Piața asigurărilor în Uniunea Europeană

CAPITOLUL 1

PREMISELE ŞI DIRECTIVELE CREĂRII PIEŢEI UNICE EUROPENE ÎN DOMENIUL ASIGURĂRILOR

1.1. Premisele creării pieţei unice europene a asigurărilor

La intrarea în vigoare a Tratatului de la Roma-1 ianuarie 1958-piaţa asigurărilor din fiecare ţară membră a Comunităţii Economice Europene funcţiona în conformitate cu reglementările naţionale juridice şi administrative referitoare la contractul de asigurare. Aceste prezentau disparităţi de la o ţară la alta determinate în mare măsură de concepţiile în materie care prevalau în momentul în care fuseseră adoptate. Astfel, cele din Olanda, Belgia şi Luxembourg datau din secolul al XIX-lea, în timp ce reglementările din Germania, Franţa şi Italia datau din prima jumătate a secolului XX.

Adoptarea dispoziţiilor olandeze privind contractul de asigurare erau cuprinse în codul comercial (1838), iar cele italiene, inserate în codul civil (1942). Din aceste din urmă reglementări erau mai cuprinzătoare, mai moderne, mai bine adaptate cerinţelor din perioada respectivă, nici ele nu satisfăceau exigenţele funcţionării pieţei unice a asigurărilor în spaţiul comunitar.

Tratatul prin care se instituia Comunitatea Economică Europeană consacra patru libertăţi fundamentale menite să asigure buna funcţionare a Pieţei Comune, şi anume: libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor, şi a capitalurilor; ultimele trei libertăţi vizând şi activitatea de asigurare.

Statele semnatare ale Tratatului de la Roma au convenit să înlăture în mod treptat, în cursul perioadei de tranziţie, restricţiile referitoare la libertatea de stabilire a resortisanţilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru, precum şi restricţiile privind crearea de agenţii, sucursale sau filiale de către resortisanţii unui stat membru pe teritoriul altui stat membru.

Tratatul garantează libertatea de stabilire (art.52-58), care permite unei societăţi al cărui sediu social se află într-un stat membru să deschidă o sucursală sau o agenţie pe teritoriul altui stat membru, în condiţii echivalente cu cele rezervate societăţilor din ţara gazdă.

Statele membre ale Tratatului de la Roma au mai convenit să înlăture în mod treptat, în cursul perioadei de tranziţie, restricţiile vizând libera prestare de servicii de către resortisanţii unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. Prin dispoziile sale (art.56-66), Tratatul garantează libertatea de prestare de servicii, care permite unei societăţi stabilite pe teritoriul unui stat membru de a exercita activităţi pe teritoriul altui stat membru, fără a trebui să dispună de un sediu acolo şi fără discriminare faţă de societăţile care dispun de sediu.

Statele semnatere ale Tratatului de la Roma au convenit să elimine în mod treptat, în cursul perioadei de tranziţie, restricţiile la circulaţia capitalurilor aparţinând persoanelor rezidente în atatele membre, precum şi discriminările de tratament bazate pe naţionalitatea sau rezidenţa părţilor ori pe localizarea plasamentelor. Aşadar, Tratatul garantează libertatea mişcărilor de capital (art.67-73), care permite oricărui cetăţean sau oricărei societăţi din C.E.E. să efectueze transferuri de capital în spaţiul comunitar şi să utilizeze instrumentele financiare oferite pe ansamblul pieţelor din statele membre.

1.2. Aspecte ale reglementării şi dereglementării în asigurări în Uniunea Europeană

Reglementarea, în asigurări, are în vedere stabilirea unui cadru normativ specific în care trebuie să se desfăşoare activitatea organizaţiilor specializate, precum şi supravegherea publică în aplicarea şi respectarea acestui cadru normativ.

Nevoia de a reglementa activitatea de asigurare se încadrează în sfera mai largă a necesităţii reglementărilor în economie.

În primul rând, nevoia unor reglementări rezultă din caracterul aleator al producerii evenimentelor asigurate, având următoarele motivaţii :

- prestaţia de asigurare este legată de evenimente viitoare, a căror apariţie este incertă la data încheierii contractului;

- situaţia asiguratului poate deveni precară, dacă nu este despăgubit după un sinistru, cu implicaţiile sociale care decurg din acesta;

- lipsa de transparenţă a pieţei asigurărilor face ca pentru potenţialul asigurat să fie dificil de apreciat conţinutul contractului, raportul între primele plătite şi eventualele indemnizaţii cuvenite etc.;

- asigurarea devenind în multe ţări un fenomen de masă, apărarea intereselor asiguraţilor trebuie realizată prin intervenţie publică.

De asemenea, nevoia reglementării în asigurări rezultă şi din poziţia de intermediari financiari ai societăţilor de asigurare.