Serviciile de Asistență Socială

1.Conţinutul asistenţei sociale

Asistenţa socială - reprezintă activitatea profesională de ajutorare a oamenilor, grupurilor sau comunităţilor pentru a-şi restaura sau mări capacitatea lor de funcţionare socială existentă şi de a crea condiţii (de către societate), care să favorizeze acest scop. Nu este numai o disciplină şi o activitate, ci şi o metodă şi o practică.

Asistenţa socială utilizează aplicarea valorilor umane la munca socială, ca şi aplicarea principiilor şi tehnicilor la unul din următoarele domenii:

=> ajutarea oamenilor de a obţine servicii, consiliere în familie

=> ajutarea comunităţilor şi grupurilor pentru a obţine sau

îmbunătăţi serviciile sociale şi sanitare;

=> participarea la forul legislativ.

În mod frecvent, termenul de asigurări sociale se substituie celui de asistenţă socială. Dacă sistemul asigurărilor sociale este un sistem contributiv la care participă angajatorii şi angajaţii, atunci sistemul de asistenţă socială este un sistem de ajutoare şi servicii, finanţat de la bugetul de stat şi bugetele locale, pentru persoanele care nu sunt apte de muncă şi nu dispun de mijloacele necesare traiului. Sprijinul material în sistemul de asistenţă socială poate proveni şi din contribuţiile (donaţiile, sponsorizările) voluntare ale persoanelor fizice şi juridice.

Aşadar, asistenţa socială prin reglementări juridice pune în aplicare pro-grame naţionale şi regionale în vederea susţinerii unor ajutoare, indemnizaţii, alocaţii şi servicii sociale destinate familiilor cu copii, vârstnicilor, copiilor şi adulţilor cu deficienţe şi altor persoane aflate în dificultate.

O definiţie a asistenţei sociale este stabilită de Legea nr. 705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială şi anume: asistenţa socială, componentă a sistemului de protecţie socială, reprezintă ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul, autorităţile publice ale administraţiei locale şi societatea civilă asigură prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluderea socială a unor persoane.

2.Serviciile de asistenţă socială

La jumătatea secolului al XlX-lea toate ţările din Europa au recunoscut necesitatea intervenţiei statului pentru a garanta bunăstarea populaţiei. Astfel au inceput să fie experimentate sisteme bazate pe cotizaţiile lunare plătite de angajaţi şi angajatori, care au avut în vedere acordarea de servicii de asistenţă socială şi prestaţii în bani, în raport de nevoile asistaţilor, adică a persoanelor care se confruntă temporar cu situaţii critice.

Cu toate că din punct de vedere principial şi al obiectivului de bază urmărit, sistemele implementate sunt teoretic omogene, deosebirea dintre acestea evidenţiază arhitecturi distincte (mod de finanţare a acţiunilor, nivel al prestaţiilor în bani şi criterii de acordare, parteneri sociali şi actori ai siste-mului, gradul de implicare al administraţiei publice, repartiţia între sectorul public şi cel privat a distribuirii serviciilor comunitare de îngrijire la domi-ciliu) şi modalităţi diferite de organizare şi funcţonare.

Într-adevar, sistemele de asistenţă socială sunt influenţate cu pregnanţă de istoria ţărilor în care s-au dezvoltat, de cultura, tradiţiile şi mentalitatea populaţiei pentru sprijinirea celor în nevoie, de regimurile şi deciziile politice în plan social, de gradul de descentralizare a responsabilităţilor, de relaţiile între Biserică şi Stat, de efectul cooperării între sectoral public si cel privat, precum şi gradul de implicare a guvernelor în soluţionarea problemelor sociale.

Aşadar, toate ţările membre ale Uniunii Europene acordă servicii de asis-tenţă socială şi prestaţii în bani persoanelor aflate în situaţii deosebite, greu de depăşit prin eforturi proprii. Starea de fept este influenţată negativ de dezechilibrul

provocat de perioada de tranziţie economică şi de constrângerile la care trebuie să răspundă guverneie fiecarei ţări în parte, cum sunt:

• îmbatrânirea populaţiei şi creşterea numarului persoanelor vârstnice dependente care necesită îngrijire;

• creşterea cheltuielilor în susţinerea acţiunilor sociale;

• creşterea şomajului, respectiv diminuarea populaţiei active care prin cotizaţii plătite de angajaţi şi angajatori susţine finanţarea sistemului de protecţie socială, în general;

• schimbările din cadrul familiilor ca urmare a încadrării în muncă a femeilor care au avut un rol important în îngrijirea vârstnicilor şi a copiilor;

• tendinţa de dezechilibru a piramidei vârstelor ca urmare a scărerii natalităţii;

• instalarea sărăciei ca urmare a scăderii bunăstării, ceea ce conduce la nevoi suplimetare în contextul restricţiilor bugetare.