Evaluarea Impactului Reformei Sistemului de Pensii în România

Introducere

Germenii nevoii de protecţie au apărut cu mult înainte de revoluţia industrială, ca o necesitate, primele forme de protectie socială luând naştere abia la începutul secolului XIX. Cu timpul grija oamenilor faţă de semenii săi cazuţi în dificultăţi a evoluat. Pe parcursul istoriei aceasta „grijă” s-a transformat într-o teorie, într-o practica, s-a dezvoltat în spaţiu si în timp.

În România, primele forme incipiente ale asigurărilor sociale au luat fiinţă către sfârşitul secolului XIX-lea şi începutul secolului XX –lea, din iniţiativa lucrătorilor din fabrici. Deşi în trecut în România aceste asigurări au cunoscut o oarecare dezvoltare, totuşi formele concrete de ocrotire a cetăţenilor şi a familiilor lor n-au putut satisface pe deplin cerinţele de viaţă ale acestora. Asigurările sociale din ţara noatră s-au dezvoltat şi s-au perfecţionat mereu, proces care continuă şi în prezent.

Reformele economice şi sociale din perioada de tranziţie de la economia planificată la cea bazată pe legile pieţei, de trecere de la proprietatea majoritar de stat la cea privată, au avut şi continuă să aibă multiple implicaţii în viaţa şi bunăstarea cetăţenilor. În contextul mai larg al reformelor generale se înscrie şi reformarea sistemelor de asigurări sociale. Dacă în economiile dezvoltate mecanismele pieţei reuşesc, în mare parte, să producă bunăstarea socială nu la fel stă situaţia în ţările în tranziţie. Cazul României este relevant în acest sens. Eşecul pieţei în furnizarea bunăstării are implicaţii şi în redistribuirea veniturilor, atâta timp cât resursele sunt limitate.

Reforme inovatoare tind să se extindă în toate sferele asigurărilor sociale. În ceea ce priveşte pensiile, acestea au la bază promovarea principiului capitalizării, legat de pensiile suplimentare şi conceperea unor mecanismelor complementare care să răspundă fenomenului de creştere a gradului de încărcare a sistemelor redistributive care să absoarbă creşterile aşteptate reprezentate de “şocul demografic”.

1. Sistemul public de pensii din România

România are o tradiţie îndelungată în ceea ce priveşte asigurările sociale, acestea fiind introduse într-un regim modern, încă de la începutul secolului 20. Din acest punct de vedere ne putem compara cu statele occidentale dezvoltate, fiind printre primele 4 ţări europene care au introdus la vremea respectivă un sistem asiguratoriu obligatoriu.

Asigurările sociale sunt partea componentă a sistemului de securitate socială care are drept obiectiv principal compensarea prin beneficii în bani sau în servicii a imposibilităţii obţinerii veniturilor salariale în anumite situaţii de risc (incapacitate temporară sau permanentă de muncă, bătrâneţe, şomaj, etc) cu care se confruntă cei asiguraţi.

După 1989, Romania s-a confruntat cu un dezechilibru în creştere între resursele disponibile şi cele necesare pentru asigurarea beneficiilor. Acest dezechilibru a avut ca principale cauze: scăderea activităţii economice şi creşterea şomajului, ce au dus la reducerea numărului de contributori, creşterea ratei de dependenţă prin amplificarea numărului de pensionari ca urmare a pensionarii anticipate realizate în primii ani după 1990, ineficienta parţială a sistemelor de colectare a contribuţiilor, alături de creşterea evaziunii fiscale şi a sectorului informai al economiei creşterea inflaţiei, ce a avut ca efect erodarea beneficiilor de pensii.

Adoptarea Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de securitate socială, a marcat începutul reformei sistemului de pensii românesc. Se aveau în vederea atât revizuirea sistemului PAYG, cât şi introducerea unor surse alternative de finanţare. Modelul promovat de Guvernele României a fost inspirat de „modelul celor trei piloni” susţinut de Banca Mondiala şi de alte instituţii financiare internaţionale. In primul rând noua lege a restricţionat accesul la beneficii prin: creşterea vârstei (teoretice) de pensionare la 60 de ani pentru femei şi 65 pentru bărbaţi (gradual până în 2013), creşterea numărului de ani de muncă: 30 pentru femei şi 35 pentru bărbaţi, introducerea unui control mai drastic în ceea ce priveşte acordarea pensiilor de invaliditate, restricţionarea pensionării anticipate. Prin noua lege din 2000 are loc introducerea unei metodologii noi de calcul al pensiei printr-un sistem de punctaj. Începând cu data înscrierii la pensie cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat in perioada de cotizare cu valoarea unui punct de pensie.