentralizat. În paralel se pot practica alte forme de asigurări facultative de sănătate şi se pot organiza şi societăţi private pentru asigurarea sănătăţii.

Principalele tipuri de sisteme de ocrotire a sănătăţii sunt:

1. Sistemul asigurărilor de sănătate în exclusivitate private (SUA).

2. Sistemul naţional de sănătate reprezintă un alt model foarte răspândit, cunoscut şi sub denumirea de „Modelul Beveridge”.

3. Sistemele de asigurări de sănătate de tip Bismarck reprezintă un alt model al serviciilor de sănătate, inspirat din legislaţia socială germană din perioada 1882-1883. Sistemul este răspândit în Franţa şi Germania şi stă la baza sistemului de asigurări sociale de sănătate implementat în România.

Principiile asigurărilor sociale de sănătate

Asigurările sociale de stat pentru sănătate sunt organizate pe baza următoarelor principii:

- cuprinderea exhaustivă a tuturor cetăţenilor ca beneficiari;

- solidaritatea socială, care înseamnă că toţi cetăţenii contribuie conform salariului/venitului şi beneficiază în măsura în care au nevoie de asistenţă/îngrijire/tratament în caz de îmbolnăvire/ accident; contribuie, totodată, toate persoanele juridice;

- subsidiaritatea, adică sursele financiare constituite prin contribuţia cetăţenilor sunt în completarea celor pe care le alocă statul pentru sănătate şi a celor pe care cetăţenii asiguraţi înşişi le cheltuiesc pentru sănătate din propria lor voinţă;

- definirea strictă a serviciilor ce pot fi prestate în limitele sistemului atunci când se produce riscul îmbolnăvirii/accidentării; aceste servicii sunt angajate cu furnizori din sectorul public sau privat;

- finanţarea autonomă, care presupune că sumele din contribuţii ale cetăţenilor şi ale persoanelor juridice sunt folosite qvasiexclusiv pentru finanţarea serviciilor medico-sanitare; sunt posibile alocaţii bugetare sub formă de subvenţii din partea statului, al căror obiect îl formează realizarea unor programe guvernamentale pentru protecţia sănătăţii, cercetare medicală ş.a. sau pentru investiţii de anvergură;

- conducerea autonomă, ceea ce înseamnă că există organe proprii de conducere a activităţii şi de gestionare a fondurilor, care au caracter nonprofit, sunt independente, cu surse proprii de finanţare, au contabilitate proprie şi cont la bancă; aceste organe pot colabora cu organe ale statului şi aplică măsurile stabilite de Ministerul Sănătăţii.

Beneficiarii asigurarilor sociale de sanatate

Calitatea de asigurat revine oricărui cetăţean român cu domiciliul în ţară din momentul în care s-a angajat sau a început să plătească contribuţia, precum şi tuturor membrilor familiei sale, care nu au venituri proprii şi care se află în întreţinerea sa. Legea prevede în ce măsură pot beneficia de această calitate unii cetăţeni străini sau apatrizi, precum şi cetăţeni români care nu plătesc contribuţia. Calitatea de asigurat şi drepturile de asigurare încetează o data cu pierderea dreptului de domiciliu sau de şedere în România.

Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare fără plată contribuţiei:

- toţi copiii până la vârstă de 18 ani;

- ţinerii de la vârstă de 18 până la 26 de ani dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă;

- ţinerii cu vârstă de până la 26 de ani, inclusiv cei care părăsesc sistemul de protecţie a copilului şi nu realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

- soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii şi care se află în întreţinerea unei persoane asigurate;

- persoanele care beneficiază de anumite drepturi, acordate de legislaţia în vigoare, că fiind din categoria persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945 precum şi deportate în străinătate sau constituite în prizonieri dacă nu realizează alte venituri decât drepturile băneşti acordate pentru calitatea lor sau cele provenite din pensii;

- persoanele care au luptat pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989 precum şi urmaşii acestora dacă se încadrează în prevederile legale;

- persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensii sau alte surse, cu excepţia celor obţinute în bază Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap