Activitatea Bancară de Retail în Japonia

CAPITOLUL 1. SISTEMUL BANCAR DIN JAPONIA

1.1. ISTORIA SISTEMULUI BANCAR JAPONEZ

În 1868 guvernul Meiji a propus un program de modernizare a sistemului financiar japonez care era considerat de marile puteri (SUA, Imperiul colonial britanic, cel francez) un sistem izolat. În 1882 a fost instituită Banca Naţională a Japoniei. Un an mai târziu au fost instituite legi prin care se puteau constitui diferite tipuri de instituţii financiare: case de economii, bănci comerciale, instituţii de credit pe termen lung, instituţii specializate în tranzacţii financiare. Trusturile financiare, companiile de asigurări şi cooperativele de credit au apărut odată cu dezvoltarea Japoniei şi intensificarea comerţului nipono-european. Astfel societatea feudală japoneză s-a transformat într-una mult mai deschisă bazată pe revoluţia industrială.

Procesul de dezvoltare a continuat cu apariţia legii băncilor în 1927, definind activitatea comercială a băncilor. În 1929 au apărut o mulţime de falimente bancare ca rezultat al decăderii economiei japoneze, dar sistemul financiar a supravieţuit nu numai crizei economice din 1929-1933 dar şi celui de-al doilea război mondial care pentru Japonia a fost unul devastator.

Băncile japoneze erau foarte puternice în perioada interbelică, dezvoltarea lor continuă a dus la consolidarea lor, astfel reuşind să facă faţă pagubelor şi urmărilor celui de-al doilea război mondial.

În perioada de ocupaţie a Japoniei, aliaţii au luat măsuri pentru ca aceasta să-şi revină rapid. Instituţiile financiare specializate pe diferite activităţi au fost transformate în bănci comerciale sau bănci de credit pe termen lung. Trusturile comerciale au devenit trusturi bancare şi puteau să îndeplinească funcţiile băncilor. Au fost create şi instituţii speciale de finanţare a micilor întreprinzători, de asemenea de finanţare a dezvoltării economice şi a comerţului internaţional.

Banca Japoniei a prezentat acelaşi statut de Bancă Centrală în această perioadă. Totuşi acţiunile de supervizare şi îndrumare a instituţiilor financiare au fost acordate Ministerului Finanţelor, care a rămas responsabil de acordarea de licenţe diferitelor afaceri, aprobarea filialelor,

supravegherea conturilor bancare, supervizarea şi inspectarea băncilor şi a activităţilor financiare în general.

În perioada 1955-1970 economia japoneză a cunoscut o dezvoltare rapidă. În absenţa unei pieţe bursiere puternice, majoritatea corporaţiilor japoneze au investit în afaceri cu ajutorul fondurilor obţinute de la instituţiile financiare şi bancare. Industria pentru a-şi asigura nevoile a apelat la băncile municipale. Băncile municipale care deţineau poziţii slabe în ierarhia băncilor japoneze au fost redresate prin finanţare pe termen scurt, finanţare din partea altor bănci. Din fericire, sectorul bancar a menţinut o rată ridicată a dobânzilor pentru economii, în parte datorită ponderii scăzute a fondului de pensii în sectorul social.

În această perioadă Banca Japoniei a acţionat în special pentru a menţine scăzute ratele dobânzii bancare ceea ce a dus la dezvoltarea eficientă pe termen scurt a pieţei titlurilor financiare.

În deceniul al patrulea rata creşterii economice a scăzut, iar presiunile asupra sistemului financiar s-au micşorat. Autorităţile sunt pregătite să adere la liberalizarea şi mondializarea pieţelor financiare. În perioada 1965-1970 piaţa financiară japoneză a căpătat o nouă înfăţişare prin emiterea de obligaţiuni publice şi crearea unui Sistem Naţional de Datorii. De la Şocul petrolului din anii 1973-1974 deficitul sectorului public a depăşit deficitul sectorului corporaţiilor prin faptul că guvernul a luat măsuri de creştere a preţului petrolului. Datorită faptului că mare parte a obligaţiunilor vândute au fost acoperite de băncile municipale, presiunile asupra sistemului financiar nu s-au redus atât de mult cât au fi dorit finanţiştii japonezi. Băncile municipale s-au împrumutat prea mult în comparaţie cu băncile din Vest, suferind dificultăţi financiare. Dificultăţile au fost mărite prin faptul că aceste bănci erau îngrădite în trecut în acţiunea lor de a mări depozitele valutare sau de a accepta depozitele în yeni ale străinilor. Astăzi un sfert din totalul depozitelor băncilor municipale sunt depozite în valută.

În cadrul Ministerului Finanţelor se găseşte Comitetul de Dezvoltare a Sistemului Financiar care în perioada postbelică a realizat diferite proiecte de lege care au stat la baza legislaţiei bancare japoneze: Legea Rezervelor Minime Obligatorii (1957), Legea Fuzionării Instituţiilor Financiare (1968), Legea Depozitelor provenite din Asigurări (1971).

Cadrul legislativ bancar japonez realizat în 1927 n-a putut face faţă evoluţiei rapide a sistemului bancar şi se apela mereu la Ministerul Finanţelor pentru a schimba cadrul legislativ în conformitate cu dificultăţile apărute. În 1979 Comitetul de Dezvoltare a prezentat un raport asupra Sistemului Bancar şi a Evoluţiei Viitoare a Băncilor Japoneze care a reprezentat baza reformei bancare din 1981.