Coordonatele Majore ale Reformei Sistemului de Pensii în România

Introducere

Sistemele de pensii traversează în întreaga lume o perioadă de criză. Multe dintre ţările Uniunii Europene, dar nu numai, au costuri impresionante – în general peste 8-10% din PIB, doar pentru a menţine pe linia de plutire o componentă a sistemului de asigurări sociale , respectiv, aceea de acordare a venitului necesar după ieşirea de pe piaţa muncii. Situaţia este însă mult mai dificilă, mai complexă, mai ales în perspectivă. În condiţiile „particularităţilor sistemului de pensii moştenit” şi a factorilor ce afectează inevitabil secolul pe care îl parcurgem (îmbătrânirea populaţiei, reducerea populaţiei active, problemele macroeconomice în principal ale ţărilor în tranziţie, etc.) bugetul necesar asigurării plăţii pensiilor ca pondere din PIB se anticipează că se va dubla peste 40-50 de ani.

La nivel internaţional, una din provocările ultimelor decenii a reprezentat-o administrarea sistemului pensiilor de stat, sistem care şi-a arătat limitele, având un defect major: denaturează corespondenţa fundamentală dintre efort şi recompensă sau, altfel spus, dintre responsabilităţile şi drepturile individului. Acest defect este agravat de acţiunea a doi factori exogeni, şi anume: descreşterea ratei de fertilitate concomitant cu creşterea speranţei de viaţă datorită progreselor medicinii. Aceasta înseamnă că un număr tot mai restrâns de persoane active susţin financiar un număr tot mai mare de pensionari. Întrucât atât creşterea vârstei de pensionare, cât şi majorarea impozitului pe salarii sunt limitate, acest sistem trebuie să reducă pensiile promise. Indiferent cum se realizează această reducere, prin inflaţie sau prin legislaţie, se ajunge la acelaşi rezultat pentru persoanele active: neliniştea privind siguranţa financiară la bătrâneţe.

Majoritatea ţărilor au demarat deja procese de reformă a pensiilor sau cel puţin îşi proiectează astfel de schimbări / pentru perioadele imediat următoare. Cu toate că pparent problemele sunt aceleaşi, direcţiile de schimbare, chiar dacă uneori convergente, sunt diferite. În urmă cu 10 ani, principala cale de reformă discutată şi implementată era în general, cea parametrică (modificarea vârstelor de pensionare, a ratelor de înlocuire, etc.). În momentul de faţă există un consens aproape explicit în lumea capitalistă occidentală: trecerea cel puţin parţială la sectorul privat reprezintă cheia viabilităţii sistemelor de pensii. România nu a făcut încă acest pas dar nu îşi poate permite să mai întârzie această reformare mult timp.

Din acest motiv a fost necesară găsirea unor soluţii viabile pentru realizarea unor scheme de pensii private care să garanteze siguranţa financiară a persoanelor vârstnice. Chiar şi ţările dezvoltate ale lumii, în care funcţionează sisteme de securitate social cu tradiţie, se confruntă cu necesitatea reformei în acest domeniu pentru a asigura sustenabilitatea sistemelor publice de pensii, în speţă a schemelor redistributive.

CAP 1. REFORMA SISTEMULUI DE PENSII ÎN ROMÂNIA

Reformarea sistemului de pensii din România a devenit astfel o necesitate după 1990 şi

pentru aceasta au fost luate două tipuri de măsuri menite să redreseze problemele apărute:

-măsuri pe termen scurt, de urgenţă, care nu au rezolvat însă decît parţial unele probleme:ajustarea beneficiilor prin indexare repetată ca răspuns la deteriorarea lor de către inflaţie

-o reformă propusă a fi pe termen lung şi care s-a materializat pe de-o parte în separarea

fondurilor de pensii şi a administrării lor de către bugetul şi administraţia centrală a statului

(proces realizat nu numai în România dar şi in Albania, Cehia, Ungaria, Slovacia), iar pe de altă parte în modificări realizate prin noua lege din 2000: prelungirea perioadei de cotizare şi

înăsprirea condiţiilor pentru pensionare anticipată.

Astfel, până în 2001, la intrarea noii legi în funcţiune, problemele financiare ale sistemului

au fost rezolvate doar parţial, în general cu soluţii “ad hoc”, fără o strategie de termen lung, ceea ce

a creat inechităţi destul de serioase în sistem.

Sistemul public de pensii din Romania

Sistemul public de pensii din Romania are urmatoarele caracteristici:

-este un sistem unic si impus de lege - nu exista o alta alternativa;

-este obligatoriu - toate persoanele active se supun reglementarilor acestui sistem;

- este generalizat - nu este adaptat nevoilor personale ale cetateanului.

Sistemul de pensii din Romania este un sistem de tipul "pay as you go", respectiv, contributiile incasate de la persoanele active se transforma imediat in indemnizatii pentru pensionari. Principala problema cu care se confrunta sistemul public de pensii din Romania este insuficienta fondurilor. Din punct de vedere tehnic, actualul sistem de natura contributiva bazat pe redistribuire foloseste cote de contributii din ce in ce mai mari (contributiile au crescut de la cca. 14% in 1990 la cca. 25,5% in medie incepand cu 1992). Acest fapt se datoreaza, in principal, scaderii continue a numarului de persoane active.

Cauzele acestui fenomen sunt:

-cresterea numarului de persoane care desfasoara activitati pe cont propriu si nu platesc contributii la asigurarile sociale;

-numarul foarte mic de agricultori care se asigura in vederea obtinerii unei pensii;

-scaderea substantiala a varstei reale de pensionare, datorata multiplelor posibilitati de pensionare anticipata;

-cresterea numarului de someri, persoane care, cel putin temporar, nu contribuie la sistemul asigurarilor sociale;

-amploarea fenomenului muncii "la negru".