Piața Imobiliară - O Alternativă de Investire

Capitolul I Introducere

Termenul de investiţie a început să fie utilizat în mod curent de populaţie. Dar prin folosirea în vorbirea uzuala a cuvântului „investiţie” se face referire cu predilecţie la conţinutul material al obiectului pentru care s-a efectuat o cheltuială, ceilalţi factori caracteristici unei investiţii în sens economic – perioada de derulare, riscurile ataşate, eficienţa – fiind omişi sau consideraţi mai puţin importanţi.

Pe de altă parte, conceptul de investiţie este caracteristic firmelor şi are un alt înţeles, deoarece utilizarea acestui concept este limitată doar la anumite cheltuieli; în spatele definiţiei se află o serie de elemente componente care trebuie cunoscute şi bine stăpânite de investitor.

Unii autori consideră că investiţia are patru elemente definitorii, şi anume: investitorul, obiectul investiţiei, costul şi efectele .

După alţi autori, elementele componente ale conceptului de investiţii sunt :

- conţinutul concret, material, al efortului investiţional, care consideră investiţia ca o structură particulară de resurse diferite ca natură şi volum, ce sunt angrenate în realizarea unui proiect;

- factorul timp–durată, care arată faptul că orice proiect de investiţii are o perioadă de derulare, caracterizată prin etape şi momente bine definite şi pe parcursul căreia indicatorii economici ai proiectului au moduri particulare de evoluţie;

- noţiunea de eficienţă, conform căreia investitorul acceptă utilizarea unor resurse prezente pentru o serie de efecte (încasări) viitoare, care în sumă totală să fie superioare cheltuielilor iniţiale;

- riscul, care decurge din modul concret de obţinere în perioada viitoare a efectelor aşteptate. Riscul apare datorită faptului că aceste efecte scontate sunt speranţe şi nu certitudini, gradul de risc fiind invers proporţional cu probabilitatea de realizare a efectelor scontate.

Capitolul II Piaţa imobiliară

2.1. Piaţa imobiliarã – aspecte de bazã

Ce reprezintă, de fapt, o piaţă? Conform dicţionarului explicativ la limbii române, piaţa este definită ca fiind un “loc special amenajat unde se face comerţ cu mărfuri, mai ales cu produse alimentare” . Realitatea, cu care ne confruntăm zi de zi, ne obligă să acceptăm că această definiţie nu surprinde decât parţial semnificaţia termenului de “piaţă”. În continuare, ne vom referi la piaţa imobiliară, ca spaţiu al întâlnirii cererii şi ofertei de proprietăţi imobiliare.

Deciziile privind alocarea terenului diverselor destinaţii imobiliare – ferme, case, birouri, fabrici, magazine, şcoli, hoteluri, terenuri de fotbal, parcări etc., numărul de imobile ce trebuie construite şi de ce tip, preţurile la care se tranzacţionează clădirile şi terenurile – se adoptă pe piaţa imobiliară. O piaţă reprezintă spaţiul în care se întâlnesc cumpărătorii şi vânzătorii (cerţi sau potenţiali) pentru a realiza tranzacţii la un preţ ce rezultă din confruntarea cererii cu oferta de bunuri sau servicii. Ceea ce individualizează tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare este faptul că acestea nu se derulează pe o singură piaţă. Piaţa proprietăţilor imobiliare se manifestă, de fapt, ca două pieţe diferite: piaţa pentru spaţii fizice şi piaţa pentru active financiare .

Există persoane care abordează piaţa imobiliară în funcţie de utilitatea pe care le-o oferă deţinerea unui anumit tip de proprietate, în funcţie de destinaţia acesteia, dar, totodată, activele imobiliare se constituie într-o piaţă cu trăsături caracteristice, componentă a pieţei financiare. Astfel, investitorii potenţiali de pe piaţă pot opta pentru investirea în imobile, ca alternative la investiţiile în acţiuni, obligaţiuni, depozite bancare etc., ca o potenţială sursă de câştig de capital. Această delimitare nu poate fi considerată strictă. Se poate cumpăra, de exemplu, un apartament, ca locuinţă, dar care poate fi revândut la un preţ mai mare decât cel plătit. În acest caz, se poate înregistra atât o creştere a satisfacţiei personale în prima fază, cât şi un câştig din investiţia efectuată, în cea de a doua etapă.