Necesitatea și rolul asigurărilor

Capitolul I. ASPECTE GENERALE PRIVIND IMPORTANTA ASIGURARILOR

Oricine are nevoie de protecţie, indiferent dacă ne gândim la persoane fizice sau persoane juridice. În timpul unei vieţi întregi se acumulează o serie de bunuri, de valori, agonisite cu multă trudă, care pot dispărea într-o clipă în urma unui incendiu, a unui cutremur, a unui furt sau a unui alt motiv. Pierderea financiară rezultată nu poate fi compensată pe altă cale decât prin asigurare. În acelaşi timp, integritatea fizică, sănătatea, capacitatea de muncă pot fi si ele afectate, ducând la imposibilitatea desfăşurării unei activităţi şi, deci, la lipsa unui venit. Împrumu¬turile pentru cumpărarea unei locuinţe, asigurarea unui venit suplimentar pentru perioada de pensionare se pot realiza tot prin asigurare. Cât despre asigurarea de viaţă, ea provine, de asemenea, dintr-o nevoie absolută a fiecăruia, oferind protecţia financiară a familiei, a dependenţilor sau a celor apropiaţi în cazul decesului persoanei asigurate, în paralel cu alte avantaje pe care asigurătorii le pot oferi - economisire, pensie, investiţii si altele.

Ca persoane juridice, nevoile de asigurare sunt asemănătoare cu cele ale persoanelor fizice, dar presupun o dimensiune, în mod firesc, mai mare. Alături de asigurările de bunuri, pierdere a profitului, credite, ele se manifestă şi ca urmare a răspunderii pe care persoana juridică o are faţă de angajaţii săi (pensie, sănătate, accidente).

Conştientizarea şi manifestarea nevoii de protecţie a oricărui om, ca şi decizia de a cumpăra o asigurare, ca demers individual şi facultativ, sunt în mare măsură determinate de factori obiectivi - economici, financiari (disponibilitatea de-a folosi o parte din venituri pentru aceasta), sociali, familiali, educaţionali - şi factori subiectivi - experienţele anterioare, cunoaşterea avantajelor protecţiei oferite de asigurare.

Varietatea şi diversitatea produselor de asigurare depind de maturitatea sectorului a pieţei, a clienţilor. Există pieţe pe care societăţile de asigurări oferă 80 de produse şi chiar mai multe pentru asigurări de viaţă; oferind clienţilor, alături de protecţie, beneficii într-o mare diversitate. Ele ţin seama de posibila nevoie şi de dorinţa clienţilor, dar şi de abilitatea asigurătorilor de a anticipa sau de a identifica unele nevoi specifice.

În acelaşi timp, toate aceste avantaje nu depind numai de asigurătorii priviţi individual ci şi de existenţa unei pieţe sănătoase a asigurărilor, de reglementări stricte care să nu permită funcţionarea unor societăţi neprofesionale, ale căror eşecuri afectează încrederea clienţilor si, în întregime, performanţele întregii pieţe.

Capitolul II. NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND ASIGURĂRILE

Noţiunii de asigurare îi corespund o multitudine de definiţii.

Astfel, ca activitate economico-socială „asigurarea este o garantare, o punere în siguranţă, o încredinţare, o promisiune fermă, o măsură de prevedere ce se ia de către cei interesaţi pentru conservarea bunurilor pe care le posedă, pentru ocrotirea persoanelor fizice în cazul diminuării sau al pierderii capacităţii de muncă datorită unor boli, accidente sau atingerii unei anumite limite de vârstă.

De asemenea, asigurările cuprind un sistem de relaţii economico – sociale şi financiare, un proces obiectiv necesar al dezvoltării economice şi sociale, izvorât din acţiunea legilor economice obiective, care constă în crearea în comun, de către persoanele fizice şi cele juridice ameninţate de anumite riscuri, a unui fond din care se compensează daunele, se plătesc sumele asigurate pentru şi se satisfac alte cerinţe economico-financiare probabile, imprevizibile.”

2.2 . Conceptul de asigurare

Pentru combaterea fenomenelor generatoare de pagube, omul are la îndemână mai multe posibilităţi:

- evitarea sau prevenirea riscului;

- limitarea pagubelor provocate de riscurile produse;

- autoasigurarea sau crearea de rezerve în vederea acoperirii pe seama resurselor proprii a eventualelor pagube;

- trecerea riscurilor în anumite condiţii pe seama unei societăţi de asigurare.

Asigurarea are la bază principiul mutualităţii, potrivit căruia fiecare asigurat contribuie cu o sumă numită – primă de asigurare – la crearea fondului de asigurare din care se compensează pagubele.

Implementarea în practică a principiului mutualităţii explică dezvoltarea dinamică a asigurărilor pe plan naţional şi internaţional în zilele noastre.

Deci, asigurarea poate fi definită ca un acord de voinţă între asigurător şi asigurat, pin care asigurătorul oferă asiguratului protecţie pentru riscurile pe care şi le-a asumat, obligându-se să acopere asiguratului contravaloarea daunelor în caz de producere a acestor riscuri, în schimbul plătii de către asigurat a unei sume de bani, numită primă de asigurare.

În urma acestui acord de voinţă, ia naştere contractul de asigurare, respectiv poliţa de asigurare în cazul asigurărilor de persoane. Sub aspect juridic acesta prezinta caracteristicile unui contract:

- Consensual: datorita faptului ca aceasta se incheie numai prin acordul partilor;

- Sinalagmatic: prin faptul ca fiecare parte are anumite obligatii;

- Aleatoriu: reprezentat de faptul, ca la incheierea asigurarii asiguratul şi asiguratorul nu cunosc efectele, avantajele, sau pierderile ce vor rezulta;

- Adeziune: prin acceptarea lui de catre asigurat cu toate ca a fost redactat de catre societatea de asigurari, asiguratul avand posibilitatea de a respinge;

- Oneros: pentru ca fiecare parte urmareste sa obtina un avantaj sau o facilitate pentru prestatia pe care o face sau se obliga sa o faca.

- Succesiv: datorita valabilitatii pentru o perioada mai lunga de timp prima se poate plati in mai multe rate, protectia fiind continua din partea asiguratorului.

Asigurarea are următoarele trăsături caracteristice:

riscurile se compensează prin crearea unei comunităţi de risc şi suportarea daunelor se face potrivit principiului mutualităţii.

evenimentul trebuie să fie întâmplător, adică producerea riscului să fie independentă de voinţa asiguratului şi asigurătorului;

evenimentul trebuie să se poată evalua pe baza calculelor statistico-matematice privind frecvenţa şi proporţiile valorice ale fiecărui risc;

asiguraţii trebuie să fie egal ameninţaţi de riscurile respective;

plata primei de asigurare şi, respectiv, a indemnizaţiei de asigurare, în forma cea mai simplă.